Paste fericit!

Va dorim un Paste linistit si luminat!
Adina si Catalina, alias Retete Geniale

🙂 Stiati ca… Tropaeolum Majus (Condurul doamnei, Caneluța sau Conduraș), originala din America de Sud este des cultivată, atât ca plantă ornamentală cât și ca plantă medicinală. In România condurașii sunt cultivați mai ales în scop decorativ dar deasemenea pot fi folosite frunzele cat și fructele în scop culinar. Frunzele pot fi folosite în salate, având un gust piperat, semințele sunt deasemenea comestibile și pot fi folosite pe post de substitut pentru capere.^[5]

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tropaeolum_majus

Incondeierea oualor de Paste!

Source: Incondeierea oualor de Paste!

Sarmaluta buclucasa si Oda ei de Pastorel Teodoreanu

Nici pe departe nu as putea sa fiu atat de creativa pentru a dedica o oda sarmalelor, precum Pastorel Teodoreanu… pesemne ca le iubea prea mult. Facute de mama pentru o masa obisnuita de peste an sau sarbatorile de primavara, de Paste sau Craciun, mai mari sau mai mici, in varza murata sau foi de vita, sarmalele ne-au gadilat simturile vizual si olfactiv si mereu am cerut o a doua portie pofticiosi. Sarmalele mamei au fost si vor fi preferatele mele – cred ca pentru orice copil, mic sau la orice alta varsta, sarmaua mamei va fi mereu acolo, o poveste ce nu poate fi preluata si repovestita exact la fel. Tine de magia mamelor si doar mama fiind o poti descoperi.

Termenul „sarma” provine din cuvântul turcesc „sarmak”, care înseamnă „rulou”, sau „pachet”. Este vorba deci despre un ambalaj, ceva care înfăşoară o umplutură. „Se pot face sarmale și de post, înlocuind carnea din umplutură cu orez, ciuperci, soia, legume tocate, păsat de porumb, sau chiar bucățele de pâine (la alegere sau în diferite combinații după gust). Varza folosită la prepararea sarmalelor poate fi proaspătă sau acră (murată rapid sau pentru a fi păstrată peste iarnă). Sarmalele se mai pot prepara cu foi (frunze) de podbal, ștevie, spanac sau (în unele zone) hrean. La servire, smântâna poate fi înlocuită cu iaurt sau (mai ales în Ardeal) cu lapte covăsit (iaurt preparat în casă). Sarmalele cu păsat sunt „de post” (adică, gătite fără carne, grăsimi animale, pește, ouă sau produse lactate, cu multe vegetale si ciuperci) dar pot fi și „de frupt” dacă li se adaugă la împachetat căte o felie de costiță sau jambon afumat în mijlocul umpluturii. Gurmanzii sunt de părere că sarmalele sunt mai gustoase dacă se fierb într-un ceaun din fontă, la foc domol, sau într-o oală de ceramică, la cuptor, dacă la fundul ceaunului/oalei de ceramică și printre sarmale se pun bucăți de șorici afumat sau chiar un ciolan de porc afumat, frunze de cimbru, mărar și boabe de piper.  În unele sate din Munții Apuseni, (unde se mai păstrează denumirile de „sarmă” și „sarme”), țăranii pun printre sarmale, bucăți de călbaj (un fel da caltaboș făcut cu bucăți de carne amestecate în umplutura tradițională și bine afumat).” https://ro.wikipedia.org/wiki/Sarma

…………..

Pentru compozitie avem nevoie de 2 kilograme de varza murata, alba, dulceag-acrisoara si cu frunza subtire. 1 kilogram carne de porc sau 500gr carne de porc si 500gr carne de vita amestecate, daca nu vreti ca sarmalele sa fie prea grase. Se poate folosi doar carne de vita, dar vor iesi prea uscate indiferent cat ulei le veti folosi. 150 grame de sunca sau costita afumata. 100 grame orez bine ales  si spalat (puteti pune si mai mult daca aveti frunza, vreti mai multe sarmale si nu mai aveti carne). Bulion de casa si doua rosii mari si proaspete. 2 cepe medii sau una mare. 2 morcovi. Unul sau doua oua depinde cat de mari sunt. Patrunjel, cimbru si marar verde. Tarhon doar daca va plac foarte aromate. Piper. Sare. Apa si ulei (il prefer pe cel de floarea soarelui).

…………..

Se ia varza, se desface, se clateste si daca este nevoie se pune la desarat cu ceva timp inainte de a face sarmalele. In apa rece, care se schimba din cand in cand. Apoi se aleg frunzele subtiri si se lasa la o parte cotoarele tari, nu se arunca. Pana cand se desareaza varza facem compozitia (foto1).

Intr-o cratita, punem un pic de ulei (chiar daca avem carnea de porc putin grasa) carnea tocata, ceapa taiata foarte marunt, morcovul ras, orezul, oul. Adaugam tocate cat mai marunt patrunjelul, cimbrul, tarhonul daca este cazul si piperul. Nu saram pana cand nu gustam foile de varza, sa nu ne iasa sarmalele prea sarate. Le amestecam bine si le punem pe foc sa le calim putin pana se schimba culoarea carnii. Lasam la racit (foto2).

2.

Cand compozitia s-a racit si foaia de varza s-a desarat ne punem pe rulat. Abia acum se sareaza compozitia. Foile de varza subtiri se taie in asa fel incat sa aiba dimensiunea unei palme mici si delicate de femeie. Iar compozitia cat poti lua intr-o lingura de supa (foto3).

3.

Se intinde foaia de varza in palma, compozitia in mijloc si se ruleaza foaia pentru ca in mana sa ramana ceva asemanator unui tub mic. Mana in care este sarmaua se face caus iar cu degetele de la mana cealalta se preseaza in ambele capete marginile foii de varza spre interior. Astfel se formeaza sarmaua (foto 4 – 9).

4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.

Inainte de a le aseza se pregateste oala in care vor fi tinute la foc. O oala mare, care se tapeteaza la baza cu cotoarele si un rest de frunza groasa, tocate marunt si amestecate cu un pic de bulion si cateva bucatele de sunca afumata sau costita. Peste acest strat incepem sa asezam sarmalele in forma circulara, de la margine catre interior in straturi succesive. Intre straturi se stropeste cu bulion, si se arunca sunca sau costita afumata alaturi de cateva frunze verzi de marar (foto 11, 12).

Pentru cei care au la dispozitie un dovleac mare si portocalui, cu un volum in care sa le incapa toate sarmalele e de preferat a fi folosit in locul oalei fie ea si de pamant smaltuit. Altfel va fi aroma sarmalelor si aspectul mesei cu dovleagul cald, plin de bunatati.

11.
12.

Peste ultimul strat facem acelasi lucru, aruncam bulion, sunca, rosiile taiate bucati mai mari sau mai marunte, cum place la fiecare si cateva fire verzi de marar. Acoperim cu cateva bucati de varza mai maricele si acoperim cu apa fierbinte in asa fel incat sa acopere sarmalele. Deasupra nu punem capac, ci le presam cu o farfurie mai mica pentru a nu se desface la fiert (foto13).

13.

Le bagam in cuptorul preincalzit la 200 grade Celsius. Prima data le lasam jumatate de ora la 200 grade Celsius  iar apoi coboram  la 180 si le tinem asa cam 3 ore. Inchidem cuptorul si dupa ce se raceste la cateva ore le mai punem odata la fiert, la foc mic cam tot 3 ore. Orele de tinut la cuptor sunt oarecum flexibile in functie de cat de groasa si batrana e foaia de varza sau cea de vita de vie. Important este ca ele, atunci cand le mananci, sa se topeasca in gura. Din cand in cand le cautam de apa si de cate ori vedem ca a scazut prea mult adaugam cate un firicel dar doar fierbinte.
Daca le faci astazi si le servesti a doua zi sarmalele vor fi perfecte. La masă,se servesc alaturi de varza cu costita, smantana sau iaurt dupa preferinte, ceapă verde sau salată de ceapă uscată, mamaliguta. Si neaparat cu un pahar de vin negru. 🙂

Interesanta mi se pare si masina de impaturit sarmale, doar ca am senzatia ca manual le fac mai repede. Ori poate ca e vorba de dexteritatea pe care eu n-am reusit s-o prind . Pentru cei interesati mai jos un filmulet demonstrativ luat de pe youtube..

Si cum nu puteam incheia povestea fara Oda Sarmalei de Pastorel Teodoreanu v-o astern aici copiata dintr-un volum vechi de poezii al bunicii.

Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…

Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii,
imn de lăuda mâncării, înălțat în cerul gurii.

O cochetă care-și scălda trupu-n sos și în smântână
și se-nfășoară în varză ca în valuri de cadână.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu și un strașnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatara principală ține-n spațiu tolerate
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini… sarmaua !!!

🙂

Somon in crusta

Daca esti in cautarea unei retete cu care, garantat, sa treci drept Masterchef in fata invitatilor la prima masa dupa petrecerea de Revelion  ai gasit-o aici: pe cat de simpla este prepararea, pe atat de spectaculos si savuros este rezultatul. Aveam nevoie de un preparat special pe baza de somon, am rasfoit printre retetele lui Jamie si printre cele ale lui Gordon Ramsey, nu m-a atras in mod special nimic din „oferta” lor, asa ca in final am ales sa combin idei din mai multe retete. La olimpiada gatitului iti propun sa treci de faza pe bucatarie cu somon la tigaie si sa treci la faza pe sufragerie cu somon la cuptor in crusta de foietaj si imbracat in spuma de branza cu pesto si baby spanac sotat.

Suna mai sofisticat decat este si asta te poate face sa te intrebi de ce sa te complici. Te asigur, nu este nimic complicat aici, aspectul este spectaculos, iar gustul este absolut divin. In plus, prepararea dureaza maxim 30 minute si inca aproximativ 30 coacerea.

Pentru 4  persoane avem nevoie de:

600 g pave de somon

Pentru spuma de branza cu pesto:

50 g frunze proaspete de busuioc
2 catei de usturoi
50 g pecorino romano ras (sau parmezan daca nu gasesti pecorino)
300 g crema de branza Phipadelphia simpla, cu continut normal de grasime
sare si piper supa gust
ulei (de preferat de masline)

Pentru sote-ul de spanac:

200 g baby spanac
2 catei de usturoi
1 ceapa rosie mica
ulei (stii deja, de preferat – de masline)
sare

Alte ingrediente
1 pachet foietaj – recomand cu convingere „Morarita”
1 ou batut
faina
sare si piper

Incalzeste cuptorul la 200 grade Celsius si pregateste o tava de copt imbracand-o cu folie de aluminiu alimentar (de preferat) sau hartie de copt.

1.Prima operatiune este pregatirea sosului pesto: pui frunzele de busuioc impreuna cu usturoiul, pecorino si uleiul in blender si le amesteci pana obtii o pasta relativ omogena. Potrivesti de sare si piper.

2. Pui sosul pesto peste crema de branza Philadelphia si omogenizezi amestecul.

3. Pentru sote-ul de spanac calesti ceapa taiata marunt in uleiul incins, adaugi usturoiul tocat si spanacul proaspat.Calesti usor spanacul amestecand usor cu ceapa deja lucioasa,  fara a-l lasa insa sa se inmoaie complet. Lasi deoparte sa se raceasca si treci la pregatirea pestelui.

4. Pentru aceasta reteta vei folosi somon fara oase si fara piele, pave. Pave-ul are si avantajul ca este o bucata compacta, cu dimensiuni relativ regulate, cu atat mai potrivit pentru o reteta ce presupune impachetarea carnii in aluat. Cum de data aceasta nu am gasit am cumparat file caruia i-am indepartat cu grija pielea. Am suprapus doua bucati de file – parte ingusta peste parte lata – astfel incat la „impachetare” sa obtin o forma cat mai regulata si egala ca grosime pentru a asigura coacerea uniforma si in profunzime a „pachetului”.

Cum spuneam, am indepartat pielea, am spalat bine pestele, l-am lasat cateva minute sa se scurga pe un servet de hartie iar apoi l-am tamponat cu hartie cautand sa ramana cat mai uscat cu putinta, dupa care l-am sarat.

5. Am intins o foaie de aluat (nu trebuie sa aiba mai mult de 1/2 cm grosime)  dupa care am asezat in mijlocul ei jumatate din sote-ul de spanac, intinzandu-l intr-un strat uniform pe o suprafata cat am estimat ca va acoperi pestele (cele 2 fileuri suprapuse parte ingusta peste parte lata).

6.Peste stratul de spanac am asezat pestele pe care l-am acoperit cu un strat gros de crema de branza cu pesto.

7. Hai ca aproape am terminat, mai avem doar un pas. Si inca unul 🙂  Pune peste crema de branza ce a mai ramas din sote-ul de spanac, apoi unge foaia de aluat cu ou batut in jurul montajului pe care l-ai facut. Presara sare de mare si piper (optional) dupa care, cu atentie, adu fiecare parte de aluat peste pestele din mijlocul foii, ca si cum ai impacheta un sandwisch.

8. In pachetul de foietaj Morarita gasesti 2 foi de aluat – pe prima ai folosit-o deja,  vei avea nevoie si de a doua pentru a acoperi complet pestele: dupa ce ai strans partile primei foi in jurul pestelui (si peste el – cat il acopera) pune cea de a doua foaie si asigura-te ca ai infasurat complet pestele cu tot ce are pe el, obtinand un pachet cat mai uniform. Nu uita sa ungi cu oua batut si sa presari cu sare fiecare parte de aluat ce urmeaza sa vina in contact cu o alta. Inchide „pachetul” si la capete indepartand, daca este cazul, excesul de aluat adunat in aceste parti.

9.  Asaza „pachetul” inchis bine la ambele capete in tava pregatita anterior avand grija sa ungi cu un pic de ulei zona pe care il vei plasa. Cresteaza superficial suprafata pachetului, fara a taia in profunzime (sa nu ajungi la continutului pachetelului), asigurand astfel obtierea unui aspect frumos al crustei dupa coacerea. Unge bine cu ou batut si presara cu sare de mare. Pune tava in cuptorul incalzit deja si lasa la copt la 200 grade pentru aproximativ 25 – 30 minute – vei stii cand este gata dupa aspectul crustei bine rumenite si dupa mirosul imbietor ce va razbate din cuptor.

10. Cand consideri ca este copt suficient scoate tava din cuptor si lasa preparatul sa se odihneasca si sa se racoreasca pentru 15 – 20 minute, dupa care ii poti pofti pe toti ai tai sa savurati minunatia. Pofta buna!

Trunchi de copac – varianta autohtona a traditionalului (la altii) Bûche de Noël sau Yule Log

Fiecare popor isi are traditiile lui, iar pentru noi, romanii  sarbatoarea Craciunului este cea mai incarcata de semnificatii si obiceiuri minunate. Bineinteles ca si componenta gastronomica isi are partea ei consistenta, iar daca ma gandesc doar la cele mai reprezentative dulciuri, traditionala Julfa sau cozonacul dolofan, de fapt o paine ritualica, simbol al bogatiei si transformarii spirituale, nu mai avem nevoie sa ne uitam la ce pun altii pe masa de Craciun. Asa ca, reteta pe care v-o propun astazi este doar una de tort festiv, fara nici cea mai mica legatura cu Craciunul romanesc, dar potrivita, de ce nu, pentru masa de Revelion sau pentru orice moment in care doriti sa va rasfatati pe voi si pe cei dragi voua.

Blatul usor nu are nici macar un fir de faina, zaharul se poate inlocui fara impact asupra gustului cu un indulcitor natural, de exemplu xylitol, atat in blat cat si in crema astfel incat acest tort devine numai bun pentru a  alina dorul de desert celor ce au diverse restrictii alimentare (datorate diabetului, intolerantei la gluten sau pur si simplu, cauta sa reduca numarul caloriilor).

Asadar, pentru blat avem nevoie de:
6 oua mari
150 g zahar pudra
50 g cacao de buna calitate
1 lingurita de esenta de vanilie
un praf de sare

La aceastea se adauga cele necesare pentru pregatirea cremei si anume:
175 g ciocolata neagra
150 g zahar pudra
300 g branza mascarpone
1 lingura lichior de buna calitate
1 lingurita esenta de vanilie

Preparare:

1. Incalzeste cuptorul la 180 grade Celsius si pregateste o tava de 22 x 32 ajustand o bucata de hartie de copt pe dimensiunile acesteia.
2. Pentru blat: Cerne printr-o sita fina zaharul pudra. Repeta operatiunea cu pudra de cacao. Bate foarte bine cele 6 albuse ca pentru bezea, adauga 50 g de zahar pudra si bate in continuare pana albusul devine lucios si formeaza varfuri care se mentin cand retragi carligele mixerului.
3. Separat mixeaza galbenusele cu restul de 100 g de zahar pudra pana ce amestecul este foarte fin, cremos si se deschide la culoare. Amesteca pudra de cacao, estenta de vanilie si sarea pana ce s-au incorporat complet in amestecul de galbenus cu zahar.
4. Adauga o treime din albusul spuma amestecand cu grija prin rasturnare, cautand sa pastram cat mai mult din aerul din spuma de albuse. Adauga inca o treime din spuma si incorporeaz-o usor in amestec, repetand operatiunea si cu restul de albus.
5. Intinde amestecul pentru blat in tava pregatita, apoi pune la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.
6. Pana se coace blatul poti pregati crema: topesti ciocolata in bain-marie si amesteci usor astfel incat s ate asiguri ca nu au ramas bucatele de ciocolata netopite. Lasa sa se raceasca, avand grija sa nu se intareasca prea mult.
7. Mixeaza usor zaharul pudra cu branza mascarpone, adauga esenta de vanilie,  cicolata racita si lichiorul. Dupa gust, poti renunta la lichior punand in schimb 2 linguri de suc de portocala proaspat stors si 1/2 lingurita coaja de lamaie rasa foarte fin.
8. Intre timp blatul s-a copt si este gata de a fi scos din cuptor. Lasa tava pe un gratar 5 – 10 minute astfel incat blatul sa se raceasca putin, iar intre timp pregatesti o bucata de hartie de copt mai mare decat dimensiunea blatului si o presari cu un strat subtire de zahar pudra.
   

   

   Rastorni cu grija blatul din tava peste hartia presarata cu zahar pudra, acoperi bine cu un prospop curat si lasi sa se mai raceasca.

