Cei negri, cei albi, cei rosii sau cei galbeni… sau de ce si cum sa iubesti pamantul

„A planta o grădină înseamnă a crede în ziua de mâine” – Audrey Hepburn

Pământul e putere, exprimă masă, concentrare, greutate, stabilitate, forţă, calm, fertilitate, renaştere si multa multa iubire. Bulgărele de lut, proaspăt şi generos, ţinut în mână  ne oferă toată energia lui de a clădi o lume a noastră, de a primi idei, de a ne hrăni şi rezista. E ca un punct de sprijin când păşim, ascultând tenace de legea gravitaţiei ce ne-o imprimă. Ne transmite energia cu care trăim, respirăm şi gândim.
Eu il iubesc pentru ca ma hraneste la propriu si la figurat… il iubesc pentru staruinta cu care acopera si protejeaza mii de ani semne ale civilizatilor vechi (dupa care arheologii ne rescriu trasee si ne dau repere), pentru pasta lui (sunt ceramista), pentru roadele lui (imi place sa cultiv si trebuie sa ma hraneasc), pentru peisajele lui magnifice pe care multi le prind in fotografii sau picturi frumoase (pe care le admir), pentru suportul pe care-l simt sub picioare si care-mi da siguranta indiferent unde graviteaza mintea mea. Il iubesc pentru ca din el venim si il el ne intoarcem. E mama noastra eterna. Din ea, din planeta asta frumoasa, din pamantul ei colorat, uneori negru, galben, rosu sau alb, Dumnezeu plimbandu-se pe ici, pe colo, a rupt cate o bucatica si ne-a facut pe noi. Cei negri, cei albi, cei rosii sau cei galbeni.

.. de prin Teleorman…

Careva se minuna odata cum de oamenii de dinaintea noastra, cu mult timp in urma traitori pe acest pamant, aveau – parca – mai multe cunostinte despre el, aveau mai multe cai de intelegere al lui. Cred ca era normal, strabunii nostri „stiau” ce reprezinta asa zisa „impamantare” – termenul mai nou folosit la contactul cu pamantul. Nu tocmai ca noi, tehnic, virtual – wireless in cele din urma, de prin milioanele de neanturi gugalesti, incaltati cu pantofi cu talpa groasa de cauciuc, pe parchetul poate radioactiv de la al enspemiilea etaj al locuintelor noastre intunecate. Ci iubindu-l, muncindu-l si ascultandu-i cantarile si semnele de-a lungul zilelor, saptamanilor, lunilor si anilor… de cele mai multe ori desculti. Semnele tuturor anotimpurilor stiute sau nestiute, de-a lungul mileniilor. Semne ce noi nu le mai stim, nu le mai simtim, nu mai avem cum. Tehnologia ne-a departat cu mult de ceea ce suntem cu adevarat, de copii ai pamantului. Ne-a readus la stadiul primitiv de cu milenii in urma in care fara GPS murim plini de frustrari in mijlocul padurii (desi ne-am demonstrat ca si cu el patim la fel), nestiind ce sa facem daca tehnologia dispare instantaneu.

Toata stiinta trairii pamantului a inceput sa piara odata cu tehnologizarea, o stim cu totii. Si lipsa ei, tacit, am preluat-o si predat-o copiior nostri mai adanca. Bunicii industrializati nici ei nu prea mai au multe povesti de spus si nici noi nu mai aveam rabdarea, in secolul vitezei, sa ii ascultam. Pana si simplele cunostintele de supravietuire ne lipsesc cu inversunare. Iar pe putinii stiutori in ale cepei si usturoiului, in ale citirii semnelor cerului, in a recunoaste momentul bun al insamantarii, cresterii, si culegerii plantelor dupa culoarea pamantului, cursul apelor, mirosul vantului si miscarea vietuitoarelor in teritoriu, ii ignoram. Tehnologia stieeeeee toooootuuuuulll si zeul supermarket la fel. Ideea de prezent, de acum, e atat de bine infipta in betoane ca nu mai avem cum sa vedem si sa simtim pamantul de sub ele si nu mai realizam gratitudinea si frumusetea anotimpurilor care se revarsa peste noi. Totul este acum, aici, in supermarket, doar pentru noi.  Insa ce nu vom gasi la supermarket este bucuria data de energia vitala a vietii care doar in contact direct cu pamantul o poti primi. Doar el personal si plin de iubire, ca orice parinte, ti-o poate oferi.

