Tag Archives: fructe

Inghetata de vanilie cu sos de ciocolata

Caldura mare, mon cher, caldura mare vara asta! Galeata cu apa cu gheata, aerul conditionat, apa de la frigider, un pahar de gin tonic „on the rocks”, toate ajuta, cat de cat,  la restabilirea unui oarece confort in astfel de zile fierbinti. Se vorbeste insistent de incalzirea globala,  iar noi parca ii simtim efectele mai acut cu atata „zgomot de fond”… Dar nu-i asa ca si acum 20 de ani sau chiar 30 sau cati ne amintim, cand eram copii si nimeni nu auzise inca de acest efect global, verile erau la fel de toride si tot inghetata era refugiul perfect din calea vipiei?!
Iar daca ne aruncam o privire mult mai in urma, in umbra indepartata a istoriei, aflam ca Alexandru cel Mare cauta savoare si racoare in gheata aromatizata cu miere si nectar, iar imparatul Nero se delecta cu zapada adusa din munti de alergatorii sai si indulcita cu fructe si sucuri de fructe. Sorbeto antic? Precursori ai inghetatei? In Europa, reteta de sorbeto adusa pe la 1300 din fabuloasa-i calatorie in China de catre Marco Polo si daruita Europei via Italia, a avut nevoie de vreo 2 secole pentru a evolua intr-o inghetata demna de mesele regilor si de aproape inca unul pentru a ajunge si la gura plebei.
Nu va promit o ingheteta perfecta, va propun doar o reteta simpla pentru o inghetata cremoasa ce bucura simturile cu aroma intensa de vanilie, savoarea delicata a ciocolatei  si gustul bogat al fructelor. O inghetata pe care o puteti pregati usor acasa, chiar si in absenta unei masini de inghetata.

Inghe_servire_BUNA

Ai nevoie de:
1/2 baton de vanilie
150 ml lapte nedegresat (macar 3% continut grasime)
2 galbenusuri
4 linguri zahar fin Tos, nu pudra)
300 ml frisca lichida foarte rece
Nu este necesara masina de inghetata, insa ai nevoie de un mixer de mana.

1. Sectioneaza pe lungime batonul de vanilie si razuieste semintele pe care le pui, impreuna cu cojile ramase din baton dupa extragerea bobitelor aromate, intr-o craticioara cu lapte pe care o pui pe foc pana lichidul ajunge la fierbere. Ia vasul deoparte de pe foc si inlatura bucatile de baton.
2. Intr-un alt vas freaca cu mixerul galbenusurile impreuna cu zaharul pana se albesc. Intre timp, laptele s-a mai racit, astfel incat poti sa il adaugi treptat in amestecul de ou cu zahar si sa continui sa mixezi.
3. Toarna amestecul intr-un vas curat si pune la fiert intr-un vas de bain-marie, amestecand constant pana cand amestecul se ingroasa pana la consistenta  smantanei. Proba ca crema este gata se face simplu, trebuie sa imbrace dosul unei linguri, iar dara lasata de trecerea degetului de-a lungul lingurii nu se acopera din nou cu crema. Pentru aceasta etapa este nevoie de rabdare, daca incerci sa grabesti fierberea marind focul, riscul de taiere este foarte real.
4. Cand crema este gata, ia-o de pe foc si acoper-o foarte aproape de suprafata amestecului cu folie alimentara si las-o deoparte sa se raceasca.
5. Pune frisca foarte rece intr-un vas adanc de mixer si bate-o cu mixerul pana se intareste bine. Amestec-o usor in crema de ou rece, apoi toarna compozitia intr-un vas pe care il acoperi si il pui in congelator pentru 2 ore sau pana este pe jumatate inghetata.
6. Daca ai masina de inghetata, tot ce scrie in acest paragraf nu te priveste. Eu nu am si probabil ca nu sunt singura. Pentru a reduce cat e mult posibil formarea cristalelor de gheata in profunzimea inghetatei, este un pic mai mult de munca, dar nu coplesitor. La momentul mentionat in paragraful de mai sus, scoti vasul din congelator si mixezi din nou amestecul cu un mixer de mana, astfel incat sa sfarami cristalele de gheata formate. Pui din nou la congelator, lasi inca 2 – 3 ore si mixezi din nou compozitia. Repeti inca o data manevra aceasta dupa alte 2 – 3 ore, apoi lasi sa se congeleze complet.
7. Inghetata facuta in casa de regula se intareste mai mult decat cea din comert, de aceea este nevoie sa o scoti din congelator cu jumatate de ora inainte de servire. Pentru servire,  in bolul in care pui inghetata alternezi straturile de inghetata, fructe -in ce combinatii poftesti – si sosul de ciocolata, cald sau rece, dupa propria  preferinta.