9. Cand blatul mai este doar caldut elimini cu grija hartia pe care a stat in tava si il poti rula cu tot cu hartia pudrata pe care a fost rasturnat – iti va fi mai usor sa il rulezi cu crema fara a-l rupe.
10. Odata ce blatul s-a racit complet poti trece la umplerea lui cu crema: daca nu l-ai rulat intinzi pur si simplu 2/3 din crema in strat egal pe blatul drept. Daca l-ai rulat il desfaci usor cu grija, indepartezi hartia si pui crema (2/3 din cantitate) in interiorul „semi-cilindrului” format.
11. Rulezi cu grija blatul – chiar daca va mai crapa pe ici pe colo nu este nici o drama, vei umple cu crema si nu se va cunoaste atunci cand tortul va fi gata. Indeparteaza cu o pensula sau cu mana, usor, zaharul pudra ce a ramas pe blat dupa indepartarea hartiei pe care a stat. Chiar daca mai ramane cate un pic – acesta nu se va influenta semnificativ gustul prajiturii.
12. Asamblarea si decorarea: Asaza ruloul pe un platou dreptunghiular sau pe o tava, taie din ambele capete cate o bucata in unghi, iar partile pe care le-ai indepartat pe aplici unde doresti pe langa sau pe „buturuga” astfel incat sa semne cat mai mult cu o bucata de lemn cu cioturi neregulate. „Cioturile” le lipesti si le acoperi cu crema, apoi acoperi intreaga bucata de lemn cu crema ramasa, intr-un strat cat mai neregulat, imitand pe cat posibil aspectul neregulat de coaja de copac.Acum nu a mai ramas decat sa iti deslantui fantezia si sa decorezi buturuga dupa inspiratia si placerea ta. Poti adauga mici ciupercute din bezea sau mici bucatele de ciocolata care sa imite crapaturile, ranile, semnele de pe trunchi. Poti adauga din loc in loc chiar si boabe de rodie, merisor glasat sau zmeura, orice se potriveste gustului tau si simtului tau estetic. Eu am lasat buturuga la frigider vreo 2 ore pana s-a intarit suficient crema, dupa care am pudrat usor din loc in loc un strat fin de bruma din zahar pudra. Am tras cateva bucatele de crengute de brad prin sirop de zahar si le-am pudra si pe ele cu zahar fin. Ce a iesit vedeti aici:

    Pofta buna!

Prajitura Pepe, o reteta rapida si ce ne-a lasat Mos Nicolae in ghetute!

Reteta de Mos Nicolae lasata la usa noastra pentru voi toti, si mai ales pentru cei care nu au avut timp de pregatiri speciale. Pentru mamici ocupate, corporatisti cu program prelungit, tati ce lucreaza in ture si lista este prea lunga sa o desfasuram aici. Este o reteta rapida si delicioasa.
Astazi este o zi sfanta care ne aduce in suflete bunatate si iubire, in ghetute ravase, nuci, mere si dulciuri. Sa fiti iubiti!…

… cioc… cioc… cioc… dimineata devreme… ma impiedic ametita pana la usa si gasesc lipit pe dinafara, un bilet nervos semnat… Mos Nicolae… „de ziua mea ai voie sa postezi prajitura de la elfa Pepe pe blog si data viitoare sa-ti lasi ghetele afara sa am unde lasa mesajele, cutie postala n-ai, aracetul e scump si se duce greu de pe lemn, treaba ta”.  Nu pot sa creeeeeed. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, pe hol nimeni. Precum un caine nasos adulmec un miros usor de brad iar prin geamul subtire si ingust de la usa vecinilor privirea imi cade pe zecile de luminite crizate, a unei instalatii, care se aprind si se sting continuu si rapid, de zici ca le e frica de proprietari si vor sa iasa afara. Un gand ma trezeste bruc si un ranjet imi apare subit pe fata… tre’ sa-mi fac bradu’.  Smulg biletul si cu gandul la cum si cu ce o sa curat aracetul de pe majestuoasa mea usa ma retrag in bucatarie sa vad despre ce e vorba. Pun de-o cafea, si pe dosul biletului zaresc urmatoarele.

„Draga mea, am vrut sa-ti aduc o nuielusa dar n-am avut cum, meriti o ghioaga dar ar fi costat prea mult, e criza… iar nuielusele le-am folosit la coronitele de anul trecut ca cei de la pepiniera de la Azuga n-au mai vrut sa-mi dea crengi de brad… in fine, o sa ma descurc altfel anul asta, poate o sa recilez ceva hartie. Si pentru ca sunt un Mos bun, m-am gandit sa-ti las totusi ceva, reteta lui Pepe, o prajitura rapida (pentru ca nu ai avut timp sa pregatesti ceva si deseara vei avea musafiri… (zau asa… scap in eter… ha) care o sa-ti fie de folos. Te pupa Mosul si spera sa-i bucuri pe toti din jur cu ea. Mi se termina pasta asa ca reteta nu ti-o mai pot scrie. Insa am sa-ti trimit un vis. Inchide ochii si Pepe va fi langa tine cu tot ce vei avea nevoie.”

Cool, imi zic, si trec repejor sa-mi indeplinesc sarcina… inchid pleoapele si realizez deja ca doi ochi mari de un albastru intens ma fixeaza cumva dojenitor cu dragoste (fui ce rapid e Mosul asta!!!)… „iar ne vedem pentru scurt timp… mereu asa…” zice Pepe si-ncrunta usor dintr-o spranceana. ” …hm… cu toate astea am sa te ajut cu prajitura sa-ti arat ca totusi te iubesc” si un zambet subtil urmeaza sa ia locul incruntarii. Pepe cea mica de statura si serioasa, asa doar cum numai pe elfi ii onoreaza sa fie, se pune hotarata pe treaba nu inainte de a scoate din maneca trei prajiturele care le aseaza alaturi de cafeaua mea. „Asta va fi prajitura pe care o vom face… „

Incepe…  „Am adus  pentru blat… tu esti atenta la ce-ti zic eu…” … „dadadadaaaa” zic repede cu o tresarire si gura plina cu prajitura delicioasa… „ asa deci… sa continuam…„:
7 albusuri tinute cateva ore inainte la temperatura camerei… niciodata reci
5 linguri cu varf cu nuca macinata
3 linguri cu varf cu faina
5-6 linguri zahar alb/brun (dar nu melasa moale)
1 plic zahar vanilat
o foaie de hartie de copt
o tava ovala (preferata elfilor :-)) dar merge in orice tip de tava, rotunda sau patrata, importanta e inaltimea de 5 cm

… si pentru crema:
4 oua intregi, tinute la temperatura camerei cateva ore
200 grame zahar alb sau brun, pate fi si melasa moale
250 grame de unt
doua linguri de cacao (fiecare pune dupa gust)
doua linguri de rom… eu prefer rom… rom… si nu esenta, dar oricare merge si e bun

I. Sa incepem inainte de toate cu preincalzitul cuptorului – la mediu pentru cuptoarele fara gradatie, si-n jur de 160 la cele cu gradatie (temperatura sa fie asaaaa… ca pentru bezele) si apoi tava… pe care ” o asezonam” cu o coala de hartie de copt. Taiem surplusul, evident cu o foarfeca, de jur imprejur si o lasam in asteptare pana batem compozitia de aluat (foto1).
II.  Luam apoi nucile si daca sunt intregi cel mai rapid si usor mod de a le „macina” e sa le punem intr-o punga si cu latul ciocanului de snitele sa le zdrobim usor. (foto2 si 3).  Dupa, intr-un castron, le amestecam impreuna cu faina si zaharul vanilat (foto4-6).
III. Abusurile de oua se bat cu mixerul (sau telul) pana se intaresc (foto 7-9). Peste albusuri turnam usor amestecul de nuci si faina si cu miscari ample de jos in sus amestecam usor ingredientele sa se formeze bule de aer pana se umfla si se sparg (foto10, 11).
IV. Compozitia astfel obtinuta se toarna in forma si se intinde cat se poate cu lingura sau o spatula (foto12, 13). Inainte de a se baga tava la cuptor, cu cinci minute inainte, temperatura cumptorul se coboara la 140 grade (pentru ca aluatul are si faina). Se urmareste coacerea care este relativ rapida, 15/20 minute… depinde de la cuptor la cuptor, in functie de cum si-l cunoaste fiecare  in parte (foto14). Pentru crema vei avea timp in perioada in care blatul se raceste, nu ai de ce sa te grabesti, fii atent la coacere.
V. Scos de la cuptor blatul se lasa in tava 10 minute. Si pentru a se raci mai repede se desprinde usor, cu tot cu hartie, se ridica de pe tava si se muta pe un fund de lemn  (foto 15, 16) . Cat timp il lasam la racit ne putem ocupa linistiti de crema.
VI. Batem ouale cu zaharul, la foc mic de tot pe aragaz, pana se face o crema (foto17-20). Lasam la racit un pic si apoi cernem usor cacao peste si amestecam iar (foto21, 22). Taiem untul cubulete si il mixam bine pana se face spuma (foto23, 24). Amestecam usor untul cu compozitia de oua si zahar la care adaugam cele doua linguri de rom pana se formeaza o crema fina si grasa (foto25, 26).
VII. Blatul deja racit se taie in doua foi. Incepand pe margini, de jur imprejur si apoi catre centru (foto27). Foaia de la baza se pune din nou in tava, cu tot cu hartie, si se acopera cu jumatate din cantitatea de crema obtinuta (foto28). Se acopera cu cealalta jumatate si peste se intinde restul de crema (foto29). Cu o lingura, sau orice vreti voi puteti da un anumit aspect exterior prajiturii. Pepe a folosit o lingura si arata chiar bine 🙂 (foto30).
VIII. Lasati la frigider o ora si apoi o puteti servi cu incredere. Pentru cei care doresc mai putina crema ingredientele se pot injumatati.

1.

2. 

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

Si Mosului si noua speram sa va placa… Va dorim o zi frumoasa si o seara alaturi de cei dragi… Si nu intrati in panica, pana vin prietenii aveti timp de reteta… a stiut Mosul ce sa lase!

In incheiere, celor curiosi, lasam un link cu povestea celui care a fost Sfantul Nicolae. E interesanta si e pe Wikipedia. De aici aflam ca Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.
Dar va lasam pe voi s-o descoperiti.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_de_Mira

… iar secretul nostru, adevaratul Mos, este prietena noastra Pompilia Zaharia (Pepe) care cu drag ne-a impartasit deliciul… numit de noi… Prajitura Pepe.
Ii multumim. 😀

Vinete parmigiana

Iata inca o reteta de sezon pentru a profita de belsugul de vara al gradinilor: o mancarica romaneasca de inspiratie italiana ce face dovada ca vinetele,  rosiile, ceapa si busuiocul nu fac doar casa buna impreuna, dar fac si masa buna cui pofteste. Iar mozarella adauga chiar stropul de magie ce da suculenta acestei combinatii si confirma, inca o data, ca o mancare nu are neaparata nevoie de carne pentru a fi perfecta.

Ai nevoie de:
3 vinete potrivite, curatate si taiate felii de aproximativ 0.5 cm
1 ceapa mare curatata si tocata marunt
6 – 7 rosii medii decojite si rase pe razatoarea mare
350 g mozarella taiata felii
50 g parmezan ras
2 linguri faina
ulei, sare, piper, busuioc proaspat, tocat

Cum procedezi:

1. Incalzeste cuptorul la 180 – 200 grade Celsius.
2. Presara feliile de vinete cu sare si lasa-le deoparte 10 – 15 minute cat sa lase sucul amar.
3. Caleste ceapa in ulei incins, doar cat sa se inmoaie, fara a se praji. Adauga rosiile rase, sare si piper si lasa-le sa fiarba la foc moale, acoperite, cam un sfert de ora. Ia apoi deoparte de pe foc si adauga jumatate din busuiocul tocat.
4. Clateste feliile de vinete, scurge-le bine pe un servet de hartie, apoi tavaleste-le prin faina si pune-le intr-o cratita, in ulei incins, sa se rumeneasca usor, pe ambele parti. Dupa ce toate feliile de vinete sunt rumenite frumos, asaza intr-un vas termorezistent, uns cu ulei, o treime din ele. Presara deasupra stratului de vinete o treime din parmezanul ras, apoi asaza o treime din cantitatea de branza si acopera cu, evident, o treime din cantitatea de sos de rosii.

Asaza restul ingredientelor in 2 straturi, urmarind aceeasi „succesiune”.

4. Pune la copt pentru 30 – 40 minute in cuptorul preincalzit, iar cand stratul de deasupra este rumenit frumos fara sa se fi uscat, poti scoate vasul din cuptor. Presara cu restul de busuioc proaspat, tocat si cu un strop de parmezan ras. Merge foarte bine cu focaccia, dar nu e nici o suparare daca o mananci simpla sau o insotesti cu paine autohtona.

2016… cu rețete, filme, cărți și informații… geniale, delicioase și apetisante :-)

… și a sosit și prima seară din Noul An… an de grație 2016… an în care fiecare și-a pus speranța în mai bine, mai frumos, în iubire si pace. An de la care nu doar trebuie să așteptăm, an pe care trebuie să-l modelăm, ca mici artiști ce suntem, fiecare cum știe mai bine, mai frumos, mai cu iubire și-n pace, chiar din prima zi. An în care să fim noi cei ce dăm valoare timpului și nu el nouă.
Vă dorim să fiți iubiți și mulțumiți… și nouă, Adina și Cătălina, ne dorim să vă simțim mereu aproape, și să vă bucurăm cu micile daruri pe care le presărăm de-a lungul anului aici.

Dar să pornim la drum… și ne-am gândit că am putea începe un jurnal frumos împreună, invitându-vă în mica vacanță de început de ianuarie, să vedeți sau revedeți trei filme delicioase și apetisante.  Trei comedii geniale pe care să le savurați seara, după o cină ușoară, un ceai delicios și odihnitor… neapărat alături de oameni dragi vouă.

Un An Nou la maxim!
Rețete Geniale!

1. NO RESERVATION (2007), cu Catherine Zeta Jones si Aaron Eckhart in regia lui Scott Hicks

„Un maestru bucatar, Kate (Catherine Zeta Jones), isi duce viata tot asa cum isi conduce si bucataria din restaurantul de lux 22 Bleecker din Manhattan, cu o intensitate care n-are timp pentru fleacuri, ceea ce ii captiveaza si intimideaza totodata pe cei din jurul ei. Cu o precizie uluitoare, ea conduce fiecare tura haotica de personal, coordonand sute de mese, preparand sosuri delicate, asezonand si preparand fiecare fel de mancare pana aproape de perfectiune.”
Despre film mai multe aici…
http://www.cinemagia.ro/filme/no-reservations-fara-rezervari-fara-retineri-16529/

2. LE CHEF (2012), cu Jean Reno si Michaël Youn, regia Daniel Cohen

Un bucătar cu vechime (Jean Reno) se confruntă cu noii patroni ai restaurantului, care vor ca localul să piardă o stea în rating-ul său pentru a aduce un bucătar tânăr, specializat în gastronomie moleculară.
Despre film mai multe aici…
http://www.cinemagia.ro/filme/comme-un-chef-568020/

3. THE HUNDRED – FOOT JOURNEY (2014), cu Helen Mirren, Om Puri, Manis Dayal, regia Lasse Hallstrom

 „O poveste despre o familie indiana care se muta in Franta si deschide un restaurant cu specific indian chiar vizavi de un restaurant francez cu pretentii, condus de Madame Mallory (Helen Mirren). Batalia pentru bun gust poate incepe!”
Despre film mai multe aici…

http://cinefan.ro/film/7703-razboi-in-bucatarie-2014

În încheiere vă șoptim doar… că cele trei filme le găsiți online pe internet, pe diverse site-uri, cu sau fără subtitrări, fiecăruia cum îi place.

Vizionare placută!

Sarbatori fericite!

O brad frumos… o Reteta Geniala de Craciun cu oua pictate si turta dulce!

Ziua buna dragi pieteni. Ma pregatisem sa va spun o istorie a pomului de Craciun dar am gasit multe pe internet, care de care mai interesante si am schimbat macazul oferindu-va o alta poveste mai scurta dar la fel de interesanta, a oualor pictate pentru pomul de iarna. Dar nu va voi interzice istoria ce o vroiam a zice, pentru ca e frumoasa, tare frumoasa si am sa va indrum catre un link, sper sa va placa: http://www.interferente.ro/legenda-bradului-de-craciun.html

Eram in iarna lui… cand ma mutasem definitiv la Bucuresti dupa facultate si ma gandeam la pomul de Craciun. Cautam globulete de sticla si ori nu gaseam sa-mi placa, ori mi se pareau exorbitant de scumpe. Piata inundata cu chinezarii de plastic nu ma incanta de loc. Asa am decis, pana sa gasesc ceea ce imi doream, sa incerc un brad traditional ornat cu mere, covrigei, nuci, ingerasi. Astfel, pasii m-au indreptat spre un muzeul de vis, Muzeul Taranului Roman, unde nu mare mi-a fost mirarea ca printre produsele traditionale pentru sarbatorile de iarna sa disting intr-un cos tupilat intr-un colt, prea cunoscutele oua sucevene, pictate de asta data cu motive de iarna.

Ce bucurie! Ce frumusete si ce munca de migala mi s-au revelat atunci prin fata ochilor. Povesti de iarna din viata satului, cu Mosul cel plin de daduri, cu  Omul de zapada fericit pe patine. Umorul fantastic al taranului roman. Uite un Plugusor, O Sorcova de An Nou si un La Mos Ajun, scrise cu o caligrafie perfecta. Cata rabdare. Scormonesc fericita in cos, precum un copil ce a gasit sacul cu daruri deschis si mai descopar, pictate, biserici mici, casute, braduti, reni, sanii si ninsori. Caut si caut, aleg si aleg, dar parca le-as lua pe toate. Cineva se aproapie din spate si se uita peste umarul meu in cos. „O ce frumoase sunt! N-am mai vazut asa ceva.” Eu marai, precum un catel rautacios si egoist cu osul lui. Cautarea mea nu era la sfarsit, si concurenta ce vroia sa se uite in cosul cu minuni imi sufla in ceafa. Mi-am protejat bine comoara, acoperind-o precum un uliu puii si mi-am vazut serioasa de treaba :-D. M-am hotarat cu greu la cele de mai jos, si de atunci astept parca mai cu ardoare sarbatorile de iarna si ajunul Craciunului sa impodobesc bradul mai frumos, cel mai frumos, uitand de prea cautatele globuri de sticla. Cu oua, covrigi, turta dulce, ingerasi din panuse si merisoare mici, cate odata bomboane.

Si cum trebuie sa-i dam cezarului ce-i al cezarului am intrebat-o curioasa pe vazantoare numele minunatei si rabdatoarei fiinte care mi-a indus atata bucurie cu munca ei. Anita si Ioan Zinici din Suceava, imi sopti la ureche in zumzetul din magazin. Si va spun un „mic secret” pe care sper sa-l dati mai departe ;-). Peste An familia Zinici e prezenta la toate targurile Muzeului Taranului Roman si cele ale Muzeului Satului cu frumuseti care cu siguranta veti dori sa le luati acasa. Insa doar la Targul de Mos Neculae, cel din decembrie, veti gasi povesti de iarna haioase, moderne sau traditionale si veti descoperi ca acea filosofie taraneasca, pura si profunda, ce leaga intr-un fel miraculos viata, moartea si invierea, iarna de primavara, primavara de celelalte anotimpuri si de iarna iar nu a pierit. E vie dar amenintata de consumatorism. Este filozofia ce a tinut sus identitar si vertical poporul roman peste secole. Sa o redescoperim. Sa o luam acasa si sa ne bucuram de ea. Sa ne bucuram ca exista oameni care o dau mai departe. Sa o iubim. E un alt fel de mod prin care putem creste frumos, respecta tarana stramoseasca si iubi Romania!

