Cei negri, cei albi, cei rosii sau cei galbeni… sau de ce si cum sa iubesti pamantul

„A planta o grădină înseamnă a crede în ziua de mâine” – Audrey Hepburn

Pământul e putere, exprimă masă, concentrare, greutate, stabilitate, forţă, calm, fertilitate, renaştere si multa multa iubire. Bulgărele de lut, proaspăt şi generos, ţinut în mână  ne oferă toată energia lui de a clădi o lume a noastră, de a primi idei, de a ne hrăni şi rezista. E ca un punct de sprijin când păşim, ascultând tenace de legea gravitaţiei ce ne-o imprimă. Ne transmite energia cu care trăim, respirăm şi gândim.
Eu il iubesc pentru ca ma hraneste la propriu si la figurat… il iubesc pentru staruinta cu care acopera si protejeaza mii de ani semne ale civilizatilor vechi (dupa care arheologii ne rescriu trasee si ne dau repere), pentru pasta lui (sunt ceramista), pentru roadele lui (imi place sa cultiv si trebuie sa ma hraneasc), pentru peisajele lui magnifice pe care multi le prind in fotografii sau picturi frumoase (pe care le admir), pentru suportul pe care-l simt sub picioare si care-mi da siguranta indiferent unde graviteaza mintea mea. Il iubesc pentru ca din el venim si il el ne intoarcem. E mama noastra eterna. Din ea, din planeta asta frumoasa, din pamantul ei colorat, uneori negru, galben, rosu sau alb, Dumnezeu plimbandu-se pe ici, pe colo, a rupt cate o bucatica si ne-a facut pe noi. Cei negri, cei albi, cei rosii sau cei galbeni.

.. de prin Teleorman…

Careva se minuna odata cum de oamenii de dinaintea noastra, cu mult timp in urma traitori pe acest pamant, aveau – parca – mai multe cunostinte despre el, aveau mai multe cai de intelegere al lui. Cred ca era normal, strabunii nostri „stiau” ce reprezinta asa zisa „impamantare” – termenul mai nou folosit la contactul cu pamantul. Nu tocmai ca noi, tehnic, virtual – wireless in cele din urma, de prin milioanele de neanturi gugalesti, incaltati cu pantofi cu talpa groasa de cauciuc, pe parchetul poate radioactiv de la al enspemiilea etaj al locuintelor noastre intunecate. Ci iubindu-l, muncindu-l si ascultandu-i cantarile si semnele de-a lungul zilelor, saptamanilor, lunilor si anilor… de cele mai multe ori desculti. Semnele tuturor anotimpurilor stiute sau nestiute, de-a lungul mileniilor. Semne ce noi nu le mai stim, nu le mai simtim, nu mai avem cum. Tehnologia ne-a departat cu mult de ceea ce suntem cu adevarat, de copii ai pamantului. Ne-a readus la stadiul primitiv de cu milenii in urma in care fara GPS murim plini de frustrari in mijlocul padurii (desi ne-am demonstrat ca si cu el patim la fel), nestiind ce sa facem daca tehnologia dispare instantaneu.

Toata stiinta trairii pamantului a inceput sa piara odata cu tehnologizarea, o stim cu totii. Si lipsa ei, tacit, am preluat-o si predat-o copiior nostri mai adanca. Bunicii industrializati nici ei nu prea mai au multe povesti de spus si nici noi nu mai aveam rabdarea, in secolul vitezei, sa ii ascultam. Pana si simplele cunostintele de supravietuire ne lipsesc cu inversunare. Iar pe putinii stiutori in ale cepei si usturoiului, in ale citirii semnelor cerului, in a recunoaste momentul bun al insamantarii, cresterii, si culegerii plantelor dupa culoarea pamantului, cursul apelor, mirosul vantului si miscarea vietuitoarelor in teritoriu, ii ignoram. Tehnologia stieeeeee toooootuuuuulll si zeul supermarket la fel. Ideea de prezent, de acum, e atat de bine infipta in betoane ca nu mai avem cum sa vedem si sa simtim pamantul de sub ele si nu mai realizam gratitudinea si frumusetea anotimpurilor care se revarsa peste noi. Totul este acum, aici, in supermarket, doar pentru noi.  Insa ce nu vom gasi la supermarket este bucuria data de energia vitala a vietii care doar in contact direct cu pamantul o poti primi. Doar el personal si plin de iubire, ca orice parinte, ti-o poate oferi.

… de prin Teleorman…

Depinde doar de noi sa schimbam situatia atat cat putem schimba. Macar cateva rafturi de supermarket, cu cativa metri patrati de pamant, intr-o curte, balcon sau terasa, in cateva ghivece si jardiniere pline cu plante vesele ce-ti vor aroma delicat si delicios mancarea. Fara acizi si ingrasaminte odioase ceapa vi se va revela ataaaaat de dulce, si nu numai ea. Sa nu exageram insa in a „stramuta” tot supermarket-ul in apartamentul de bloc si a-l transforma pe acesta din urma intr-o ferma de ouatoare pentru export sau porcine ochioase si grohaitoare (desi unii vecini o merita :-)))) ) ca nu stii dupa ce vei manca propria ceapa bio daca nu vei deveni un maestru vegetarian in absolut :-))))))))). Asa ca ramanand in deplinatatea facultatilor mentale la cat ne tine „plapuma” de suprafata, ghivece si cateva seminte, impinsi de curaj si dorinta de a invata ceva nou (desi un vecin de-al mamei la bloc avea o oaie, deci orice se poate), ne putem bucura, avea experiente si teste personale in a imbina frumusetea si puterea pamantului cu cea a gustului pretios a unor mancaruri „crescute” chiar de noi inca de la inceputuri.