inghe_buna_intermediar
8. Pentru sosul de ciocolata pui la fiert 10 linguri de zahar cu 3 linguri de apa, iar cand siropul format este grosut si tot zaharul s-a topit, amesteci in el 1/2 pachet de unt si 2 -3 linguri de cacao cernuta.  Omogenizezi bine, iei de pe foc si lasi sa se raceasca.

Inghe BUNA_final

Crumble cu fructe

Vara ne imbie cu bogatia ei de fructe si  doar putini raman neclintiti in fata ispitei. Cine sunt eu sa ma opun, cine sunt eu sa ii rezist?!
fructe crumble
Si cand le vad atat de apetisante si aromate vreau sa gust din toate, le vreau pe toate si nu ma opresc pana nu am pe masa din toate: piersici, zmeura, prune, pere, mere, pepene, mure, struguri, din toate. Din pacate, ceea ce azi e proaspat si imbietor, pana maine, chiar si pastrat la frigider, nu mai este chiar la fel. Moment in care, ca sa prelungesc desfatarea cu dulceata si aroma fructelor, le pun rapid in cuptor, presarate cu un strop de zahar si invelite cu o paturica de aluat firimicios, sa se imbine intr-un crumble delicat si savuros numai bun de acoperit cu o crema de ou si mancat caldut, la finalul unui pranz de vara.
crumble prezentare
Ai nevoie de:
O tava neunsa, cu diametrul de 25-30 cm
Un cuptor preincalzit la 190 – 200 grade C
Pentru umplutura de fructe – poti folosi un singur fel de fruct sau poti opt apentru un mix, cu ceea ce ai la indemana sau dupa cum ai … premeditat. Stratul de fructe trebuie sa fie cam de 1.5 cm grosime, cantitatile sunt orientative:
250 g zmeura
2 mere curatate
3 piersici
4 – 5 prune
60 g zahar tos
1/2 lingurita scortisoara macinata

Pentru crumble:
200 g faina alba
100 g unt rece taiat cubulete
100 g zahar pudra
1 lingura zahar brun

Pentru crema de ou:
1/2 baton de vanilie
150 ml lapte
2 galbenusuri
1/2 lingurita rasa amidon alimentar sau faina