Si pentru ca vin sarbatorile care ne aduc brazii in casa, sa ne amintim cu zambetul pe buze si rugaciuni in suflet catre cei plecati, cum si prin ce peripetii treceau, la montarea brazilor in micile apartamente, parintii nostri. Un Toma Caragiu magnific, cu o parodiere fascinanta a vechiului sistem. Parodie de care nu ma pot satura, dar a carui subiect ar trebui sa nu se mai repete nicicand.

Sursa film you tube

Craciun fericit dragi prieteni, Craciun fericit Romania!

Adina si Catalina, alias Retete Geniale 🙂

P.S. Suntem in 23, Muzeul Taranului Roman este deschis si va asteapta. Mai aveti timp pana la noaptea magica sa ajungeti sa va cumparati frumuseti traditionale pentru masa si pomul de Craciun 😀

Program ‪#‎MȚR‬ de Sărbători:
24 decembrie: deschis între orele 10.00 – 14.00
25, 26 decembrie: închis
27 decembrie: deschis între orele 10.00 – 18.00
31 decembrie: deschis între orele 10.00 – 13.00
1, 2 ianuarie: închis
3 ianuarie: deschis între orele 10.00 – 18.00

___________________________________

Surse link-uri

• google: http://www.interferente.ro/legenda-bradului-de-craciun.html
• you toube

 

 

 

Bunele maniere la masă, explicate de Păstorel Teodoreanu: „Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, dar n-au ce face!“

Gurmand înrăit şi iubitor de licori bahice, Păstorel Teodoreanu, nonconformistul boem, a fost un nelipsit al cârciumilor, cu un chef de viaţă şi un umor ieşite din comun. Avocat, scriitor, cunoscut epigramist, Păstorel a rămas în literatura română prin epigramele sale.

Într-una din cărţile sale, “Gastronomice”, apărută postum în 1974, în stilul său inconfundabil, Păstorel Teodoreanu a reuşit să surprindă gastronomia tradiţională. Pe lângă reţetele imortalizate în cărţile sale, care constituie referinţă şi desfătare pentru exigenţele oricărui cititor, Păstorel prezintă şi un cod al bunelor maniere: ce să faci ca să reuşeşti să-ti impresionezi musafirii la masă, dar şi cum să te comporţi atunci când esţi musafir. Toate sfaturile sunt, evident, în aceeaşi notă de umor inconfundabil cu care ne-a obişnuit în lucrările sale.

Iată cele 20 de reguli de bun-simţ care ar trebui respectate de fiecare dintre noi pentru a fi o gazdă perfectă sau un musafir civilizat:

1. Când inviţi pe cineva la masă nu-i faci un serviciu. De aceea, trebuie să-i dai tot timpul impresia că te simţi onorat că a primit să petreacă un ceas sau două sub acoperişul dumitale. Expresia “a face cinste” (a plăti) e grosolanie. Cinste îţi face acela care acceptă.

2. Nu te aşeza niciodată la masă înainte ca doamna gazdă să fi luat loc. Până atunci aşteaptă în dreptul locului care ţi-a fost indicat. Dacă nu ţi-a indicat locul, informează-te!

3. Când te aşezi, aşeaza-ţi scaunul în aşa fel încât, răzimându-te de spetează, bustul să-ţi rămâie perfect vertical. E oribil la vedere domnul care se află pe marginea scaunului. Doamna în această poziţie e de neconceput.

4. Ţine-ţi coatele lipite. Când eşti la masă, ca şi când eşti călare, numai aşa trebuie să le ţii. Pentru a ţine dârlogii, furculiţa şi cuţitul, mişcările antebraţului sunt suficiente. Dacă toti convivii ar ţine coatele pe masă lăsând la o parte latura estetică, pentru banchete ar trebui construite mese kilometrice, cu microfoane şi haut-parleur.

5. Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, e drept, dar n-au ce face.

Nu sorbi supa!

6. Nu sorbi supa, chiar dacă te-ai familiarizat cu zgomotul şi nu-l mai auzi. Dacă nu poti mânca prea fierbinte, aşteaptă puţin. Aşteptând însă, nu-ţi trece vremea suflând în farfurie sau vânturând lichidul cu lingura: fă conversaţie.

7. Dacă cineva îţi pune întrebări când eşti cu gura plină, fă-l să aştepte.

8. Nu duce paharul la gură înainte de a te fi şters (şerveţelul nu-i un ornament) şi cu atât mai puţin dacă n-ai terminat mestecarea. Urmele de alimente pe pahar sunt dezgustătoare.

9. Nu introduce cuţitul în peşte (afară de cazul că ţi s-a pus tacâm special), nici în tocătură. În ambele cazuri furculiţa şi o bucăţică de pâine sunt suficiente.

10. Nu tăia coaja oului cu cuţitul. Urmele lăsate strica apetitul celorlalţi. Serveşte-te de linguriţa cu care ai să mănânci oul.

Brânza, după ce o tai, o aşezi pe pâine şi-o duci la gură!

11. În nici o împrejurare şi sub nici un motiv nu băga cuţitul în gură: e fioros! Brânza, după ce o tai, o aşezi pe pâine şi-o duci la gură (cearcă numai, şi să vezi dacă nu poţi).

12. În afară de pâine, crenvurşti, sparanghel, prune, ridichi de lună şi încă vreo câteva alimente care se bucură de privilegii, nu mânca nimic cu mâna. A decupa o pasăre sau a curăţi un fruct se învaţă într-o singură şedinţă (în câteva luni de dresaj învaţă o maimuţă de specie inferioară).

13. Dacă sticla de vin e pe masă, ai grijă ca paharul vecinei din stânga să fie întotdeauna plin. Dacă cea din dreapta stă alături de un mojic, trebuia să ai grijă şi de ea.

14. Imediat ce amfitrioana s-a pregătit să părăsească masa, ridică-te, având grijă să faci loc vecinei.

15. Dacă nu eşti foarte intim într-o casă, nu cere voie să fumezi imediat ce s-a terminat masa. Dacă alţii mai în vârstă nu şi-au aprins ţigările, rabdă!

Nu spune merci, nu-i chic!

16. Nu cere untdelemn când se serveşte unt topit, şi nici unt topit când se serveşte untdelemn. Poate că lipseşte.

17. Dacă nu poţi rezista nevoii de a te scobi în dinţi, nu-ţi fă paravan din mână: e ostentativ şi neelegant.

18. Când se oferă şi ceai, pune întâi linguriţa pe farfurie şi pe urmă du ceaşca la gură.

19. E bine să mulţumeşti gazdei la plecare pentru clipele pe care le-ai petrecut în casa ei, dar nu spune cum te scoli de la masă: merci! Nu-i chic.

20. Comportă-te, când eşti singur la masă, ca şi cum te-ai comporta la un dineu de gală.”

Viaţa şi activitatea literară

Păstorel Teodoreanu, pe numele de botez Alexandru Osvald, s-a născut la 30 iulie 1894, în Dorohoi. A fost primul băiat al avocatului Oswald Teodoreanu şi al profesoarei de pian la Conservator Sofia (Muzicescu) Teodoreanu. Ceilalţi doi fraţi au fost cunoscutul prozator Ionel Teodoreanu şi Laurenţiu (Puiu) Teodoreanu, mort pe frontul francez în 1918. A debutat cu versuri în săptămânalul „Capitala“ şi a colaborat cu mai multe reviste literare. Primul volum, „Hronicul măscăriciului Vălătuc“ (1928) a fost lăudat unanim de criticii literari ai vremii. Păstorel Teodoreanu a fost şi traducător.

În anul 1956, au fost publicate, în limba română, „Peripeţiile bravului soldat Švejk“, de cehul Jaroslav Hašek, şi „Taras Bulba“, de rusul N.V. Gogol. În 1965, apar, postum, şi traducerile volumelor „Istoria contemporană“, de francezul Anatole France şi „Nuvele“, de Prosper Mérimée, considerat creatorul nuvelei realiste franceze. Celebru l-a făcut însă pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri. Este îndeobşte cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării şi categorisirii degustării produselor obţinute din struguri, adică vinuri şi coniacuri.

“Umoristul e moralist”

Iată ce scria George Călinescu, în 1934, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“. S-a stins din iaţă la 17 martie 1964, la Bucureşti. Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“ – această autoironică epigramă a fost scrisă de Păstorel Teodoreanu să-i servească drept epitaf. Păstorel a murit acum jumătate de secol. Cancer pulmonar. „Moartea lui a fost exemplară“, spunea Alexandru Paleologu.

____________________________________________________

Sursa: articol relatat de ziarul Adevărul.

http://adevarul.ro/locale/calarasi/bunele-maniere-masa-explicate-pastorel-teodoreanu-du-mancarea-gura-nu-gura-mancare-patrupedele-apleaca-nutret-n-au-face-1_565f03077d919ed50ed2e962/index.html#

Fa o bucurie unui copil!

„ShoeBox NU este Moș Crăciun, reni și alte ființe magice, ci este despre oameni care ajută alți oameni, despre altruism și compasiune.

Dacă deschidem bine ochii o să găsim la fiecare colț de stradă un copil sau adolescent singur, flămând, înfrigurat și părăsit. Nu salvăm lumea cu o cutie de pantofi umplută cu dulciuri și alte lucruri, dar vom învăța, în timp, să ne gândim la ceea ce avem și nu le ceea ce ne mai dorim. Vom învăța să prețuim perna pe care ne odihnim capul seara sau pe fularul de la gât. Vom învăța să râdem vieții în față și să apucăm cu amândouă mâinile de viitorul nostru.”

Acasa

Prajitura cu pere si fructe de padure

Nu pot sa nu impartasesc cu voi reteta minunatei prajituri ce mi-a incalzit aceasta duminica mohorata de toamna. Promisiunea primita chiar de la prima privire este pe deplin confirmata inca de la intaia lingurita.

Ce ai nevoie:
3 pere medii cat mai coapte
175 grame fructe de padure (mure, zmeura, coacaze rosii, etc)
115 grame zahar brun
115 grame unt
2 oua
170 grame faina
1/2 lingurita praf de copt
1 lingurita coaja rasa de lamaie
5 linguri de lapte
5 linguri rase de zahar (alb, brun cum preferi)
1 praf de sare
o tava de copt mica (eu am folosit o tava patrata cu latura de 20 cm)

1. Incalzeste cuptorul la 200 grade Celsius. In tava pe care o vei folosi pune hartie de copt doar cat sa acoperi fundul acesteia.
2. Pune cele 5 linguri de zahar sa fiarba in 2 linguri de apa pana vei obtine un sirop destul de fluid. Toarna-l in tava.
3. Curata perele de coaja, taie-le in jumatate si elimina mijlocul tare cu seminte si cotor. Aseaza-le in tava cu partea taiata in jos, pe hartia de copt, iar deasupra perelor presara fructele de padure.

4. Mixeaza zaharul brun cu untul si sarea, adauga ouale si coaja de lamaie, apoi faina cernuta impreuna cu praful de copt. Subtiaza compozitia cu laptele pana ajunge la consistenta unei smantani groase. La nevoie suplimenteaza cantitatea de lapte.
5. Toarna compozitia peste fructe, niveland suprafata si batand usor tava de marginea mesei astfel incat amestecul sa patrunda bine printre fructe.
6. Pune la copt pentru aproximativ 1 ora in cuptorul deja incalzit. Verifica cu scobitoarea daca prajitura este coapta – daca iese curata, fara aluat pe ea, poti scoate tava din cuptor. Las-o sa se racoreasca putin, apoi asigura-te ca prajitura se va desprinde usor de peretii tavii trecand cu grija lama unui cutit printre prajitura si peretii tavii.
7. Rastoarna prajitura pe un platou sau farfurie mare punandu-l/-o deasupra tavii cu fata in jos si facand o miscare rapida de rasturnare a tavii + platoului. Desprinde hartia de copt de pe fructe. Prajitura este minunata calda, dar este foarte buna si rece – asta in cazul in care mai ramane pana se raceste 🙂

O introducere despre… dragul de Ismail, „Stapana condimentelor” si fericirea mea de a le fi descoperit

„Kir Aristideee… nu stricam plachia bre… puneam piper si dafin, puneam… mai puneam putin dafin… putin piper… faceam foc mic si mmmm… spuse Ismail lui Kir Aristide, ce avea locanta in port la Sulina, tragandu-l de maneca si aratandu-i propria firma de la intrare pe care scria cu litere mari – LA PALICARUL AMARAT, Aristide Panaiotis, locanta – cafenea – ceai – ospatarie.
– De ce scriam amarat!!!… il intreba Ismail ganditor, sprijinindu-si cu o mana capul.
– Asta pentru simpatrioti, raspunse Aristide, sa vada ca tanjim de dorul la patrida.
– Lasa bre, schimbam, Ismail pictam, frumos pictam Ismail… scriam LA PALICARUL VESELIT, zise bucatarul zambind smechereste.”

cadru luat din filmul „Toate panzele sus” (episodul II, Secretul epavei), in regia lui Mircea Muresan, o adaptare cinematografica dupa romanul cu acelasi nume de Radu Tudoran. https://ro.wikipedia.org/wiki/Toate_p%C3%AEnzele_sus_%28film%29  – despre film, dar mai intai va recomand din suflet cartea 😀

De cate ori ma gandesc la un condiment/mirodenie/planta aromatica gandul ma duce la cartea/filmul copilariei mele „Toate panzele sus” si la bucatarul-artist Ismail. Il iubesc si acum considerandu-l condimentul filmului. Fara Ismail cartea nu ar fi avut atata savoare, amintirea mea poate nu ar fi fost atata de pregnanta si dorinta de a vedea Istambulul macar odata in viata asa de ampla. Ooooo… Marele Bazar, ce frumusete! Si nu tocmai standurile cu haine, pantofi ori parfumuri m-au atras, cat bogatia de tarabe pline cu condimente ce-si asteptau cumparatorii. Poate doar cele pline cu ceramica de Iznik au mai avut „curajul” sa concureze la admiratia mea. Si cum nu te poti numi turc dacat daca esti un bun comerciant, am avut bucuria sa cunosc adevarate personaje ce detineau magia de a te atrage sa cumperi diverse plante, macinate fin, care de care mai interesante prin istoria, gustul, culoarea, mirosul si secretul folosirii lor. M-am simtit ca o  vrajitoare batrana si lacoma, atrasa de prafuri si potiuni, care ar fi dorit ca tot acel bazar sa poata intra in buzunarul ei.

Marele Bazar din Istambul, foto@Katia Moldoveanu

Marele Bazar din Istambul (aici alaturi de ceramica de Iznik), foto@Katia Moldoveanu

Nu ma gandeam vreodata ca voi ajunge sa ma indragostesc de condimente, in special de unele… simple ori combinate intre ele. Dar incetul cu incetul m-au fermecat si astfel am cautat sa le cunosc, rand pe rand si sa ma bucur de ceea ce ele imi ofera. Pe vremea bunicii nu foloseam termenul de condiment, toate erau catalogate drept mirodenii si aveam destul de putine in jurul carora ne invarteam. Sarea desi nu este considerata un condiment, dupa dictionarul explicativ roman ar fi. Piperul il aveam doar pe cel negru, frunzele de dafin, de cele mai multe ori cumparate „pe sub mana” de la polonezi si turci veniti cu bisnita in Romania, vanilia si scortisoara la fel. Cel mai des batoanele, foarte rare si pretioase, folosite doar iarna de Craciun la vinul fiert.  Mustarul, unica forma de pasta in comert sau boabe la plafar, pe care bunica le incalzea si n-i le punea pe piept de eram bolnavi, spre disperarea noastra – ca la mancare nu tin minte sa le fi folosit… poate la muraturi!!! Patrunjelul, leusteanul, mararul si tarhonul ca plante aromatice despre care am crezut ca are habar orice muritor de rand, cel putin european, pana m-am stabilit in Malta, unde spre exemplu de leustean nu a auzit nimeni. Spre iarna savuram  ceva lamai (cumparate si ele pe piata neagra ori la cozi interminabile de unde ieseai cate odata ciufulit). Tin minte ca tot bunica a  avut ambitia sa isi planteze cateva seminte de-am beneficiat de o productie proprie in numar de 7 lamai per tot familionul. Insa dupa atata lauda bietului lamai i s-a aplecat si-a decedat de boli lamaiesti misterioase, incurabile si rezistente la tratamentele naturiste ale bunicii spre necazul tuturor.  Ardeiul iute nici vorba. Poate cel verde la ciorbe, iar cimbrul crescut intr-un colt de gradina il adulmecam in special in fasole si carnati. Mai pot aminti de ceapa, usturoi, leurda, loboda si maghiran pe care chiar ca le gaseai primavara, vara, toamna sau iarna in orice casa, pe orice masa. Astea intrand ca si verdeturile mai sus amintite in categoria plantelor aromatice. Iar nu in ultimul rand amintesc de floarea de vara preferata a bunicii, condurasul, de care noi beneficiam doar ca floare decorativa ce ne incanta privirea cu tonurile ei de portocaliu, nestiind la vremea aceea ca se si mananca. Si ca sa-mi lamuresc acest aspect am fugit la dictionarul explicativ a caror definitii mi-au linistit nelamuririle. Termenul de condiment se foloseste in general pentru tot ce inseamna substanta aromata, minerala sau vegetala (sarea fiind cea minerala) si cuprinde si termenele de mirodenii si plante aromatice.

Acum in ultima perioada am adaugat la lista din copilarie: busuiocul, rozmarinul, oregano, piperul roz si lavanda (pentru deserturi si ciocolata), sofranul si trufele, rucola, fisticul, vanilia baton, nucsoara, pinul, wasabi sau cimbrisorul. Condurasii si acum ii cresc, doar ca ma bucur de ei doar vizual, simtind ca ar fi ca o impietate fata de preferinta estetica a bunicii, sa-i si mananc.

CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. PLÁNTĂ AROMATICA¹, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului; aromatice, plante ce au un gust picant sau aromat folosite pentru a da mancarurilor un gust picant si aromat– Din lat. planta, fr. plant

Marele  bazar din Istambul, foto@Katia Moldoveanu

Concluzia este ca termenul de condimente este aplicat ingredientelor de origine vegetala sau minerala cu gust patrunzator, iute sau aromatic folosite in gastronomie, medicina complementara, cosmetica si chiar la imbalsamari in diferite colturi din lume de mii si mii de ani.  In gastronomie (mancare si bauturi) confera aroma, gust, textura si culoare, fara a avea valoare nutritiva si vin cu mici adaosuri de diferite vitamine si minerale, in cantitati extrem de mici. Folosite in gastronomie, cosmetica sau medicina naturista ele au efecte calmante, reconfortante sau chiar afrodisiace, de la planta la planta, de la caz la caz. 😀 In mare parte ele s-au folosit in cantitati de-a dreptul considerabile, si se folosesc in continuare in Turcia, tarile arabe si asiatice, de unde au si fost aduse, multe dintre ele pe drumul matasii.