… de prin Teleorman…

Depinde doar de noi sa schimbam situatia atat cat putem schimba. Macar cateva rafturi de supermarket, cu cativa metri patrati de pamant, intr-o curte, balcon sau terasa, in cateva ghivece si jardiniere pline cu plante vesele ce-ti vor aroma delicat si delicios mancarea. Fara acizi si ingrasaminte odioase ceapa vi se va revela ataaaaat de dulce, si nu numai ea. Sa nu exageram insa in a „stramuta” tot supermarket-ul in apartamentul de bloc si a-l transforma pe acesta din urma intr-o ferma de ouatoare pentru export sau porcine ochioase si grohaitoare (desi unii vecini o merita :-)))) ) ca nu stii dupa ce vei manca propria ceapa bio daca nu vei deveni un maestru vegetarian in absolut :-))))))))). Asa ca ramanand in deplinatatea facultatilor mentale la cat ne tine „plapuma” de suprafata, ghivece si cateva seminte, impinsi de curaj si dorinta de a invata ceva nou (desi un vecin de-al mamei la bloc avea o oaie, deci orice se poate), ne putem bucura, avea experiente si teste personale in a imbina frumusetea si puterea pamantului cu cea a gustului pretios a unor mancaruri „crescute” chiar de noi inca de la inceputuri.

Mai jos va destainui micul meu experiment, de care unii vor fi incantati (Zazina mea la maxim), altii poate ca nu, incurajata fiind de un articol preluat dintr-un ziar japonez in care era scris ca pe o suprafata de doar 30 de metri patrati, cu jardiniere suspendate iti poti crea o mica gradina, a Edenului, pentru toata familia. La mine iata ce a iesit. Dar cum pământul fără apă, aer, soare şi foc nu ar fi ceea ce este, nu ar mai rodi, nu ar mai putea reprezenta segmentul mamă, care ne hrăneşte şi ne energizează pe toţi, am dat pamantului ce e a pamantului, udandu-l si iubindu-l in fiecare zi si iata ca mi-a oferit (fara prea mult efort), propria mea gradina, cu salvie, patrunjel, busuioc, ceapa, ardei, lavanda, rucola… O mica bucurie.

rozmarin stufos

sau menta pentru ceai si ciocolata

salvia iubita si recunoscuta de romani

si patrunjelul aromat

lavanda pentru prajiturele, inghetata si ciocolata amaruie

sau fasolea verde cu pastai cu boabe roz

ceapa dulce

ori rasaduri de rosii cherry

si ardeii rosii si iuti pentru mancaruri sau dulceturi

… si nu in ultimul rand Zazina, incantata si ea de micul nostru colt de Rai

Iar in final va doresc spor dragii mei in a redescoperi pamantul asa cum este el, sa-l simtiti, sa-l pipaiti si sa va bucurati de energia si frumusetea cu care, daca-i permiteti, va va inconjura mereu.

  … de prin Teleorman…

Farfaline cu pui si dovlecei

Rapid, simplu si gustos, iata o reteta pentru o mancarica potrivita pentru zile de vara fierbinti ca acestea. Nu ai prea mult de lucru, nici pentru a pregati ingredientele si nici pentru a le prepara termic, motiv puternic pentru a alege aceasta combinatie pentru o masa de mijloc de august. Poate fi pregatita si in wok, dar nu e aproape nici o diferenta cu ceea ce realizezi folosind o tigaie de teflon.