Preparare:
1. Taie fructele (evident, nu zmeura :)) in bucati maricele, ca de-o imbucatura.
2. Amesteca toate fructele si aseaza-le in tava de copt, dupa care presari peste ele zaharul tos si scortisoara. Amesteca-le bine pentru a te asigura ca sunt imbracate uniform in zahar si scortisoara.
fructe pregatite
3. Amesteca in faina cubuletele de unt si cu un praf de sare. Freaca untul in faina cu mana, nu cu lingura sau mixerul, iar cand amestecul incepe sa se omogenizeze intr-un aluat, adauga si zaharul pudra. Incercarea ta de a omogeniza din nou amestecul intr-un aluat nu ar trebui sa reuseasca (doar daca untul nu a fost suficient de rece!), ramanand o compozitie firimicioasa.
crumble pregatire de pus
4. Presara acest „aluat” peste fructele pregatite cum am povestit mai sus, iar peste stratul de crumble presara zaharul brun.
crumble preg good
5. Pune tava intr-o tava de cuptor (in functie de adancimea tavii pe care ai folosit-o este posibil sa curga din siropul obtinut prin coacerea fructelor cu zahar). Lasa la copt 35 – 40 minute, oricum, iti dai seama ca este gata cand crumble-ul devine auriu, iar siropul din fructe incepe sa apara la suprafata prajiturii.
6. In timpul in care prajitura este in cuptor, pregateste crema de ou astfel: pune semintele de vanilie curatate din baton si impreuna cu ce a ramas din acesta, in lapte pe foc, sa se incalzeasca pana la fierbere. Cand a ajuns la fierbere, ia vasul de pe foc si indeparteaza bucatile de baton de vanilie. Separat, freaca galbenusurile cu zaharul pana se albesc si cu 1/2 lingurita de amidon sau faina. Cand laptele s-a mai racit un pic, toarna-l in compozitia de oua, amestecand bine. Pune la fiert pe bain marie amestecand constant pana se ingroasa ca o smantana. Crema este fiarta si e gata cand acopera bine dosul lingurii, iar linia trasa cu degetul pe dosul lingurii nu se acopera de crema. Trebuie un pic de rabdare pentru ca daca focul este prea tare risti ca bunatatea de crema sa se taie.
7. Crumble-ul se serveste cald, nu fierbinte, dar este foarte bun si rece, daca cumva nu a putut fi „dovedit” tot. Atentie, abia scoase din cuptor fructele ard ingrozitor 🙂 Peste portia de crumble toarna cu generozitate crema de ou, calduta sau chiar rece.

crumble prezentare1

 

 

 

MaCioCaCio

Cu un nume oarecum ciudat dar, in acelasi timp, foarte simplu aceasta prajitura este doar in aparenta sofisticata si este relativ usor de pregatit. Secretul numelui? Ma – de la mascarpone, Cio – de la ciocolata din blat, Ca – de la capsunile din crema, iar ultimul Cio – de la glazura ce inveleste pudic, surpriza.
MaCioCaCio_servire

Intotdeauna pregatesc inca de la inceput toate ustensilele si ingredientele de care am nevoie pentru prepararea unei retete, cantaresc, masor, toc, ung tava, incalzesc cuptorul. In cazul acestei prajituri este nevoie de:

tava dreptunghiulara 23X33 cm pe care o tapetezi cu hartie de copt unsa cu un strat foarte subtire de unt
cuptorul incalzit la 220 – 230 grade C
ingredientele pentru blat:
3 oua mari
3 linguri rase de zahar
3 linguri rase de faina
2 linguri cacao
50 g ciocolata neagra
1/2 lingurita praf copt

ingredientele pentru sirop:
200 ml apa
4 linguri zahar
2 plicuri capuccino (optional)

ingredientele pentru crema:
250 ml frisca lichida
250 g mascarpone
100 g zahar pudra
100 g capsuni
1 plic de  gelatina
3 linguri zahar tos

ingredientele pentru glazura:
50 g ciocolata amaruie
50 g ciocolata cu lapte
100 ml frisca lichida
50 g unt
1/2 plic gelatina

Si acum, sa trecem la fapte:

1. Razi ciocolata pe razatoarea mica si pui rasatura la frigider.
2. Bati ouale intregi cu un praf de sare si cu zaharul pana ai o crema omogena si grosuta, apoi incorporezi bine faina, cacaoa si praful de copt. Adaugi ciocolata rasa si omogenizezi bine. Torni compozitia in tava de copt si pui la copt pentru aprox 40 min – iti recomand insa sa urmaresti ce se intampla in cuptor si sa testezi cu scobitoarea starea blatului. Daca scobitoarea iese din blat cu urme de ciocolata este semn ca trebuie sa mai astepti. Odata copt si racit, blatul obtinut nu va fi mai gros de 1 cm si, datorita ciocolatei, va fi mai tare decat un pandispan simplu.
3. Intre timp pregatesti siropul punand la fiert apa cu zaharul amestecat cu praful de capuccino.Cand s-a ingrostat cat de cat, il dai deoparte sa se raceasca.
4. Acum prepari crema. Primul lucru – pui capsunile taiate in sferturi sa fiarba cu zaharul la foc mic pana fructele se inmoaie, iar zeama lasata se transforma intr-un sirop grosut. Amesteci mereu pentru a evita lipirea si arderea dulcetii.