Iar pentru a ne fi mai usor in alegerile noastre pe viitor :-), le voi insirui aici, pentru ca in timp, sa le preluam unul cate unul si sa le descoperim impreuna secretele. Cele care mi le amintesc acum fara a tine cont de o neaparata ordine ar fi: sarea; piperul negru, alb, roz sau rosu, tasmanian, Sichuan, de balta, de Cubeda; mustar verde, negru; usturoi; ceapa; hrean; wasabi; ardei iute (de mai multe feluri), Cayenne; chimion; tumeric; cardamom; busuioc traditional, indian, thailandez; cimbru; cimbrisor de padure; condurasi; Curry; dafin; fenicul; ghimbir; curcuma; creson; vanilia; portocala; lamaia; lamaita; fisticul; leusteanul; patrunjelul; mararul; loboda; leurda; maghiran; tarhon; limeta; cuisoare; levantica; macul; menta; migdala; pelinul; oregano; rozmarinul; nucsoara; salcamul alb, roz, australian; sumac; roinita; pinul; muscata lamaioasa; trandafirul de dulceata; telina; rucola, visinul turcesc; angelica; anasonul; nuca de cocos; ienibaharul; lemnul dulce; lemongrass; galangalul; rucola; dovleacul; huacatay; fisticul; cernusca; grauntele paradisului;caperele; mango; angelica; anatto; maslina; mirtul; ruta; rubarba; pandanus; tonka; smirna; tamaita  si poate in primul rand sofranul, care impreuna cu trufele sunt cele mai scumpe condimente din lume, putand ajunge la mii de euro pe kilogram.

sursa foto: http://sanfordsportsnutrition.blogspot.com/2014/08/spice-it-up.html

Aminteam mai sus de efectele benefice in sanatate, frumusete si echilibrul sufletesc a condimentelor. Si cum in India, de sute de ani circula vorba ca fiecare om are un condiment al lui, va recomand sa urmariti filmul The Mistress of Spices (Stapana mirodeniilor) din 2005. O comedie de dragoste in care poate fiecare va recunoaste o bucatica din el insusi si va dori sa-si asezoneze viata daca nu cu condimente noi, macar cu iubire mai multa.

Tilo (Aishwarya Rai) o femeie venita din India si proprietara unui magazin de mirodenii din San Francisco, are darul de a vedea vietile si dorintele clientilor sai. In calitate de stapana a mirodeniilor, sunt anumite reguli pe care ea trebuie sa le respecte pentru ca mirodeniile sa implineasca dorintele clientilor. Nu are voie sa paraseasca magazinul, sa atinga un alt om si e obligata sa ramana credincioasa mirodeniilor. N-am sa va desconspir finalul, va las pe voi sa-l descoperiti. Va mai soptesc doar atat… il veti gasi pe net online cu subtitrarea aferenta.

Iar la final gandul imi fuge iar la Ismail si ierburile lui aromatice…

„- Gata estem poftim mancam, asta ciorba de perisoare este, cu bors ca la ghiauri… leustean, leustean mult estem… poftim, gustam… gustam…” tipa Ismail sa fie auzit de ghiaurii pentru care gatea…  „Multumim Ismaile, poftim faceam bors de perisoare pentru ghiauri, carnea nu dam la masina… tocam, cu satarul tocam, ca la ‘Stambul”, spuse doar pentru el Ismail… dupa ce ghiaurii ii multumira si se retrasera spre treburile lor.

cadru luat din filmul „Toate panzele sus” (episodul II, Secretul epavei), in regia lui Mircea Muresan, o adaptare cinematografica dupa romanul cu acelasi nume de Radu Tudoran. https://ro.wikipedia.org/wiki/Toate_p%C3%AEnzele_sus_%28film%29  – despre film, dar mai intai de toate va recomand din suflet cartea 😀

Vizionare placuta si nu uitati sa va condimentati viata doar cu ce-i frumos si bun! :-*

Inghetata de capsune

Inca este vremea lor.  De fapt, abia acum este vremea capsunelor romanesti, parfumate, dulci si cu gustul ce-mi aminteste de copilarie. Sunt minunate oricum, simple, cu frisca, insotind o Pavlova delicata sau oricum altfel le doriti.

Niciodata nu las sa treaca sezonul lor fara sa pregatesc macar o data o  savuroasa inghetata de capsune, ba chiar mai pun si la congelator fructe pentru a ma bucura si in restul anului de aceasta delicatesa. Este uimitor ca ceva atat de bun poate fi obtinut atat de usor si de repede!

Pentru aproximativ 500 g inghetata ai nevoie de:
1 cana mare plina de capsune curatate, spalate si zvantate de apa
3/4 (aceeasi) cana cu zahar tos
3 albusuri de ou
1 cana de smantana grasa dulce
10 minute pentru preparare si o noapte de radbare pana ingheata crema

Modul de preparare
1. Paseaza rapid si scurt capsunele in blender pentru a obtine o pasta neomogena, ce inca pastreaza bucatele de fruct. Vei obtine acelasi rezultat si folosind o banala furculita pentru a zbrobi fructele.
2. Bate spuma tare albusurile, apoi adauga zaharul si continua sa bati spuma pe bain-marie pana ce zaharul se topeste iar spuma devine sticloasa si groasa.

3. Amesteca pasta din capsunele zbrobite cu spuma de albusuri.

4. Adauga smantana in amestecul de capsune, zahar si albusuri si omogenizeaza bine.

5. Pune crema obtinuta intr-un vas de plastic sau sticla termo-rezistenta, acopera-l cu un capac etans sau cu folie alimentara si da-l la congelator pentru 6 -7 ore sau peste noapte (daca nu ai masina de inghetata – eu nu am). Fiind inghetata de fructe iar acestea continand multa apa, in absenta masinii de inghetata va fi nevoie ca din timp in timp (cam la 2 ore) sa amesteci in vasul cu crema pentru a sparge cristalele de gheata ce se formeaza – astfel, cand va fi gata inghetata va fi mai cremoasa si mai fina. Daca ti se pare complicat sa faci asta, poti renunta la pasul acesta acceptand o textura mai aspra a produsului finit.
6. Inainte de servire, scoate vasul din congelator si lasa-l 5- 10 minute la temperatura camerei. Astfel, inghetata va incepe sa se topeasca usor si o vei putea pune in cupele in care o vei servi.

Mmm, buna! Nu-i asa?

Super tort de ciocolata

Impatimitilor de ciocolata, apropiati-va! Luati aminte, acest tort este un rasfat pentru pofticiosi si pentru cioco-holici, asa cum recunosc ca sunt si eu. Senzationala alternanta de lava cake pe post de blat de ciocolata si creme ganache – adica tot ciocolata, este foarte departe de plictisitoarea secventa blat – crema- blat a torturilor pe care le pregatim in mod obisnuit intr-o bucatarie de bloc si nu intr-un laborator de cofetarie. Atentie, savurati, delectati-va, traiti clipa, dar nu uitati ca totul are un pret – in cazul acesta, caloriile si remuscarile abaterii grave de la dieta (in situatia mea 😦 ). Dar, merita, este un tort de mare efect ce ofera satisfactia realizarii unei mici capodopere chiar si unui timid in ale cofetaritului, intr-atat de simplu este de realizat.

Gata, la treaba neintarziat! Ai nevoie de 30 minute pentru pregatire, 1 noapte de odihna pentru tine si pentru crema, 35 – 40 minute timp de coacere pentru blat si inca 10 minute pentru montat. In plus, iti mai trebuie:
Pentru blat
175 grame ciocolata neagra
115 grame unt
1/2 lingurita esenta de vanilie
85 grame zahar pudra
3 oua
45 g faina
3 linguri migdale macinate fin (daca gasesti, foloseste faina de migdale)
Dupa preferinta, pentru o aroma placuta poti adauga si o lingurita rasa de coaja de portocala rasa.
Pentru crema
500 grame ciocolata – eu prefer o combinatie in parti egale de ciocolata neagra si ciocolata cu lapte, dar aici poti da frau liber gustului tau
400 ml frisca
Cantitatile de mai sus sunt suficiente pentru o forma de tort rotunda cu diametrul de 23 cm sau pentru o forma patrata cu latura de 20 cm (despre geometrie si cofetarie –  intr-o postare viitoare). Evident, daca forma pe care vrei sa o folosesti nu este din silicon trebuie sa o tapetezi cu hartie de copt, iar acest lucru trebuie facut inainte de a te apuca de pregatirea blatului.
1.Incalzeste cuptorul la 200 – 225 grade Celsius.
2.Rupe ciocolata in bucati si pune-o intr-un vas termo-rezistent pe bain-marie. Ai grija ca vasul cu ciocolata sa nu atinga apa fierbinte. Lasa ciocolata sa se topeasca, amestecand din timp in timp pana la topirea completa a acesteia. Adauga untul si esenta de vanilie si amesteca pana la omogenizarea compozitiei. Ia vasul de pe bain-marie si lasa amestecul sa se racoreasca putin, cat sa nu arda la mana, timp in care te ocupi de pasul 3.
3. Freaca galbenusurile cu zaharul intr-un bol uscat pana ai o crema consistenta de culoare galben deschis. adauga coaja de portocala – daca este cazul.

4. Adauga treptat ciocolata in crema de ou amestecand constant pana obtii o mixtura omogena.

5. Incorporeaza faina si faina de migdale, omogenizand bine.

6. Intr-un bol degresat si uscat bate spuma tare albusurile. Adauga jumatate din spuma in compozitia de ciocolata si omogenizeaza bine. Apoi adauga si restul de spuma incorporand-o delicat in amestec, prin miscari usoare de rastunare, de jos in sus.
7. Pune amestecul in forma si da la cuptor pentru 35 – 40 minute sau, in functie de preformanta cuptorului tau, pana blatul este copt si scobitoarea cu care il poti testa iese curata. Cand este copt, scoate tava din cuptor si las-o sa se raceasca macar 5 – 10 minute, apoi rastoarna blatul pe un gratar si lasa-l sa se raceasca bine.

8. Acum te poti ocupa de pregatirea cremei. Pune frisca la incalzit pe bain-marie, fara a o aduce insa la fierbere. In frisca incalzita pune ciocolata rupta in bucatele si las-o sa se inmoaie bine. Nu amesteca inca in frisca, asteapta cam 10 minute. Abia cand constati ca ciocolata s-a inmuiat bine poti sa incepi sa amesteci cu lingura pana ce compozitia de frisca si ciocolata este foarte omogena. Lasa crema la frigider peste noapte sau macar pentru 4 -5 ore. In acest timp, crema se va intari si va deveni lucioasa.
9. Blatul are o consistenta mai aparte si iti recomand sa nu incerci sa il separi in foi folosind cutitul pentru ca se va faraminta destul de tare. Iti sugerez sa apelezi la o metoda traditionala, folosita si de bunii nostri (la taierea branzei si a mamaligii, e drept) si anume taierea cu firul de ata. Daca nu ai mai facut asta, e bine sa iti marchezi cu scobitori pe lateralele blatului punctele in care vei trage ata prin blat, astfel incat foaia sa aiba o grosime egala peste tot. Daca vrei foi mai subtiri, poti taia blatul in 3 foi, eu prefer foile de 1.5 – 2 cm grosime.

10. Mixeaza bine crema rece pentru 7 – 8 minute. Poti adauga o lingura de lichior de portocale, visinata sau alt alcool.

11. Intinde jumatate din crema pe prima foaie, intr-un strat uniform ca grosime. Pune cu grija deasupra cea de a doua foaie, peste care intinzi intr-un strat de asemenea, uniform, restul de crema. Ai grija sa repartizezi crema si pe lateralele tortului. Decoreaza-l dupa inspiratie, pasiune, rabdare, talent. Cel mai simplu insa este sa razi ciocolata foarte rece si sa pui „carlionti” de ciocolata obtinuti cu ajutorul racletei de curatat legume. Lasa-l la rece cat iti permiti.
12. Prajitura aceasta este minunata: o poti servi chiar si doar dupa un foarte scurt timp de stat la rece, cand va fi fina si cremoasa, dar daca ii acorzi ceva mai mult timp pentru a sta la frigider, o noapte sau o zi, se va transforma intr-un tort format din straturi distincte de ciocolata, adica foaie de ciocolata peste care ai crema de ciocolata si tot asa. Merita sa ai rabdare, asa este absolut senzational.

Adica asa – daca preferi varianta cremoasa si mai apropiata de cum te astepti sa fie un tort in mod obisnuit:

Sau asa, tortul senzational despre care este aceasta postare, de fapt:
Oricare este optiunea ta, iti doresc sa te bucuri de acest deliciu si sa ai pofta!

Reteta publicata in premiera pe Retetegeniale.wordpress.com

Incondeierea oualor de Paste!

Ouăle fierte și vopsite in Joia Mare nu se strică niciodată, după tradiția moțească… ne spun vorbele din strabuni, desi in diferite alte zone ele se vopsesc nu doar in Joia Mare ci si in Vinerea sau Sambata Mare.
Traditia, venita din vremuri stravechi (din Persia de altfel, fiind una pre-crestina ce se intinde si acum incepand cu Armenia, Rusia, Grecia, in toata Europa de Est si cuprinde si unele tari mediteraneene din vestul Asiei), crestinii au legat-o si transpus-o intr-o legenda devenita simbol al Pastelui prin care Maica Domnului venind sa isi planga Fiul rastignit si-a asezat cosul cu oua langa cruce si ouale din el s-au colorat de la sangele scurs din ranile lui Isus. De atunci oul rosu a ramas, nu doar in traditia religioasa ci si in istoria artei, simbolul Invierii, ne spune doamna Daniela Dumbrava, istoric al Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Romane,

Povesti despre oua pictate sunt multe, zeci, si toate ne pot incanta prin scrisul si imaginatia de care fiecare creator a dat dovada de-a lungul timpului. Spun asta pentru ca de la vopsitul simplu in culori naturale sau alimentare, prin lipirea de margelute, incondeierea cu ceara sau cu diverse insemne si ornamente, ouale sunt diferite de la tara la tara, de la regiune la regiune, cromatica si motivele decorative fiind uimitor de diverse si interesante. Insa intentia noastra de acum este de a deslusi doar tainele vopsirii simple a acestora, ca sa fie cat mai frumoase si sa ne bucuram de ele pe masa imbelsugata a Pastelui. Oul vopsit de Paste ne bucura si ne ajuta sa meditam asupra vietii si a mortii, asupra sacrificiului Fiului lui Dumnezeu pentru noi toti.

In traditia populara romaneasca oul rosu de Paste are puteri miraculoase de indepartare a raului, de spornicie si belsug, de sanatate si dragoste in casa. In multe zone, taranii,  cu o seara inainte pun intr-un vas apa curata si limpede, un ou rosu si o crenguta de busuioc sfintit, (in unele chiar si un banut) iar dimineata devreme, pe timp de roua, se spala pe fata cu apa respectiva avand credinta ca apa ii va proteja de raul de peste an, ca vor fi binecuvantati, sanatosi si frumosi… precum oul rosu.

Mereu pentru mine si cred ca nu doar pentru mine, unul din cele mai asteptate si emotionante momente este vopsitul oualor la Paste, in special in seara din Joia Mare. Vopsit sau… incondeiat, in traditia populara. Traditie ce-si are locul bine inradacinat in arta populara romaneasca, religioasa sau laica. Stilul vopsirii / incondeierii oualor de Paste este cel simplu, in general, dar putem gasi si zone in care femeile dau o importanta majora acestui deja format mestesug al incondeierii oualor. Chiar daca acum ne vine usor sa folosim colorantii alimentari datorita posibilitatii de a le vopsi mai repede si mai uniform, in traditia populara si in casele multora ouale se vopsesc si acum cu coloranti naturali. Coloranti ce sunt extrasi din flori, frunze, radacini, fructe presate, fierte, zdrobite sau macerate din timp in alcool.

Multi dintre noi nu ne mai incondeem ouale doar cu rosu ci folosim o paleta cat mai diversa de culori. Semnificatia culorilor folosite este in mare cea generala, intalnita mai peste tot in lume. Daca roșu reprezinta simbolul sângelui varsat, al focului, al dragostei, al vieții și bucuriei de a trăi iar portocaliul este simbolul soarelui, iata ca albastrul ne duce cu gandul la credință, cer, seninătate, vitalitate, sănătate. Galbenul este caldura, lumina, recolta, ospitalitatea, fericirea iar verdele este reînnoirea și forța naturii, prospețime, rodnicie, speranță. Nu din urma vine si negrul simbol al pamantului si al eternitatii, iar violetul sau maroul reprezinta stapanirea de sine, statornicia, dreptatea si rabdarea.

Ciocnitul oualor, si el foarte important (pentru ca ouale nu se sparg oricum), semnifica sacrificiul mantuitorului nostru Isus si se face dupa reguli precise. Cel ce ciocneste primul (cel mai invarsta de obicei de la masa, barbat sau femeie) capul oului pe care-l tine in mana de capul oului tinut in mana de cel de langa el va spune intotdeauna „Hristos a inviat” iar celalt raspunde „Adevarat a inviat”.  Iar cojile, de la ouale ciocnite din timpul Pastelui, se pastreaza, faramiteaza si se arunca in brazada pamantului a doua zi pentru ca acesta sa fie mai roditor peste an… asaaa… ca si omul.

Dar cum noaptea de Paste se apropie si timpul este scurt, va propun sa trecem la treaba. Si cum treaba buna pe pamantul asta se face doar cu bucurie si cu rugaciune sa aprindem in spiritul asta si o lumina, pentru gandurile noastre bune, pentru pace, pentru cei vii si cei morti. Si abia de acum putem purcede linistiti la lucru.

Inainte de toate trebuiesc „aflate si adunate” ouale. Ca le adulmecam printre „hainele ” pufoase si calduroase ale gainilor din cotetul bunicii ori pe la alimentara de la colt, la raionul lactate si branzeturi, important este sa fie proaspete (dar nici foarte foarte, ouale calde de sub gaini e bine sa le lasati macar o zi la temperatura camerei, ca de altfel si cele tinute la frigider). Ele dupa preferinta, in functie de nuantele pe care doriti sa le scoateti pot fi albe sau roscovane :-). Pe cele albe culorile vor fi mai pastelate, pe cele mai roscovane le veti „gasi” mai puternice. Coaja lor trebuie sa fie tare, si sanatoasa.