Mai jos va destainui micul meu experiment, de care unii vor fi incantati (Zazina mea la maxim), altii poate ca nu, incurajata fiind de un articol preluat dintr-un ziar japonez in care era scris ca pe o suprafata de doar 30 de metri patrati, cu jardiniere suspendate iti poti crea o mica gradina, a Edenului, pentru toata familia. La mine iata ce a iesit. Dar cum pământul fără apă, aer, soare şi foc nu ar fi ceea ce este, nu ar mai rodi, nu ar mai putea reprezenta segmentul mamă, care ne hrăneşte şi ne energizează pe toţi, am dat pamantului ce e a pamantului, udandu-l si iubindu-l in fiecare zi si iata ca mi-a oferit (fara prea mult efort), propria mea gradina, cu salvie, patrunjel, busuioc, ceapa, ardei, lavanda, rucola… O mica bucurie.

rozmarin stufos

sau menta pentru ceai si ciocolata

salvia iubita si recunoscuta de romani

si patrunjelul aromat

lavanda pentru prajiturele, inghetata si ciocolata amaruie

sau fasolea verde cu pastai cu boabe roz

ceapa dulce

ori rasaduri de rosii cherry

si ardeii rosii si iuti pentru mancaruri sau dulceturi

… si nu in ultimul rand Zazina, incantata si ea de micul nostru colt de Rai

Iar in final va doresc spor dragii mei in a redescoperi pamantul asa cum este el, sa-l simtiti, sa-l pipaiti si sa va bucurati de energia si frumusetea cu care, daca-i permiteti, va va inconjura mereu.

  … de prin Teleorman…

Flori de camp cu levantica

„Flori de camp” e doar o eticheta, un nume pus pe o inspiratie de moment. De fapt, sunt niste fursecuri fine si savuroase ce-ti vor trezi nostalgia campului albastrui – violet de lavanda inflorita si suav parfumata. La fel de suav aromate sunt si aceste prajiturele delicate, in care gustul de unt, dulceata bine dozata a zaharului si  amprenta florilor de levantica se imbina ca-n frumos  talcuita poveste a Cenusaresei. Imaginea nu ajuta, nu inspira, la prajiturelele acestea gustul este magistral, desi aspectul e modest, va rog doar sa ma credeti pe cuvant si sa dati o sansa acestei retete. O data, doar o data incercati-o, apoi restul vine de la sine: o „prietenie” de durata.

Inca un argument in favoarea lor: se fac foarte simplu, din putine ingrediente.

Inainte de a purcede la pregatirea acestor delicii trebuie sa te pregatesti. Intra intr-un Plafar si cumpara o cutie de ceai de levantica apoi  (evident, acasa :)), amesteca intr-un castronel 50 g zahar pudra cu 3 linguri zdravene de flori uscate din cutia pe care tocmai ai achizitionat-o. Acopera vasul cu folie si lasa astfel zaharul sa se imbibe cu uleiul volatil al florilor timp de 3 – 4 zile. In mod cert, poti pregati o cantitate cat de mare doresti de zahar „lavandat” pentru a-l folosi cand vei mai avea nevoie, dar, strict pentru aceasta reteta e suficient sa iti pregatesti cele 50 g. Inainte de folosire cerni amestecul printr-o sita fina, ramanand cu zaharul aromat si bucatele fine de levantica.

Pentru prepararea fursecurilor ai nevoie de:
1 tava   imbracata in hartie de copt unsa usor cu unt
125 g unt
190 g faina
100 g zahar pudra – cantitatea totala obtinuta din zaharul lavandat si completat cu zahar pudra simplu
un praf de sare
1 galbenus de ou batut si amestecat cu 2 – 3 linguri de zahar tos

1. Amesteca cu mana untul rece cu faina si zaharul pudra si sarea pana ai un aluat omogen.
2. Formeaza un sul din aluat cu diametrul de 2 cm. Pentru a lucra mai usor, poti taia sulul in bucati de 10 – 15 cm. Infasoara sulul/sulurile in folie si lasa-le la frigider pentru o ora sau pentru 20 minute la congelator daca te grabesti.
3. Cu 10 min inainte de expirarea termenului de odihna la rece a aluatului, incalzeste cuptorul la 200 grade C.
4. Scoate pe rand sulurile din frigider si, daca te grabesti tare, taie-le in felii cu latimea de jumatate de centimetru si aseaza-le in tava, lasand spatiu intre ele. Florile vor creste usor si pentru a-si pastra aspectul e preferabil sa nu se lipeasca intre ele. Daca ai ceva mai mult timp si rabdare, taie fiecare sul in 2 – 3 bucati, intinde-l cu sucitorul intr-o foaie cu grosimea de 1/2 cm si taie floricele sau ce vrei tu cu ce forma de bisuiti preferi. Dupa ce le-ai uns cu galbenusul batut cu zahar presara cateva flori de levantica deasupra fiecarui biscuite.
5. Cand ai completat o tava, unge fursecurile cu galbenusul batut cu zahar, astfel incat pe suprafata prajiturelelor sa ramana prinse in ou bobite de zahar. Trebuie sa te misti repede astfel incat aluatul sa fie cat mai rece in momentul in care vei pune tava in cuptorul cald.
6. Se coc aproximativ 15 – 20 minute, dar iti vei da seama cu siguranta cand sunt gata dupa culoarea pe care o vor capata florile si dupa mirosul irezistibil ce vine dinspre cuptor.
7. Iti recomand, desi stiu ca nu vei putea tine cont de sfatul meu, sa le lasi sa se raceasca pentru a te bucura de intreaga lor savoare. Sunt insa foarte bune si calde, aroma de levantica este foarte pronuntata, insa reci isi vor dezvalui cu mai mult succes si gustul de unt.

 Reteta publicata in premiera pe retetegeniale.wordpress.com