5. Apoi pregatesti gelatina pentru crema. Pui continutul plicului intr-un bol si torni aprox 50 ml apa rece. Cand toata apa a fost absorbita de gelatina pui bolul pentru aproximativ 30 secunde in cuptorul cu microunde la putere redusa. Verifici daca gelatina s-a topit si amesteci pentru a o omogeniza. Daca este dizolvata integral si in bol ai un lichid omogen, lasi deoparte sa se raceasca putin. Atentgelatinaie, daca gelatina da in clocot isi pierde efectul de intarire a compozitiei in care va fi inglobata. O varianta mai sigura pentru a evita ca gelatina sa dea in clocot este sa o inclazesti pentru dizolvare pe bain-marie. Dureaza un pic mai mult si „deranjul” e mai mare, dar atata vreme cat poti urmari direct starea amestecului, cresc  sa obtii o gelatina perfecta pentru crema pe care o pregatesti. Indiferent ce varianta alegi, dupa lichefiere trebuie lasata sa se raceasca putin.

  6. Bati frisca cu mixerul pana se intareste. Bati cu mixerul branza mascarpone cu zaharul pudra si cu dulceata de capsuni. Atentie, nu insista prea mult cu frecatul branzei cu zaharulCrema MaCioCaCio si capsuni pentru a evita taierea cremei – e suficient ca zaharul sa fie inghitit integral de branza, iar dulceata sa fie incorporata in crema. Adaugi gelatina dizolvata, apoi frisca batuta si amesteci cu lingura pentru a omogeniza amestecul. Este important ca nici dulceata, nici gelatina sa nu fie prea calde. Dulceata poate fi pregatita si in avans, in cantitate mai mare, insa fiind fiarta foarte putin trebuie pastrata in frigider pana la utilizare.
7. Este momentul pregatirii glazurii. Incepi cu dizolvarea gelatinei pentru glazura (sau daca ai pregatit-o pe toata la pasul 5, partea pentru glazura va trebui reincalzita usor, cu grija, pentru a redeveni complet lichida). Apoi, pui intr-un vas pe foc frisca nebatuta, cicolata rupa bucati si untul. Cand incep sa se topeasca untul si ciocolata, amesteci cu grija pentru a incorpora cele 3 ingrediente intr-un amestec omogen, evitand insa sa dea in fiert. Iei de pe foc, lasi sa se raceasca pana nu te frigi daca gusti,  moment in care poti sa amesteci gelatina lichida.
8. In sfarsit, avem tot ce ne trebuie, a mai ramas doar sa asamblam bunatatile intr-o prajitura delicioasa. Pui blatul pe platoul de servire si il insiropezi bine cu siropul care acum mai este cel mult caldut. Lasi 10 minute ca blatul sa se imbibe cu sirop, iar excesul sa poata fi scurs cu usurinta de pe platou. Dupa ce ai eliminat surplusul de sirop, intinzi crema peste blat – vei avea un strat de crema de aprox 2 cm, cu rabdare vei putea aseza toata crema pe blat, folosind intreaga cantitate. Cand ai terminat, torni si intinzi uniform glazura rece peste prajitura, acoperind cu grija si lateralele.

asamblare maciocaciomocho1glazurare MaCio

Ce mai trebuie, ce mai trebuie?…. Ah, doar rabdare pentru a lasa prajitura macar peste noapte la frigider astfel incat sa se intareasca crema si glazura, iar blatul sa sa inmoaie bine. In rest, doar pofta si pofticiosi!