Le luam, le spalam (daca vreti le si puteti degresa rapid cu o carpa imbibata in putin degresant de vase si clati foarte bine cu apa rece) si le punem la fiert intr-o oala, cu putina apa calduta. Se fierb cu putina sare, pana ce interiorul se intareste. Trebuiesc fierte incet pentru a nu le crapa coaja.

In timp ce ouale sunt pe foc, in cativa recipienti (doar unul daca avem o singura culoare) se pune praful de vopsea sau lichidul (eu am folosit coloranti alimentari lichizi pentru prajituri), peste care adaugam doua linguri de otet (la fiecare culoare). Otetul da rezistenta culorii si o face mai intensa.

Intre timp punem apa la fiert, pentru a o adauga peste vopseaua amestecata cu otet. Eu pun atat cat sa incapa un ou dar bine acoperit. Nu ne grabeste nimeni, si totul poate deveni o joaca frumoasa.

Cand ouale sunt gata fierte, putem incepe sa le coloram introducandu-le pe rand in diferite culori si lasandu-le acolo cat timp credem sau vedem ca ne multumeste culoarea. Un lucru foarte important este ca ouale sa fie fierbinti si apa colorata in care le scufundati la fel.

Cand le scoateti, asezati-le pe un prosop de hartie curat, dar nu le lasati in acelasi loc. Mutati-le in locuri unde hartia este curata. Altfel, ouale vor ramane cu pete rotunde acolo unde au avut contact cu prosopul pentru ca acumuleaza culoare. Nu le rotiti pe prosop prin frecare ci ridicati-le, intoarceti-le si apoi asezati-le usor pe o parte uscata a lor, pe zona de hartie curata. Ceea ce este foarte important este ca atunci cand scoateti ouale dintr-o culoare sa nu fiti murdari pe maini de alte culori, pentru ca pigmentii sunt puternici si petele se vor vedea.

Si iata ca prima transa de oua e gata. Dar cum nu fac doar pentru mine si abia acum am prins gustul jocului am continuat. 🙂 Nu inainte de a le da un luciu scurt cu un servetel foarte fin inmuiat in ulei.

Si de acum, ca de la magazinul rusesc (sper multi in contextul actual politic sa nu ma injure, ca totusi efectul e frumos 🙂 ), am gasit un fel… le-am spus, sau am crezut ca sunt abtibilduri. Conexiunea cu copilaria s-a facut rapid amintindu-mi cu drag de abtibildurile pe care le bagam in apa calduta si le lipeam spre disperarea mamei peste tot. Dar aici povestea a fost sa fie un pic diferita. Am lasat deoparte colorantul albastru ca nu intra in context si am ales sa folosesc doar galben, rosu, maro, negru si verde. Peste verdele inchis am turnat putin galben sa iasa verdele mai crud si m-am pus pe colorat din nou. 😀

In prima faza am folosit aceeasi „tehnica” ca mai sus… dar am in plus… o folie de plastic, foarte subtire, usoara, cu motive florale, pasari, fructe si frunze frumos colorate in rosu, galben, maro, negru si verde, precum baticele bucovinene sau cele lipovene din Delta Dunarii de la noi. Mai intai am taiat folia in bucati respectand fiecare model in parte.

Apoi am luat ouale colorate in prealabil si le-am introdus pe rand in cate o bucata de folie cu motiv.

Am pus apa la fiert si cu o lingura mare (cu gauri pentru a se scurge apa), le-am luat pe rand si le-am inmuiat in apa fierbinte. Plasticul s-a incalzit brusc si s-a adunat frumos in jurul oului. Culoarea s-a mentinut pe ou. Conditia este ca oul doar sa fie inmuiat si nu tinut in apa clocotita pentru ca vopseaua de baza isi va pierde din intensitate.

   

In final, la fel,  rand pe rand le-am uns usor cu ulei si ouale mele au iesit minunat. De ambele randuri sunt foarte mandra si sper ca cei ce vor veni la masa noastra de Paste sa fie incantati de ele.

Am inceput cu lumina si rugaciune si am terminat treaba cu lumina si-n rugaciune. 🙂

Va dorim, dragi prieteni, speranta, sanatate, iubire, pace  si un

Paste binecuvantat, luminat si linistit  –  Retete geniale, alias Adina si Catalina

PASTE FERICIT!

________________________

Note:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ou_de_Pa%C8%99ti

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pa%C8%99ti

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/ouale-rosii-traditie-semnificatii-68750.html

Cu drag, pentru Andreea si Corina – Salam de ciocolata si biscuiti

Cu ani in urma, in vremurile acelea pe care cu greu voi intelege vreodata de ce unii le regreta, mama mea ar fi meritat cu prisosinta titlul de Cel mai Grozav Chef din lume. Adusese cu ea in casnicie si o zestre nepretuita de retete bucovinene si mestesug culinar slefuit intr-o familie cu 3 fete ce se intreceau care sa dobandeasca mai multe si mai intemeiate laude de la cei ce le gustau bunatatile. Copil fiind, habar nu aveam cata inspiratie si creativitate trebuia sa adauge fiecarei bunatati pe care ne-o pregatea astfel incat adaptand reteta initiala, care ca orice reteta neaosa bucovineana se rasfata negresit in oua, unt, zahar sau smantana, sa ajunga la “un ceva tare bun” folosindu-se de ceea ce se mai gasea in stramtoratii ani 80. In anii studentiei mele, cand de la f-alimentarele din Bucuresti ca student venit din provincie puteai cumpara de-ale gurii sa iti astamperi foamea doar creveti vietnamezi si salata de sfecla rosie la borcan, pachetul de acasa era o comoara nepretuita. Iar in pachet mama grijulie si iubitoare avea grija sa puna doar mancare si dulciuri care sa reziste cat mai mult (de unde frigider la camin?!) la temperatura camerei. Si uite-asa, din vremea aceea am dobandit o reactie de respingere implacabila fata de salamul de biscuiti. Am lasat sa treaca multi ani fara sa mai gust asa ceva, desi atunci era o bucurie sa il gasesc in pachet si un adevarat extaz sa “intind” de el si o saptamana degustandu-l cu “evalvie” impreuna cu colegele de camera la micul dejun, alaturi de un nechezol in zilele bune, sau de un ceai de plante – in cele mai amare.
Secretul mamei la pregatirea salamului de biscuiti era utilizarea rahatului dat prin masina de tocat si inmuiat pe foc in loc de zahar, frisca, ciocolata. Lega astfel biscuitii cu pasta de rahat, mai adauga un bot de unt de avea, de nu, margarina si inca ceva esenta de rom si bunatatea era gata. Rulat in forma obisnuita de sul si tavalit prin biscuiti sfarmati marunt era un dulce gustos si rezistent. Atat de rezistent ca –daca ramanea! – era bun chiar si 2 -3 saptamani, doar ca devenea un pic mai tare.
Rasfoind caietele vechi ale mamei am descoperit … adevarul. Reteta originala nu prevedea nici macar un gram de rahat, nici nu ar fi avut loc de ciocolata, de frisca, de cacao! Evident, am fost curioasa sa testez reteta originala si bine am facut. Am reabilitat salamul de biscuiti si fiica mea l-a ridicat imediat la rang de dulce preferat pentru pachetelul de luat la scoala. Asa a ajuns sa fie pretuit si de catre Andreea si Corina, carora le si dedic aceasta postare 🙂

Iata de ce avem nevoie:

350 grame de biscuiti, de preferat o combinatie de 2 parti biscuiti mai tari, de exemplu Petit Beurre si 1 parte biscuiti mai afanati, foarte buni fiind Bellvita simpli
50 grame cacao
150 ml frisca lichida
100 grame ciocolata – eu pun si amaruie si cu lapte, jumatate – jumatate, daca folositi doar ciocolata cu lapte ajustati in minus cantitatea de zahar si in plus pe cea de cacao; daca doriti sa acoperiti salamul cu ciocolata rasa pentru un finisaj delicat, mai aveti nevoie de inca 50 – 70 grame
150 grame zahar brun – daca doriti sa „crantane” granulele de zahar in compozitie folositi zahar tos, iar daca preferati o textura mai fina folositi zahar pudra
30 – 40 ml lapte (doar la nevoie, in cazul in care folositi doar biscuiti mai tari)
esenta de rom si/sau de vanilie

Cum se prepara

Pregatim biscuitii: ii sfarmam marunt-marunt pe cei Petit Beurre trecand cu o sticla sau un sucitor peste biscuitii pusi intr-o punga inchisa bine sau, mai simplu, ii maruntim in robot. Daca optati pentru zahar tos, puneti-l si pe acesta in vasul robotului, impreuna cu biscuitii si macinati pana cand biscuitii s-au maruntit complet. Avantajul folosirii biscuitilor Bell Vita este ca pot fi rupti foarte usor cu mana direct in pungutele in care sunt ambalati. Limitati-va la a ii rupe fara insa a-i faramita complet, este de preferat ca acestia sa ramana in bucatele de aproximativ 1  cm.

Incalzim frisca lichida pe bain-marie, fara a o lasa sa ajunga la fierbere. Adaugam bucatile de ciocolata si amestecam pana ce aceasta se topeste si amestecul devine omogen. Lasam sa se raceasca pana la temperatura camerei.

Amestecam biscuitii maruntiti cu cei rupti,  cacao si zaharul (in cazul in care nu l-ati amestecat déjà cu biscuitii macinati in robot), pastrand deoparte o rezerva de 2-3 linguri de pudra de biscuiti. Adaugati ciocolata topita si esentele dupa gust si amestecati cu lingura sau/si cu mana pana toata crema de ciocolata si frisca este inglobata in masa de biscuiti. Daca am obtinut o compozitie prea moale adaugam si rezerva de pudra, daca insa este sfaramicioasa si insuficient de maleabila turnam treptat cat este necesar din lapte. Amestecam si verificam consistenta –  daca amestecul obtinut poate fi modelat in forma de bila si isi mentine forma atunci avem compozitia perfecta.

Intindeti pe masa/planseta o bucata de folie alimentara potrivita ca marime pe care puneti 2 – 3 linguri din amestec si ii dati forma de sul de grosime 3 – 4 cm. Modelati cu mana frumos “salamul” si apoi radeti deasupra lui si alaturi, pe folie, ciocolata. Rostogoliti salamul peste rasatura  adaugand cata ciocolata rasa este necesar astfel incat salamul sa fie acoperit cu un strat subtire dar uniform de fulgi de ciocolata. Strangeti folia in jurul sulului, rasuciti capetele si lasati la rece pentru minim 4 – 5 ore sau, ideal, peste noapte. Procedati similar cu toata compozitia ramasa. In functie de lungimea sulurilor veti avea 2 – 3 bucati de salam de ciocolata si biscuiti. Taiati-l doar dupa ce s-a racit si s-a intarit suficient astfel incat isi mentine forma si dupa taiere. Este o nebunie! Multumesc, MAMA 🙂

Reteta originala publicata in premiera pe ReteteGeniale.wordpress.com

Femeia… Soarele… Iubirea… si Tarta de mere

“Din pasiunea unei femei izvoraste viata eterna.”  James Clavell 🙂

Bunica din partea mamei, singura pe care am cunoscut-o de altfel, imi spunea ca femeia este precum soarele. Te incalzeste cand ai nevoie, dar te si frige cand nu esti atent. Te imbratiseaza odata si apoi o cauti mereu precum lumina zilei. „Sunt femei si femei Mario” tipa haios bunicul din fotoliu… „Asa o fi mai Gicu”… suspina bunica framantand cu mainile ei puternice coca de aluat pentru tarta de mere pe care o facea ritualic odata cu venirea primaverii… si urma soptindu-mi doar ca pentru ea „dar femeia oricum ar fi ea este si va ramane mereu o poarta pentru lumea asta”. Avea, in timp, sa mi se confirme adevarurile bunicii prin cartile, oamenii si locurile din jurul meu.

Stia reteta de la buna ei si o ducea cu ea an dupa an (ca si turta cu julfa de Craciun), spre deliciul nostru si multumirea ei intru truda depusa. Ne iubea pe toti asa cum stia ea si cu rabdare ne-o repeta si noua, ca pe un psalm, sa o stim si sa o ducem ca si ea mai departe. Si nu a fost putina emotie cand pe prima poarta mareata a unei case maramuresene mi s-a revelat cosmologia bunicii din vorbele ei soptite, prescurile ei delicate, painicile coapte aburinde si turtele sau tartele pe care le facea, in special cea de mere. Si asa am inceput sa caut intelesuri. Simbolul soarelui, in general, este un cerc cu un punct in mijloc iar in cultura universala cercul este „înzestrat cu puterea de a apăra, căci, simbolic, semnifică veşnicia”. Tarta bunicii mele arata precum motivele solare, sculptate adanc in lemnul stejarilor ce strajuie de sute de ani casele oamenilor din zona. Si abia atunci am inteles de ce bunica ne vorbea mereu de soare, de iubire… si despre femeie ca o poarta.

Sursa foto: http://www.muzeumm.baiamare.rdsnet.ro/stire.php?id_stire=5

Sursa foto: http://www.tomabonciu.ro

Aveam sa o simt pe bunica a doua oara la Mircea Eliade cand am citit „Poarta îndeplineste în viata poporului român rolul unei fapturi magice, care veghează la toate actele capitale din viata insului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viată, în viata reală de afară. Poarta veghează la căsătorie si pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcasul de veci. Este atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi; ciclul e închis, si poarta rămâne mai departe, cu un om mai putin, să vegheze alte nasteri, alte nunti, alte morti” (Insula, 373). Femeia ca o faptura magica vegheaza necontenit. Prin ea te nasti, vii de dincolo, aici. Femeia ca mama te sustine, mangaie, ingrijeste, hraneste. Te sprijina si te urmeaza in toti anii ei din viata, printre propriile griji cotidiene pe care si le ascunde mai mereu, sa nu te ingrijoreze pe tine. Esti prezent mereu acolo in sufletul si inima ei… ca o rugaciune, pana la final cand ea insasi ca un bulgare mic de energie se reintoarce la soarele de unde a venit. In urma bunicii mele a ramas un dor, o intelepciune si o caldura pe care o simt mereu in jurul meu. O simt la mama, la prietenele dragi, la ” sunt femei si femei” cum spunea bunicul. E o caldura solara care o redescopar de cate ori repet ca si bunica, altora, reteta de turta de mere :-).

Astazi, urandu-i mamei un la multi ani, printre mici lingusiri siropoase dar adevarate, primesc un raspuns ce ma gadila la memorie si la harnicie :-)))))… ” merci,  trebuie sa ii multumesc mamei mele ca m-a facut, ca sa te am pe tine iubirea mea draga si scumpa…” heheeeee, raspuns de mama, femeie de femeie. Discutia a continuat si tarta a inceput sa prinda contur in maxim doua ore fiind gata.

Nu am s-o mai lungesc. Cum cernea bunica faina si cauta oul cel mai cel, cum framanta ea coca pana prindea un luciu sidefiu si cu cata migala intindea aluatul gata racit pe forma de tarta rotunda, despre simbolul marului sau bunatatea bunicului poate intr-o alta poveste. Va redau insa acum, asaaaa mai „contemporan”, reteta de tarta de mere cu simbolul vesniciei pe ea.

______________________________

Ca forma de tarta  am folosit una cu diametrul de 26 cm si inaltime de 3… ideala este cea cu inaltimea de 1.5 cm maxim (a mea a fost mult prea inalta).

Pentru aluat am folosit : 100grame unt (bunica folosea untura alba nesarata doar pentru prajituri iar tarta iesea mult mai frageda desi o taia abia a doua zi), 200 grame faina si ceva in plus pentru lucru, 40 grame zahar si un praf de sare, 1 galbenus, 2 linguri suc de mere (ori o fiola mica de esenta de mere, ca tot vorbeam de contemporan :-)) )

Pentru umplutura: 9 mere acrisoare (2 pentru terci si 7 pentru decor), 1 lamaie, 5 linguri nectar de mere (poate fi si de caise dulce-acrisor sau pere), un varf de scortisoara, alune, nuci pisate, o „nuca” mica de unt pentru uns forma, cateva linguri de apa.

Intr-un castron preincalzit am lasat untul la topit si apoi l-am frecat pana i-am obtinut o consistenta cremoasa. L-am varsat apoi peste bolul cu faina, zaharul, galbenusul de ou, varful de sare si sucul sau esenta de mar si am amestecat usor cu mixerul pana s-a facut o coca nici tare, nici moale. Am luat apoi la framantat aluatul pana ce a devenit lucios nu inainte de a-mi tapeta mainile cu faina (si nu odata). Cand aluatul devenit lucios s-a dovedit a fi un pic elastic l-am adunat in castron in forma de bila, l-am acoperit cu o folie de plastic transparenta si l-am dat la frigider pentru o ora.

Intre timp am curatat 2 mere, le-am indepartat cotoarele, coaja si le-am taiat in bucatele asemanatoare ca dimensiune. Le-am pus intr-o craticioara si peste zeama de la lamaie cu un varf de scortisoara. Am adaugat apa, am pus capac si am lasat-o sa fiarba la foc mic pana s-au inmuiat fructele. Am adaugat nectarul si am mai lasat 10 / 15 minute sa fiarba la foc mediu. Din cand in cand trebuie sa amestecam cu o paletica (paletica doar pentru dulciuri…nu o folositi pe aceeasi cu care preparati ceapa si usturoiul 😀 ) pentru a nu se lipi. Am luat apoi cratita de pe foc si am lasat-o putin la racit la temperatura camerei. Cand continutul este racit se mai paseaza odata in cazul in care fructele nu s-au facut terci toate la fierbere (de aceea este bine ca bucatelele de fructe sa aiba cam aceleasi dimensiuni si nu unele mai mari, altele mai mici). Compozitia ar trebui sa arate ca un gem (de altfel puteti folosi si gem de mere, caise… si lista e lunga, in functie de ce combinatii doriti, ori ce fel de fructe aveti. Tineti doar cont la cantitatea de zahar).

Cat am uns forma de tarta cu unt (grasime) si am intins aluatul pe toata suprafata formei, ridicandu-l usor in sus pana la buza formei (jumatatea peretelui la forma mea), cuptorul s-a incins la 200 grade. Am intins terciul de mere peste aluat si am copt circa 20 de minute nu inainte de a slabi un pic „cureaua” gradelor de la 200 la 170 cand am bagat tava in cuptor. Intre timp mi-am „pierdut” timpul cu restul de mere pe care le-am curatat si taiat pe fiecare in 6 felii de aceeasi grosime… nu una mai groasa si alta mai subtire.

Dupa cele 20 de minute am scos tarta si am lasat-o la racit un pic. Am asezat feliile de mere peste tarta coapta, asa cum si buna le punea, iar deasupra am presarat alunele, nucile pisate si un praf fin de scortisora. Dupa alte 15 minute de copt frumusetea mea de tarta a aratat ca in poza de mai jos.