Pentru 4 portii ai nevoie de:

2- 3 bucati mari de piept de pui dezosat, fara piele, taiat fasii
2 dovlecei medii curatati de coaja (sau necuratati – daca folosesti zuchini) taiati rondele subtiri, de max 0.5 cm
1 ardei capia rosu, curatat de seminte si taiat julien
1/2 cutie mica de porumb dulce
1 farfurie adanca de farfaline sau orice alt fel de paste doresti
turmeric, usturoi, ulei, sare, piper

1. Sareaza carnea si inabus-o pe foc moderat intr-o tigaie in care ai pus putin ulei, 1 – 2 catei de usturoi curatati, lasati intregi si 1/2 lingurita de turmeric. Cand s-a inmuiat suficient, iar sucul lasat s-a evaporat, scoate carnea pe o farfurie pe un servetel, pentru a se scurge surplusul de ulei.
2. In uleiul ramas dupa ce ai scos carnea pune rondelele de dovlecel si ardeiul si inabusa-le cateva minute, cat sa se inmoaie usor. Adauga peste legume carnea si proumbul si lasa-le in continuare sa se inabuse pe foc moale pentru 5 minute, cat sa faca schimb de arome intre ele 🙂
3. Intre timp, ai pus la fiert in apa fierbinte cu sare, pastele, cam o farfurie adanca pentru 4 persoane. Daca pui pastele la fiert chiar inainte de a pune deovlecelul in tigaie, vor fi gata cam in acelasi moment.
4. Scurge pastele, toarna-le in tigaie peste carne si legume, potriveste de sare si piper si mai lasa-le pe foc 2 minute, cat sa ia si pastele din aroma combinatiei pregatite anterior.
5. Dupa gust, poti sa amesteci si 1/2 catel de usturoi tocat fin si frecat cu 1 lingurita de smantana. Ador usturoiul, l-as manca si cu lapte dulce daca mi-ar placea laptele, dar cum nu imi place, il amestec cu smantana pentru un sos rapid si irezistibil. Rade deasupra pastelor un pic de cascaval si serveste-le cu o bere rece si gulerata.

 Reteta publicata in premiera pe retetegeniale.wordpress.com

Tocana de ardei copti si prune

O combinatie inedita si foarte gustoasa. Delicatetea si dulceata ardeiului copt alaturi de gustul acrisor al prunelor. Am facut-o pot spune la plezneala si a iesit ce a iesit. O puteti incerca.

Ingrediente: Eu am folosit 7 prune mari si negre, dar mai acrisoare si tari nu dulci si moi, 8 ardei copti deja pe plita, curatati si lasati la scurs, o ceapa, o ceasca de rosii taiate marunt marunt (se poate folosi pasta de tomate), un pic de ulei de masline daca nu de porumb sau floarea soarelui, sare, piper. 100 ml de vin alb, aditional smantana pentru cei care sunt lacto-vegetarieni. Ingredientele le puteti pune si in functie de cate portii vreti sa iasa si ce aveti prin bucatarie. Nimic nu e fix.

Modul de preparare: Intr-o tigaie puneti uleiul si-l incingeti dar nu pana la punctul in care sa va sara in toate partile si aruncati ceapa taiata julien (solzisori). O lasati doar doua, trei minute sa se inmoaie. Apoi adaugati ardeii copti si taiati (sau intregi daca asa va place), prunele curatate si taiate (fara samburi), rosiile cubulete, sarea si piperul. Acoperiti cu vinul si lasati pe foc mediu pana acesta scade si prunele sunt moi. Daca e nevoie mai adaugati apa, dar intotdeauna fierbinte. Smantana se poate pune rece cand se serveste la masa, pe deasupra, ca la sarmale, ori amestecata in mancare cu cinci minute inainte ca tocana sa fie luata de pe foc. E! Indrazniti va rog… in 30 de minute, in cazul in care deja aveti ardeii deja copti puteti servi o mancare minunata… doar cu vin alb.