E ziua femeii astazi, a celei de langa tine, bunica, mama, sora, fiica, prietena, colega, straina… cu un rol sau mai multe asumate.

Cu drag si caldura un La multi ani! de la Adina si Catalina, alias Retete geniale

P.S. Dar sa nu uitam si de ziua barbatului, a celui de langa tine, a bunicului, a tatalui, fratelui, fiului, prietenului, colegului, strainului… cu un rol sau mai multe asumate, carora trebuie si lor sa le multumim ca exista in vietile noastre, ne sunt aproape si ne fac viata mai frumoasa si sper mai haioasa… ca bunicul bunicii…  eeee… ce s-au mai iubit ei doi! 😀

Pofta buna si o primavara frumoasa tuturor! 

_____________________________________________________________________________

sursa foto cover:  http://ziarmm.ro/expozitie-foto-despre-simbolurile-astrale-in-arhitectura-traditionala-maramureseana-afla-cand/

despre Mircea Eliade: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade

si despre soare pentru cei mai mult decat curiosi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Soare

🙂

Cei negri, cei albi, cei rosii sau cei galbeni… sau de ce si cum sa iubesti pamantul

„A planta o grădină înseamnă a crede în ziua de mâine” – Audrey Hepburn

Pământul e putere, exprimă masă, concentrare, greutate, stabilitate, forţă, calm, fertilitate, renaştere si multa multa iubire. Bulgărele de lut, proaspăt şi generos, ţinut în mână  ne oferă toată energia lui de a clădi o lume a noastră, de a primi idei, de a ne hrăni şi rezista. E ca un punct de sprijin când păşim, ascultând tenace de legea gravitaţiei ce ne-o imprimă. Ne transmite energia cu care trăim, respirăm şi gândim.
Eu il iubesc pentru ca ma hraneste la propriu si la figurat… il iubesc pentru staruinta cu care acopera si protejeaza mii de ani semne ale civilizatilor vechi (dupa care arheologii ne rescriu trasee si ne dau repere), pentru pasta lui (sunt ceramista), pentru roadele lui (imi place sa cultiv si trebuie sa ma hraneasc), pentru peisajele lui magnifice pe care multi le prind in fotografii sau picturi frumoase (pe care le admir), pentru suportul pe care-l simt sub picioare si care-mi da siguranta indiferent unde graviteaza mintea mea. Il iubesc pentru ca din el venim si il el ne intoarcem. E mama noastra eterna. Din ea, din planeta asta frumoasa, din pamantul ei colorat, uneori negru, galben, rosu sau alb, Dumnezeu plimbandu-se pe ici, pe colo, a rupt cate o bucatica si ne-a facut pe noi. Cei negri, cei albi, cei rosii sau cei galbeni.

.. de prin Teleorman…

Careva se minuna odata cum de oamenii de dinaintea noastra, cu mult timp in urma traitori pe acest pamant, aveau – parca – mai multe cunostinte despre el, aveau mai multe cai de intelegere al lui. Cred ca era normal, strabunii nostri „stiau” ce reprezinta asa zisa „impamantare” – termenul mai nou folosit la contactul cu pamantul. Nu tocmai ca noi, tehnic, virtual – wireless in cele din urma, de prin milioanele de neanturi gugalesti, incaltati cu pantofi cu talpa groasa de cauciuc, pe parchetul poate radioactiv de la al enspemiilea etaj al locuintelor noastre intunecate. Ci iubindu-l, muncindu-l si ascultandu-i cantarile si semnele de-a lungul zilelor, saptamanilor, lunilor si anilor… de cele mai multe ori desculti. Semnele tuturor anotimpurilor stiute sau nestiute, de-a lungul mileniilor. Semne ce noi nu le mai stim, nu le mai simtim, nu mai avem cum. Tehnologia ne-a departat cu mult de ceea ce suntem cu adevarat, de copii ai pamantului. Ne-a readus la stadiul primitiv de cu milenii in urma in care fara GPS murim plini de frustrari in mijlocul padurii (desi ne-am demonstrat ca si cu el patim la fel), nestiind ce sa facem daca tehnologia dispare instantaneu.

Toata stiinta trairii pamantului a inceput sa piara odata cu tehnologizarea, o stim cu totii. Si lipsa ei, tacit, am preluat-o si predat-o copiior nostri mai adanca. Bunicii industrializati nici ei nu prea mai au multe povesti de spus si nici noi nu mai aveam rabdarea, in secolul vitezei, sa ii ascultam. Pana si simplele cunostintele de supravietuire ne lipsesc cu inversunare. Iar pe putinii stiutori in ale cepei si usturoiului, in ale citirii semnelor cerului, in a recunoaste momentul bun al insamantarii, cresterii, si culegerii plantelor dupa culoarea pamantului, cursul apelor, mirosul vantului si miscarea vietuitoarelor in teritoriu, ii ignoram. Tehnologia stieeeeee toooootuuuuulll si zeul supermarket la fel. Ideea de prezent, de acum, e atat de bine infipta in betoane ca nu mai avem cum sa vedem si sa simtim pamantul de sub ele si nu mai realizam gratitudinea si frumusetea anotimpurilor care se revarsa peste noi. Totul este acum, aici, in supermarket, doar pentru noi.  Insa ce nu vom gasi la supermarket este bucuria data de energia vitala a vietii care doar in contact direct cu pamantul o poti primi. Doar el personal si plin de iubire, ca orice parinte, ti-o poate oferi.

… de prin Teleorman…

Depinde doar de noi sa schimbam situatia atat cat putem schimba. Macar cateva rafturi de supermarket, cu cativa metri patrati de pamant, intr-o curte, balcon sau terasa, in cateva ghivece si jardiniere pline cu plante vesele ce-ti vor aroma delicat si delicios mancarea. Fara acizi si ingrasaminte odioase ceapa vi se va revela ataaaaat de dulce, si nu numai ea. Sa nu exageram insa in a „stramuta” tot supermarket-ul in apartamentul de bloc si a-l transforma pe acesta din urma intr-o ferma de ouatoare pentru export sau porcine ochioase si grohaitoare (desi unii vecini o merita :-)))) ) ca nu stii dupa ce vei manca propria ceapa bio daca nu vei deveni un maestru vegetarian in absolut :-))))))))). Asa ca ramanand in deplinatatea facultatilor mentale la cat ne tine „plapuma” de suprafata, ghivece si cateva seminte, impinsi de curaj si dorinta de a invata ceva nou (desi un vecin de-al mamei la bloc avea o oaie, deci orice se poate), ne putem bucura, avea experiente si teste personale in a imbina frumusetea si puterea pamantului cu cea a gustului pretios a unor mancaruri „crescute” chiar de noi inca de la inceputuri.

Mai jos va destainui micul meu experiment, de care unii vor fi incantati (Zazina mea la maxim), altii poate ca nu, incurajata fiind de un articol preluat dintr-un ziar japonez in care era scris ca pe o suprafata de doar 30 de metri patrati, cu jardiniere suspendate iti poti crea o mica gradina, a Edenului, pentru toata familia. La mine iata ce a iesit. Dar cum pământul fără apă, aer, soare şi foc nu ar fi ceea ce este, nu ar mai rodi, nu ar mai putea reprezenta segmentul mamă, care ne hrăneşte şi ne energizează pe toţi, am dat pamantului ce e a pamantului, udandu-l si iubindu-l in fiecare zi si iata ca mi-a oferit (fara prea mult efort), propria mea gradina, cu salvie, patrunjel, busuioc, ceapa, ardei, lavanda, rucola… O mica bucurie.

rozmarin stufos

sau menta pentru ceai si ciocolata

salvia iubita si recunoscuta de romani

si patrunjelul aromat

lavanda pentru prajiturele, inghetata si ciocolata amaruie

sau fasolea verde cu pastai cu boabe roz

ceapa dulce

ori rasaduri de rosii cherry

si ardeii rosii si iuti pentru mancaruri sau dulceturi

… si nu in ultimul rand Zazina, incantata si ea de micul nostru colt de Rai

Iar in final va doresc spor dragii mei in a redescoperi pamantul asa cum este el, sa-l simtiti, sa-l pipaiti si sa va bucurati de energia si frumusetea cu care, daca-i permiteti, va va inconjura mereu.

  … de prin Teleorman…

Salema Porgy, Xilpa ori cand nu stii ce manaci

All’s Well That Ends Well is a play by William Shakespeare

…dupa o noapte de baute si flamanzeala la cort in Vama Veche, ma trezesc dimineata intepenita de la salteaua tare si sar intr-o barca de unde revin, invingatoare, dupa cateva ore bune cu un pestiuc mic pe care-l prajesc la un foc de alge pe nisipul aspru si ma minunez cat de vizibil-invizibil devine in uleiul incins. Lacomia si foamea din mine ma fac sa nu-i trezesc si pe amici. Era de fapt doar o inghititura, nici nu aveai ce sa imparti. Pentru un dinte cum ar fi spus bunicu’ (mare pescar si bucatar de altfel). Inghit. Odata. Si o caldura prietena cu o ameteala ma cuprind rapid, corpul incepe sa tresara incetisor, mintea-mi da un impuls neuronal stupid si ma trezesc in Malta mea… de vis. Cea cu templieri si barci colorate, cu corabii si zidarii ametitoare, culori de vis de la albastrul turqoise al marii la culoarea pamantului asemanatoare cu cea a mierii de salcam… mai mai sa-ti vina sa-l lingi cand iti e foame. Ma intorc iritata, smuncindu-mi rochita cu trena lunga si plina de pompoane agatata intr-o parama, ca cineva ma striga din spate pe un nume ciudat. Parol ca in anul de gratie 1605 nu avea cum sa ma cheme asa. Zaresc un ins grasun, mirosind traznitor a peste, cu fata joviala, zambindu-mi larg fara un dinte in fata… „My Ladyyy… te rooog… un peste de la mine si restul de la Dumnezeu, am cinci copii acasa”… Oleeeeooo cu cine i-o fi facut si gandul imi zboara la uratenia de vecina, cracanata si „latifundiara”, cu cap de peste care-mi zambeste la fel de jovial in fiecare dimineata de la balconul de vizavi. E nooo, gandesc urat se pare si-mi vad insa de drum dar din spate cu disperare si insistenta aud iar „My Ladyyyyy…”. Si simt in acelasi timp o mana grea pleznindu-ma pe umar. De nervi pupilele mi se dilata brusc si soarele navaleste in ele cu agresiune precum marea la furtuna. Incerc parca sa-l prind acolo si strang pleoapele puternic pana la durere. Cand le intredeschid usor vad conturul camerei mele scaldata in lumina calduta de dimineata…si-l aud pe Janel (batandu-ma pe spate)… „Iubiiii… trezireaaaa, hai sus… mergem a Marsaxlokk dupa peste”. Privirea imi cade pe pisica gri cu dungi galbene ce toarce usor si ma priveste cu ochi mari si limpezi iar capul greu mi se afunda la loc in perna moale…

Si  iata-ne la Marsaxlokk – http://en.wikipedia.org/wiki/Marsaxlokk, dupa o luna (aproape) de detoxifiere a porcului de Craciun de Romania, doar cu legume si verdeturi malteze. Si cum dupa visul halucinant de peste noapte o pofta si o curiozitate de a incerca un peste nou m-au „tras de gluga” am zis… asa sa fie… si am incercat. De dimineata (eeee nu chiar asa de dimineata) ne strecuram printre tarabele cu peste si alte ciudatenii marine, indecisi. Atatea specii noi, unele chiar pe cale de disparitie. A nuuuu, sa nu intelegeti gresit dragii mei, pe cale de disparitie de pe tarabe pentru ca se apropia ora 11 „dimineata”… adica spartul targului… foarte tarziu pentru pescarii maltezi treziti cu noaptea in cap sa aduca peste proaspat la mal si pentru diversi clientii disperati veniti sa cumpere si lipsa in lipsa de peste proaspat, doar doar sa cumpere ceva, oricum si orice.

Ma invart in cerc, privind si gandind ca ceva ma va atrage inexplicabil. Si iata ca din lumea pestrita din jur se decupeaza un ins grasun, mirosind trasnitor a peste, cu fata joviala, zambindu-mi larg fara un dinte in fata… „Madaaame… te rooog… un peste de la mine si restul de la Dumnezeu, am cinci copii acasa”. Pupilele mi se dilata iar… daaaa nuuuuu… nu ma trezesc iar in alt loc, ci carand intr-o puga termoizolanta de secol XXI si an de gratie 2015, spre masina, 4 pesti curatati, aratosi, dungati, cu ochii perfect limpezi, atat de limpezi ca mai ca-ti venea sa le povestesti toate visele tale din copilarie si pe care platisem nu mai mult de 14 euro. Ce mai… pentru mine afacerea secolului. Am reusit prin zgomotul de targ aglomerat sa prind din eter numele de Xilpa… Xilpa, Xilpa… Xilpa… mi-am tot repetat in gand sa nu uit pana…

acasa… unde i-am aranjat pe toti patru intr-o tava de cuptor pentru a-i admira. Apoi prepara si evident manca.  Nu inainte de o sedinta de shooting cu ei la bucatarie, inainte si dupa sesiunea de coacere.  Fara make-up si photoshop pestii au iesit din cuptor la fel de aratosi si alaturi de un sake importat direct de la mama lui Japonia ne-au desfatat delicios, delicat si fara oase prea multe, curiozitatea.  Si asa de deliciosi au fost… fost… fost…fost… aaaa sa nu credeti ca efortul depus a fost prea mare… curiozitatea de a testa si simti un gust nou m-a determinat sa nu-i prepar cu vre-un sos anume. Doar la garnitura de orez am pus nitel sofran. Pe ei i-am spalat, uns cu ulei de masline, i-am asezonat cu rosii cherry, kapere si felii de lamaie, putina sare si un praf de piper, i-am stropit cu vin alb si dat la cuptorul preincalzit, unde in maxim 30 de minute la foc mediu a iesit minunatia asta de mai jos. O stare de fericire a pus stapanire pe mine/noi dupa degustare.

Sincera sa fiu am facut poze si la farfuria aranjata pentru servit, cu orezul sofranit si devenit galbior ce se asorta perfect cu dungile aurii a pestelui Xilpa, dar au iesit in ceata. Or fi iesit asa de la sake!!!… sau poate de la foame ori de la nerabdarea curiozitatii???!!!  Si cum curiozitatea a omorat pisica… sau nu!!!??? si cum e bine sa fim si informati despre ce mancam iata-ma acum in fata net-ului sa descopar faimosul peste. Si uite asa te luminezi in viata si adevarul ti se arata in toata splendoarea lui. Doar ca aceasta splendoare mi-a refacut din nou pupile de balena, lumina multa sa aiba unde navali si ranjetul deja existent sa se largeasca la maxim. Pestele meu dungat e halucinogen, numele lui maltez e Xilpa si cel stiintific Sarpa salpa. Foto si informatiile culese de pe wikipedia  –  http://en.wikipedia.org/wiki/Salema_porgy –  doar trebuie sa dam cezarului ce este al cezarului pentru ca oricum cu toate visele halucinogene adunate la un loc n-as fi stiut sau ghicit asa ceva daca nu citeam pe wikipedia. Doar poate daca eram licentiata a Scolii de Magie si Vrajitorie Hogwarts.

Sarpa salpa, cunoscut frecvent ca Porgy Salema sau Salema Porgy, este o specie de dorada, recunoscut dupa dungile aurii care se vad pe lungimea corpului său. El poate provoca halucinații atunci când este mâncat. Este relativ comun în largul coastelor Africii de Sud, Tenerife, Malta și Cipru, dar a fost uneori găsit si în Marea Nordului pe langa costa Marii Britanii. Masculii au lungimea (la maturitate deplina) intre 15 si 30 cm, în timp ce femelele ajung sa aiba intre 31 cm si 45 cm. Adevarate modele… ce mai!!!

Sarpa salpa in timpul Imperiului Roman a fost consumat ca un drog de agrement dar in zilele noastre a ajuns sa fie mediatizat abia in anul 2006 cand doi barbati dupa ce au ingerat acest tip de peste la un restaurant mediteraneean au început să experimenteze diverse efecte halucinogene auditive si vizuale. Aceste halucinații, descrise ca înspăimântătoare, au fost raportate ca au avut loc la cateva minute după ce peștele fost ingerat și au avut o durată totală de 36 de ore. Otrăvirea este comună la alte specii de pești halucinogeni, dar nu la Sarpa salpa, care nu este în mod normal psihoactiv. Se crede că atunci cand el este halucinogen de fapt ingera o anumită alga sau un anumit tip de fitoplancton care îl face asa. Efectele descrise sunt similare cu cele ale psihedelice tryptamine indolici. Sssst!  Aici nu intram in detalii :-D.  Este, în fapt, des intalnit ca fel de mâncare la restaurante specializate in peste si fructe de mare din zona mediteraneană.

Si abia acum am realizat de ce pozele au iesit blurate „halucinogen” nu ca aparatul ar fi fost de vina :-), de ce in bucataria mea a aparut o prajitura facuta din doua blaturi de pandispan framantate cu sirop de cacao si decorata cu spuma de unt si Zazinela mea cea gri petrol si miorlaitoare a devenit pentru moment posesoarea de dungi galben aurii. Dar cum totul e bine cand se termina cu bine, cum ne spunea marele Shakespeare, si ca adevarul este undeva la mijloc, va poftesc sa gustati din Xilpa pe riscul dumneavoastra evident 😀 si cu speranta de a visa frumos si a ramane intregi la minte.

P.S. … pe Wiki n-au specificat daca pestele ingerat de cei doi era crud sau gatit :-D.  Asa ca fiecare dupa cum i-o fi norocul…

Morala – Incercati sa fiti tot timpul cat mai informati despre ce mancati. INAINTE de a va pune intrebarea daca un vis cu Vama Veche a fost INAINTE sau DUPA ce ati mancat candva… ceva… orice si oricum.

Pofta mare!

Role cu scortisoara gen Cinnabon rolls

Au trecut atat de repede frumoasele zile ale sarbatorilor de iarna… Pentru mine au reprezentat timp de care m-am bucurat alaturi de cei dragi, ore si zile pe care altminteri le-am fi dat jobului sau scolii sau altor lucruri care negresit trebuiau facute. Zilele acestea mi le-am umplut doar cu ceea ce mi-a facut placere si ceea ce am vrut sa fac, uitand de obsedantul „trebuie” de fiecare zi. Asa sunt si aceste role cu scortisoara pe care le aveam demult in plan, insa nu am reusit pana acum sa rup si timpul necesar pregatirii lor. Cu gandul la minunatele cinnabon rolls si cu ochii pe reteta de melcisori cu nuca pe care o am de la mama am „mesterit” aceste role cu scortisoara delicioase si atat de in ton cu tihna si starea de bine a zilelor petrecute in familie la acest sfarsit de an.

Pe langa rabdare, timp si atentie, mai ai nevoie de:
Pentru aluat
1/2 cana apa calduta
1 plic de drojdie uscata
120 g zahar tos
1/2 lingurita sare
60 ml lapte batut, la temperatura camerei
1 ou
75 ml ulei
aprox 600 g faina alba
Pentru umplutura
120 g unt moale
220 g zahar brun pudra
2.5 linguri scortisoara macinata
Pentru glazura
100 g unt moale
100 g mascarpone
1 lingurita esenta de vanilie
1 lingurita suc de lamaie
250 g zahar pudra
Tava tapetata cu hartie de copt, planseta si ata (da, da, ata de cusut)

Mod de pregatire
1. Aluatul: Amesteca intr-un vas pentru mixer apa calda, drojdie si o lingura de zahar si lasa amestecul sa se odihneasca pentru 5 -10 min. Adauga restul de zahar si sarea amestecand usor si lasand apoi maiaua sa creasca usor. In alt vas combina laptele batut cu oul si uleiul, frecand pana ce oul este incorporat complet in amestecul lichid. Toarna-l peste maia, amesteca usor apoi adauga jumatate din cantitatea de faina. Folosind mixerul cu carligele de framantat amesteca usor pana ce se incorporeaza toata faina adaugata. Pune treptat si restul de faina, amestecand la viteaza mica pana este „inghitita” toata faina si coca este lipicioasa, apoi framant-o pentru 5 – 6 minute folosind in continuare mixerul sau daca preferi, propriile maini pana ai un aluat elastic. Scoate aluatul din vasul mixerului, unge cu ulei interiorul unui castron/lighean mai mare si pune in el aluatul la dospit. Acopera vasul cu aluat cu folie si cu un prosop curat si lasa sa creasca pentru minim 2 ore la loc cald (dar nu langa foc), pana cand aluatul isi dubleaza volumul.

2. Intre timp, amesteca zaharul pudra brun cu scortisoara si scoate untul din frigider sa se inmoaie.
3. Cand aluatul a crescut suficient, loveste-l zdravan cu pumnii sa iasa aerul din el. Rupe o bucata din aluat cat o mingie de tenis de camp sau chiar un pic mai mare, presara cu faina planseta si bila de aluat si intinde-o bine intr-o foaie dreptunghiulara de 20 pe 30 cm si cu grosimea de 3-4 mm. Daca nu a iesit chiar forma dreptunghiulara necesara, ajusteaz-o cu cutitul astfel incat sa ajunga la forma dorita. Intinde untul moale in strat subtire si uniform pe foaia de aluat, acoperind intreaga suprafata mai putin 1 cm de-a lungul uneia dintre laturile lungi. Presara in strat uniform amestecul de zahar cu scortisoara peste stratul de unt trecand apoi cu sucitorul pentru a presa usor zaharul in unt. Ruleaza strans foaia de aluat pe latura lunga avand la interiorul ruloului marginea ce a fost acoperita cu unt si zahar si terminand ruloul cu partea cu marginea neunsa. Preseaza usor pentru a lipi aceasta margine de rulou si aseaza-l cu partea aceasta in jos, pe planseta.
4. Urmeaza partea ce ar putea sa fie delicata: taierea rolelor. Cum aluatul este moale, daca vei incerca sa tai cu cutitul, bucatile se vor deforma, se vor intinde, lipi, numai role nu vor mai iesi din efortul tau. Acum vei avea nevoie de ata de cusut sau chiar ata dentara. Rupe o bucata de ata de aprox 25 -30 cm, trece-o un capat usor pe sub ruloul de aluat si adunand impreuna capetele atei, taie ruloul la distante egale de cate 2 cm. Aseaza cu atentie bucatile in tava de copt, cu una dintre partile taiate in jos lasand spatiu intre ele deoarece vor mai creste, in special pe latime. Cand ai completat tava, acoper-o cu folie alimentara si cu un servet curat si lasa-o la loc cald pentru 1-2 ore astfel incat rolele sa mai creasca.

5. Incalzeste cuptorul la 180 grade. Descopera tava si pune la copt pentru 15-20 minute. Rolele sunt gata cand incep sa devina aurii, insa ai grija ca se ard foarte repede! Intre timp pregateste glazura: mixeaza untul cu mascarpone, zaharul, vanilia si lamaia, cat sa se incorporeze tot zaharul, dar fara sa freci prea mult pentru a evita taierea cremei mascarpone. Imediat ce ai scos tava cu rolele coapte din cuptor, intinde cu paleta un strat de glazura peste parjiturile fierbinti. Dupa cateva minute, dupa ce s-au mai racit, intinde inca un strat de glazura peste fiecare prajitura.

Sunt foarte bune servite calde sau chiar reincalzite rapid la microunde, dar sunt bune si reci.
In locul umpluturii cu scortisoara poti folosi o umplutura din nuci macinate amestecate cu cacao si ciocolata rasa, dupa cum o alternativa la glazura din mascarpone este cea din caramel sau simpla, din zahar pudra, lamaie si unt.

Thank you for being close to our blog – here is 2014 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 4,200 times in 2014. If it were a NYC subway train, it would take about 4 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Turta cu nuca de Craciun sau Julfa

Craciun fericit si linistit, plin de intelepciune si har!
Adina si Catalina, alias Retete geniale 🙂

O datina ce se pastreaza din strabuni in zona Moldovei de astazi si pe care am mostenit-o cu drag e „Julfa” sau „Scutecele lui Isus” asa cum le spunea bunica. Le facem cu drag odata pe an la sarbatoarea Nasterii Domnului, la Craciun. Un fel de turta ce si-a „inceput peripetiile” acum cateva sute de ani cu umplutura de canepa. In timp femeile au inlocuit canepa cu miezul de nuca. In traditia satului moldovenesc turtele cu julfa se faceau pentru a intampina cum se cuvine venirea pe lume a pruncului Isus, alaturi de un vin fiert si colacii impletiti.

Copil fiind eram fascinata de felul in care bunica dadea foii de aluat o transparenta iesita din comun. O transparenta care astazi doar la aluaturile frantuzesti o mai gasesti, aluaturi mai nou facute industrial. Pregatitul se facea din timp, cu cateva zile inaintea Ajunului Craciunului, cand bunica facea aluatul si cocea foile. La sat femeile se adunau si coceau impreuna turte. Faceau pentru familiile lor si pentru a da de pomana celor saraci sau in neputinta. Si canepa era pregatita din timp. Se pisau boabele intr-un vas si apoi erau fierte. Spuma de la fiertura, de culoare cenusie, se amesteca cu zahar si cu ea se inmuiau foile de turta care se faceau si cu doua saptamani inainte, bunica spunandu-mi ca trebuiesc lasate la odihnit si uscat… desi ele erau coapte pe soba si dupa mine deja odihnite.

Cuptorul bunicii se incingea, lemnele trozneau lenese si mirosul lor imi dadea o stare de siguranta si de liniste. Asteptam cuminte intr-un colt de masa sa vina buna cu lighianul plin cu aluat, facut doar din faina, apa si sare. Aluat lasat la dospit jumatate de ora, cat soba se incingea. Pe un fund de lemn urias, asa mi se parea atunci daca m-ar fi intrebat cineva, si cu un sucitor intindea bucati de aluat in toate directiile atata cat se putea. Apoi ce avea intins pe masa taia frumos in bucati si bucata cu bucata lua si subtia, intinzandu-si mainile in toate directiile, ca o caracatita, pana la refuz si pana oboseala isi spunea cuvantul. Urma ca cearsaful semitransparent de aluat sa imbrace plita calduta in timp ce bunica revenea la intinsul urmatoarei foi de aluat. Cat intindea urmatoarea foaie, soba isi facea datoria si cu caldura ei rumenea foile usor. Bunica si soba deveneau un intreg, un mecanism perpetuum mobile de a umple bucataria cu foi crocante. Era fascinant sa vezi foi de turte peste tot, subtiri si usor incovoiate de la caldura care intr-un final unse cu sirop, zahar si nuca se asezau cuminti toate pe un singur platou, cat o farfurie normala de pizza.

Astazi bunica si soba nu mai sunt. Sunt doar poveste de poveste si foile ei incredibile, in lipsa lor, le-am inlocuit cu acele foi de placinta subtiri si delicate, facute industrial pe banda. Gustul si ingredientele sunt aceleasi, insa povestea magica a copilariei si-a mai pierdut din farmecul ei de odinioara. Doar motivatia Noptii Sfinte e la fel de puternica si frumoasa ca atunci. Si asa va ramene mereu.

Pentru turte am folosit doua pachete de aluat din comert si impreuna cu mama le-am copt rapid pe o tava de metal pusa pe ochiurile aragazului. Foaie cu foaie le-am adunat intr-un lighian mare si la fel ca bunica le-am lasat apoi la „uscat si odihnit” cateva zile. Inaintea zilei de Ajun am facut siropul din 500 grame zahar, esenta de rom, de vanilie si 500 grame de apa, pe foc usor, pana zaharul s-a topit. Cat s-a racit am pregatit masa de „lucru”, am prajit intr-un ceaun nucile (700 grame) si le-am pisat. Cand totul a fost gata am stropit foile una cate una si le-am aranjat ordonat pe un platou presandu-le usor. Peste un strat de turte am presarat, pe toata suprafata, un strat de zahar si nuci.  Apoi un altul si altul. Strat dupa strat turta rotunda a fost gata. 100 grame nuci le-am pastrat pentru decor. Am invelit-o cu o folie alimentara pentru ca foile sa se patrunda bine cu siropul dulce si aromat. Nu recomand ca turtele sa fie inmuiate in sirop ci doar stropite, ele se inmoaie rapid si turta va fi prea moale. Iar foile la copt se lasa doar pana se rumenesc usor (a se vedea in imaginile de mai jos), doar cateva secunde.

In urmatoarea zi, in Ajun de Craciun folia se da la o parte, se acopera suprafata turtei cu zahar si nuca pisata. Se mananca seara, cu cei dragi dupa ce rugaciunile au fost spuse si iertarea si-a facut loc in sufletele tuturor celor prezenti.

Nucile dulci proaspete si prajite.

Nucile coapte si pisate in asteptare…

Foile usor rumenite imi aduc aminte de teancuri de scrisori vechi, pline de stari, sentimente si secrete 🙂

Siropul de zahar aromat

Insiropatul usor si delicat al foilor pentru a nu se inmuia sau faramita…

Turta formata din multa rabdare si dragoaste

Crant-ul de nuci si zahar la final

… si multa liniste si rugaciune… o noapte magica si o turta de vis

Craciun linistit si plin de intelepciune dragi prieteni!

Craciun Fericit si un An Nou Bun!

Lup de mare cu legume sote si orez sau Fisa tehnologica industriala – raspuns pentru Bogdan

Acum ceva timp un prieten tare drag mie,  imi spunea ca i se par foarte neinformate retetele de pe blogurile culinare nu doar romanesti ci asa in general. Ca nu au fise tehnologice adecvate! Vorbeste bine germana, engleza, italiana si spaniola. Om foarte citi de altfel si gurmand. Si ca acest lucru crede el este din nestiinta si oricine are chef sa gateasca pur si simplu isi face un mic blog culinar in care copy/paste-ul e la ordinea zilei. Tot ce se poate draga Bogdan M., dar de ce nu? Oricine poate gati minunat fara a avea un curs de bucatari in cv. si fise tehnologice industriale perfecte. Dar blogurile culinare in general nu se fac pentru restaurante (la care ar trebui sa existe fise pentru fiecare produs in parte) ci pentru cei de acasa, pentru prieteni si pasionati de gusturi noi, cunoscuti sau necunoscuti.

„A pregati ceva de mancare in fiecare zi, cat de simplu, fie si un sandwich, inseamna a exersa zilnic o deprindere – lucru care in mod cert nu se mai intampla cu nici o alta. Atunci de ce nu ar fi indreptatit orice om ce face acest lucru sa aibe un blog, sa isi impartaseasca experienta cu ceilalti? Pana in epoca digitala, se facea schimb de retete la cozi, la sedintele cu parintii, la serviciu, oriunde si era o bucurie sa incerci o reteta noua cu provocarea de a o adapta pentru alimentele pe care reuseai sa le gasesti. De ce acum nu ne putem bucura de faptul ca avem din ce pregati orice reteta ce ne tenteaza?” Adina

Cei care au bloguri sau site-uri culinare nu de fiecare data cand posteaza dau informatii suplimentare… motivele sunt diverse dar cel mai important este sa nu-si plictiseasca cititorii care vor in scurt timp sa citeasca dar sa si faca ceva gustos si rapid.  Timpul este pretios pentru toata lumea. Cu siguranta ca marea majoritatea bloggerilor culinari stiu ce vor si stiu ce fac :-D. Dar cum majoritatea suntem oameni simpli in ale bucataritului avem nevoie de retete scurte si rapide. Noi vrem timp sa facem alte zeci de retete si lucruri. Oboseala sau poate timpul scurt nu ne permit de fiecare data sa construim fise mari, lungi si obositoare… si cati ar avea rabdarea sa le citeasca? „Iar pe de alta parte daca am gati numai pe baza de fisa tehnologica sau ar avea dreptul sa gateasca doar cei care pot sa faca o astfel de fisa, am ramane nemancati, am disparea ca specie…” imi spune zambind Adina.
Adevarat, este interesant de citit despre teoria culinara, valori nutritive, calcule si paracalcule la pierderi de cantitati pentru diferite tipuri de alimente in timpul procesarilor. Dar cred ca este mai avantajos pentru fiecare de a da doar cateva detalii generale, istorioare sau povestioare haioase ca un preambul la reteta si teoria separat pentru cei multi sau putini, interesati cu adevarat de ea.

Retetele de pe Retete geniale wordpress.com sunt lansate in eter doar dupa ce vor fi realizate si incercate nu odata de familiile si prietenii nostri. Sunt retete  noi sau vechi, retete inventate sau doar mangaiate cu micile noatre curiozitati si „validate” in demersul nostru de a le impartasi celor interesati.  Astfel cu siguranta ca cititorii nostri vor fi multumiti de rezultat. Vom da drumul la retete cand vom avea macar o poza de final (si putem oricand demonstra ca este fotografia noastra). Copy/paste-ul de pe internet nu dorim sa-l promovam. Acelasi lucru il spunea si Adina in cele cateva randuri de inceput la lansarea blogului nostru.

Totusi, „pe scurt”, iata mai jos o fisa tehnologica industriala asa cum am fi invatati sa o facem la scoala. Cam asa ar arata o postare profesionala, cu fisa tehnologica si tot ce presupune acest lucru.

Va multumim ca ne intrebati, ca va spuneti parerea, si speram la o frumoasa comunicare cu prietenii interesati. Dorim sa ne ramaneti mereu aproape si sa va putem raspunde de fiecare data la intrebari. „Blogul acesta este o parte din ceea ce suntem si este daruit cu drag celor ce gasesc sens in a trece din cand in cand pe la noi (in spatiul virtual si nu numai)”.  Adina Petre

Catalina Danila

FISA TEHNOLOGICA INDUSTRIALA (pe scurt)

DENUMIREA GRUPEI : ANTREU CALD – PESTE

DENUMIREA PREPARATULUI: LUP DE MARE CU LEGUME SOTE SI OREZ

Lupul de mare descriere generala
Lupii de mare apartin familiei Perciforme (bibanul), si sunt uneori confundati cu somnul. Ei au un corp lung, elegant, inotatoarea dorsala este zimtata si solzii au o nuanta argintie stralucitoare.
Partea lor abdominala este argintie. Lupii de mare sunt in general recunoscuti dupa pata neagra de pe falci. Cele mai mari specimene ajung pana la 80 cm lungime si au o greutate de pana la zece kilograme. Cu toate acestea, pestii disponibili pe piata au in medie o lungime maxima de 40 centimetri si cantaresc circa 1,5 kilograme.
Masculii cresc mai repede decat femelele si de obicei nu ajung la aceasta marime. Lupii de mare sunt animale de prada, care prefera sa locuiasca in imediata apropiere a estuarelor si a zonelor de coasta. Ei vaneaza toate varietatile de pesti existenti pe fundul marii, mai ales heringii, crustacee si viermi. Se reproduc din mai pana in august, iar femelele nu depun ouale intr-un loc fix, ci dimpotriva, larvele sunt lasate sa pluteasca libere in apa pana la incubatie.
Habitat: Lupul de mare traieste de preferinta in zonele indulcite ale marii si in zonele stancoase. Sunt mai frecvent intalniti pe coasta europeana a Atlanticului in special la sud de Insulele Britanice. Exista, de asemenea, populatii de pesti si in Norvegia, Islanda de Sud si Insulele Canare, Marea Mediterana si Marea Neagra. In apele noastre marine este semnalat in dreptul Lacului Razelm pana aproape de Mangalia. Exista si numeroase crescatorii in Marea Mediterana care exporta catre Germania si de acolo in toata Europa. Lupii de mare proveniti din crescatorii formeaza cea mai mare parte din stocul de lupi de mare oferiti pe piata.

sursa foto: http://www.international.nordsee.com/ro/themen/216/Sea%20bass

CARACTERIZAREA PREPARATULUI

Este un preparat usor, delicat si care contine proteine complete (cele de la peste si ciuperci) care au toti aminoacizi esentiali in cantitati suficiente pentru organism.
Glucidele (glucoza si fructoza) care le regasim in legume si lipidele care le regasim in peste si unt. Alaturi de acestea adaugam sporul de minerale si vitamine existente in ciuperci, legume, orez, lamaie si sarea de mare. Ciupercile contin substante azotoase, zaharuri (glucoza si trealoza-zahar de ciuperci) grasimi, acizi organici, saruri de calciu, de potasiu, fosfor, fier, B-urile si vitamina D. Vitamina C o regasim in lamaie si legume.
Este un preparat in special de vara si fiind pe baza de peste se asimileaza mai usor decat cea de mamifere, gradul de asimilare a pestelui proaspat fiind de 97%.

CARACTERISTICI NUTRITIVE SI TEHNOLOGICE si VERIFICAREA CALITATII COMPONENTELOR

Lup de mare:
Valoare nutritionala 209 calorii la 100 gr. lup de mare (parti comestibile)
Compozita de baza: Apa 65,6%, proteine, grasimi, carbohidrati. Mai contine vitamine din grupa B, fosfor, potasiu, acizi grasi nesaturati din familia Omega3 si componente minerale precum fierul, cuprul, vitamina PP, iod, calciu si seleniu.
Lupii de mare au un gust delicat si aromat.
Cane alba si foarte putine oase. Desi nu este un peste gras el nu este inecacios.
Se poate pregati la gratar, prin inabusire, prajire sau la cuptor.

Orez alb decorticat:
Valoare nutritionala 243 calorii la 100 grame orez alb decorticat (cel nedecorticat are 365 calorii).
Compozitia de baza: Carbohidrati, proteine, grasimi si fibre. Este bogat in vitamine: A, B1, B2, B6 (care nu se degradeaza prin prelucrarea termica) si in saruri minerale, cum ar fi: sodiul, magneziul, potasiul, fierul, fosforul, prezente intr-o formula benefica pentru digestie. O portie de orez alb ofera cam o cincime din necesarul zilnic de niacina si un sfert din acidul folic necesar organismului.
Bobul este mic, oval, alb galbui si lucios.
Se poate pregati prin fierbere pe foc sau la cuptor. Aici am ales varianta la cuptor.

 Pentru legumele sote : Folosim ciuperci, ardei gras, vanata si dovlegel

Ciupercile
Valoare nutritionala 21 calorii la 100 grame ciuperci crude.
Compozitia de baza: Seleniu, vitamina B2 (riboflavina), triptofanul, vitamina B5, potasiu, fosfor, zinc, mangan, magneziu, fier, cupru, calciu si fibre.
Pulpa este carnoasa, cu pielita de deasupra alba si lucioasa.
Se poate pregati la gratar, prin inabusire sau sotare, prajire sau la cuptor. Aici am ales prin sotare.

Ardeiul
Valoare nutritionala 24 calorii la 100 grame (pulpa)
Compozitia de baza: Apa 92% restul proteine, vitamina C, calciu, fosfor, magneziu, zahar, cenusa, celuloza. grasimi, fier, magneziu, vitaminele C, B1, B2
Ardeiul gras are un gust aromat si usor amarui daca este din cel verde la culoare (nu galben, portocaliu sau rosu). Sanatos si proaspat are un aspect lucios.
Pulpa are in medie aceeasi grosime, o consistenta crocanta si o pielita tare.
Se poate pregati la gratar, prin inabusire sau sotare, prajire sau la cuptor. Aici am ales prin sotare.

Vanata
Valoare nutritionala 24 calorii la 100 grame (pulpa).
Compozitia de baza: apa 95%, un continut ridicat de fibre solubile, acid folic, potasiu, magneziu, vitamina C, K, B6, tiamina, niacina,
Vanata are un gust aromat si usor intepator cand este proaspata. Este tare la atingere. Are o consistenta unui cauciuc plin. Sanatoasa si proaspata are un aspect lucios si o culoare indigo intensa.
Se poate pregati la gratar, prin inabusire sau sotare, prajire sau la cuptor. Am ales prin sotare.

Dovlecelul
Valoare nutritionala 12 calorii la 100 grame (pulpa).
Compozitia de baza: apa 95%, o mare cantitate de vitamina B9, A, magneziu si fosfor.
Dovlecelul are un gust aromat si dulce cand este proaspat. Are consistenta medie spre tare. Sanatos si proaspat are un aspect lucios si o culoare alb-verzuie.
Se poate pregati la gratar, prin inabusire sau sotare, prajire sau la cuptor. Am ales prin sotare.

Lamaia
Valoare nutritionala 29 calorii la 100 grame.
Compozitia de baza: apa 87%, protein, hydrate de carbon. acid citric, acid malice, citrate de calciu, citrate de potasiu, fosfor, fier, siliciu, mangan, cupru, calciu, vitaminele A, B1, B2, B3, D, E, PP. In coaja contine ulei volatil care este compus din limonen, pinen, camfor, felandren, acetat de linalol.
Lamaia are un gust foarte aromat si acru. Are consistenta tare, culoare galbena, aspect lucios.

Unt de masa – 82%
Valoare nutritionala 738 calorii la 100 grame.
Compozitia de baza: grasime 80-82%, apa 15,6-17,6%, proteine, calciu, si fosfor. Contine deasemeni o sursa bogata de vitaminele A, E, K, si D, seleniu,
Are o corpolenta si textura cremoasa, culoare crem, gust dulce.

Usturoi
Valoare nutritionala 137 calorii la 100 grame pulpa.
Compozitia de baza: 84% apa, sulfurat de dallyl, allicin.
Are consistenta mediu spre tare, culoare crem si gust intepator picant.

Condiment – piper negru
Valoare nutritionala 255 la 100grame.
Compozitia de baza: apa, proteine, lipide, carbohidrati, fibre.
Are consistenta solida, culoare maronie, gust iute.

Sare de mare
Valoare nutritionala 0
Compozitia de baza: clorura de sodiu 98%, magneziu, calciu, fier, fosfor.
Are consistenta solida sticloasa, culoare alba, gust sarat.

Vase, ustensile si utilaje
Arzator cu flacara sau electric, gratar cu flacara sau electric, cutit de bucatarie, cutit de peste daca nu este deja file, 2 tocatoare (cel pentru peste de culoare albastra si cel pentru legume de culoare verde), castroane, tigaie adanca (wok), farfurie sau platou, paleta, hartie cerata, foarfeca.

OPERATII PREGATITOARE (prelucrare primara)

Lupul de mare mare proaspat se spala cu apa, se lasa la scurs pe o paleta inclinata sau intr-o sita si apoi se pune pe tocator pentru preparare.
Lupul de mare congelat de preferinta se scoate din congelator si se lasa afara sau in frigider pana se decongeleaza. Timpul decongelarii este in functie de cat de mare este pestele. In cazul in care decongelarea trebuie sa fie facuta rapid, lupul de mare se lasa in apa rece timp de o ora. In acest fel decongelarea are avantajul ca este mai scurta si evita pierderea in greutate a produsului.
Dupa decongelare se taie cu foarfeca inotatoarea dorsala, aipioarele si varful cozii. Se eviscereaza. Se spinteca pe mijlocul abdomenului de la coada la cap, se scot intestinele cu atentie, dupa care se scot branhiile, iar la cap se indeparteaza si osul amar, care se afla intre cap si corp. Se spala iar, repede, in jet de apa rece si apoi se lasa pe un gratar ca sa se scurga apa din el. Se trece imediat la prelucrarea tehnica.
Prelucrarea preliminara a lupului de mare determina pierderi cantitative in medie de 25 – 30% din greutatea totala a pestelui.

Legumele se spala, se indeparteaza cotoarele, semintele si cozile si se taie bucati de maxim un centimetru cub. Nu se curata de coaja.
Prelucrarea preliminara a legumelor determina pierderi cantitative in medie:
– la ardei de 10 % din greutate;
– la vanata de 15 – 20% din greutate;
– la dovlegel de 15 – 20% din greutate.

Ciupercile se spala, se rup piciorusele si se taie cubulete la fel ca si legumele.
Prelucrarea preliminara a ciupercilor determina pierderi cantitative in medie de 10 % din greutatea totala a ciupercilor.

Lamaia se spala, sterge, taie felii jumate din ea si se stoarce cealalta jumatate pentru servirea de la final.
Prelucrarea preliminara a lamaii determina pierderi cantitative in medie de 50 – 55% din greutatea totala a lamaii.

Usturoiul se curata si taie bucati mari.
Prelucrarea preliminara a usturoiului determina pierderi cantitative in medie de 5 % din greutatea totala a usturoiului.

Orezul alb decorticat se alege de corpurile straine si se spala. Nu are pierderi la prelucrarea preliminara.

PROCES TEHNOLOGIC (tehnologia de preparare finala)

Lupul de mare:

Prelucrarea finala prin frigere a lupului de mare determina pierderi cantitative in medie de 30 – 35 % din greutatea totala a pestelui.
Pentru 100 de grame de lup de mare produs finit se recomanda aproximativ 170 grame proaspat.
Frigerea pe gratar. Se unge cu ulei pe o parte si alta si se aseaza pe o hartie cerata de bucatarie peste gratarul incins in prealabil la 180 grade C. Se va frige pe ambele parti. In medie ia intre 3 si 5 minute fiecare parte (depinzand de grosimea feliei de peste). Se va verifica printr-o usoara ridicare cu o paleta. Cand va forma o crusta rumenita aurie atunci se va intoarce pe partea cealata.
In cazul unui  peste intreg carnea va fi fripta cand se va desprinde cu usurinta de pe os. Si acest lucru se va face usor cu cutitul intr-o parte pentru a nu strica aspectul estetic.
La sfarsitul tratamentului termic se sareaza.

Legumele sote:

Prelucrarea finala prin sotare a legumelor determina pierderi cantitative in medie de 20 – 25 % din greutatea totala a legumelor.
Pentru 100 de grame de legume sote se recomanda aproximativ 140 grame legume proaspete.
Se topeste untul intr-o tigaie si se arunca usturoiul taiat felii. Cand usturoiul devine mai galbui (maxim 2 minute) si uleiul emana un miros aromat, scoatem usturoiul cu o sita si aruncam in tigaie legumele si ciupercile taiate cubulete. Se lasa sa se patrunda bine invartind tava ca pentru clatite. Le aruncam in sus si le prindem iar. Reusim astfel sa pastram intregi ciupercile si legumele. Folosind ustensilele de intors obisnuite riscam sa le strivim.
Timpul de prajire este 15 minute maxim si temperatura flacarii 170 grade C. Spre final se sareaza si condimenteaza cu piper negru.
Se dau de pe foc inainte de a se inmuia.

Orezul alb decorticat:

Prelucrarea finala prin fierbere la cuptor a orezului nu determina pierderi cantitative  din greutatea lui totala.
Pentru o portie de orez se recomanda 100 grame.  Intr-o cratita pentru o unitate de orez se pun doua jumate de apa, sare si un bob de unt. Se preincalzeste cuptorul la 200 grade C si se micsoreaza la 180 cand bagati oala cu orez. Timpul de fierbere este de 40-45 minute.

INDICI DE CALITATE A PRODUSULUI

standard de referinta
Nu exista un standard de referinta

descrierea produsului finit
Lup de mare intreg (sau file) la gratar cu legume sote si orez. Optional cu suc de lamaie si usturoi.

caracteristici organoleptice
Pestele trebuie sa-si mentina forma, la exterior culoarea brun roscata, daca este bine patruns termic. La interior carnea alba trebuie sa aiba consistenta suculenta si culoare omogena si sa se desprinda usor de pe os. Mirosul sa fie specific preparatului si cu un gust delicat dar nu inecacios.

Legumele si ciupercile trebuie sa-si pastreze forma, culoarea cat mai apropiata de cea naturala, mirosul specific si sa fie bine patrunse termic. La consistenta trebuie sa fie usor tari si suculente. Iar condimentul (piperul) folosit atat doar cat sa sporeasca forta gustului, nu in exces pentru a denatra gustul produsului.

La servire lamaile trebuie sa aiba o consistenta ferma.

caracteristici fizico-chimice
Umiditate maxim 50%, clorura de sodiu maxim 1,5%, grasime minim 16%, proteine minim 20%.

caracteristici microbiologice
Bacterii coliforme maxim 10g, escherichia coli absent, salmonella absent, stafilococ cuagularo/pozitiv absent,bacterii sulfito-reducatoare maxim 1g.

reguli de verificare a calitatii
– pentru pestele rumenit la suprafata iar in interior crud, cauza este temperatura prea mare a gratarului iar remediul este inabusirea in putin lichid pana cand este facut la interior.

– pentru pestele sfaramat sau prea ars, cauza ar fi depasirea timpului termic, sau expirarea termenului de garantie a pestelui. Nu se va da produsul la consum. Nu exista remedieri.

– legumele moi si insuficient tinute pe foc sunt de la nerespectarea timpului de prajire. Se poate mari acest timp pana ele se patrund.

– legumele foarte moi sau arse nu se mai dau la consum. In acest caz s-a depasit timpul de prajire ori sa foosit unt/ulei prea mult. Nu se va da produsul la consum. Nu exista remedieri.

– pentru orezul nefiert, cauzele sunt doua. Ori apa prea putina, ori timpul prea scurt de fierbere. In primul caz se suplimenteaza cu apa iar in cel de-al doilea se prelungeste fierberea.

– orezul ars nu se mai da la consum. In acest caz s-a depasit timpul de tinere in cuptor. Nu exista remedieri.

– miros si gust neplacut la final. Cauze ar putea fi: untul ranced folosit, cantitatea de condiment prea mare. Nu se va da produsul la consum. Nu exista remedieri.

Verificarea calitatii se face la fiecare lot produs prin verificarea proprietatilor senzoriale. A celor fizico-chimice si microbiologice se verifica pe probele martor in caz de litigiu la un laborator autorizat.

mod de prezentare si de servire
Lupul de mare se serveste pe un platou alb alaturi de legumele sote si orez si ornate cu lamaie. Alaturi se ofera suc de lamaie  si usturoi optional.
Se serveste cu vin alb sec.

durabilitate minimala
Se serveste imediat dupa preparare, dar nu mai tarziu de 4 ore.
Depozitarea se face in stare calda in recipient special (curat, dezinfectat, lipsit de mirosuri straine si care nu prezinta urme de produse toxice) de mentinere in stare calda la minim 63 grade C. In aceleasi conditii se si transporta in cazul in care servirea se face in alta locatie fata de cea a prepararii. Nu se raceste brusc isi pierde din calitatile nutritive.

documente
Certificat de calitate/buletin de analiza
Declaratie de conformitate

bibliografie folosita

http://www.international.nordsee.com/ro/themen/216/Sea%20bass
http://www.zooland.ro/lupul-de-mare-sau-dicentrarchus-labrax-1494
http://www.dietetik.ro/ciupercile/3023.html
http://dieta.romedic.ro/aliment/dovlecel
http://dieta.romedic.ro/aliment/vanata
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/agronomie/ardeiul-gras-334077.html
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/merceologie/caracteristica-merceologica-a-untului-231913.html
http://www.terapii-naturiste.com/plante/plante_medicinale/Lamaiul.htmhttp://dieta.romedic.ro/aliment/piper-negru

Ardeiul gras este bogat in substante nutritive si eficient pentru pierderea in greutate

http://agroalimenta.info/tehnologia-de-obtinere-untului

Tabel cu calorii – valori nutritionale

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/calorii/cate-calorii-si-ce-elemente-nutritive-contine-orezul-1156104

Poale-n brau ca la Liuzi

Ce sunt Poalele-n brau? Placinte, despre ele este vorba! Cu branza multa, dulci si savuroase. Dar Liuzi ce este? Cine a mai auzit de  acest nume?! Si ce o fi diferit la placintele pe stil „Liuzi”? Sa o luam metodic!
Poale-n brau… Toata lumea le stie ca pe niste branzoaice dolofane, rumene si iute datatoare de placere papilelor gustative, de felul lor din partile Moldovei. Pe cat de indragite sunt, pe atat de temute pentru efectul pe care il au asupra siluetei cand se trece dincolo de limita ispitei careia i se cedeaza doar o data, doar ocazional, devenind parte a unei „diete” sanatoase, nevoie mare.
Insa, ce mai este si acest Liuzi? Sa fie cineva anume, barbat sau femeie ori poate este un loc nestiut de pe cine stie ce meleaguri?! Liuzi este numele uitat al unei comunitati din Bucovina, formata prin colonizarea unui teritoriu „rupt” dintr-un sat de la poalele Obcinii Mari in judetul Suceava, teritoriu ce a fost vandut Manastirii Humor. Bucata de sat ajunsa in stapanirea manastirii s-a numit de atunci si pana in 1938 Liudi Humora (intr-o traducere aproximativa „Oamenii Humorului”), iar oamenii cu care manastirea a colonizat acest nou satuc erau numiti liuzi, acestia primind de la biserica dreptul de a cultiva pamanturile bisericii in schimbul platii unui bir. Ceva in plus despre acest satuc si oamenii lui puteti afla de aici

Bine, bine, si ce e cu asta? Ce este special in asta, in toate satele din Bucovina se fac poale-n brau! Da, corect, dar nu ca acestea. Priveste fotografia de mai jos si mai gandeste-te. Asa-i ca nu ai mai vazut asa ceva?
Aceste placinte cu branza nu se coc in cuptor, nu sunt rotofeie de prea multa coca, dar sunt din cale-afara de generoase in umplutura din crema de branza dulce si inoata in sosul din smantana groasa si aromata.  Iata cum se pregatesc.

Pornim de la un aluat de cozonac pentru care ai nevoie de:
1 kg faina
400 g zahar
250 g grasime: unt, ulei, margarina sau un amestec din toate, dupa obicei si preferinta
4 galbenusuri
1/2 l lapte
50 g drojdie de bere
1 lingurita esenta de vanilie sau rom, coaja de lamaie, 1/8 lingurita de sare

Mai ai nevoie pentru umplutura de:
700 g branza dulce proaspata, scursa cat de bine se poate de apa
250 g zahar (dupa cat de dulci iti doresti sa fie placintele)
4 galbenusuri batute usor
coaja rasa de lamaie, un praf de sare, zahar vanilat

Nu uita de sos, pentru care ai nevoie de:
500 g smantana grasa (de exemplu cea de la Muller cu 24% continut grasime)
250 g zahar tos fin (sau dupa cat de dulce il doresti sa fie)
zahar vanilat (dupa preferinta)

1. Intai de toate pregatesti maiaua amestecand drojdia, o lingurita de zahar, o mana de faina si putina apa calduta. Se lasa la crescut la loc cald, minim 30 minute.
2. Intre timp, pune la fiert laptele cu zaharul si untul, amesteca sa se omogenizeze, apoi lasa-l deoparte sa se racoreasca cat sa poti pune mana fara sa te arzi.
3. Pune faina intr-un vas larg formand un cuib in mijlocul ei in care pui galbenusurile. Adauga maiaua si amesteca usor cu grija sa nu se formeze cocoloase. Adauga sarea, coaja de lamaie si esenta.
4. Framanta bine aluatul pana se desprinde de pe maini.

4. Acopera vasul cu un servet curat si uscat si lasa aluatul la dospit in loc calduros pana creste frumos si isi dubleaza volumul (dureaza minim 2-3 ore).

5. Dupa ce a crescut suficient, rupe bucati din coca si formeaza bile de marimea unei mingii de tenis de camp. Aseaza-le pe planseta presarata cu faina din belsug si lasa-le la caldura pentru minim 30 minute, sa creasca. Sunt numai bune de umplut cand suprafata bilelor s-a intins ca un balon si este fina si subtire ca un obraz.

6. Abia acum este momentul sa pregatesti umplutura, amestecand toate ingredientele.
7. Intinde pe planseta fiecare bila pe rand, cu sucitorul, pana vei obtine un cerc cu o grosime de maxim 0.5 cm.

8. In mijlocul cercului intinde in strat uniform 1 – 2 linguri de umplutura. Prinde apoi cu doua degete o parte a cercului si intinzand-o usor, trage-o peste umplutura, pana ajunge capatul de care tii in mijlocul cercului. Repeta aceeasi miscare, adunand aluatul din punctele pe pe conturul cercului si intinzandu-l peste umplutura, pana il lipesti in mijlocul cercului.

Pas cu pas, vei aduna poalele de aluat in brau, in mijlocul discului, acoperind toata umplutura.

9. Dupa ce ai transformat toate bilele in poale adunate in brau incalzeste pe foc mediu o tigaie in care ai pus putin ulei. Daca vrei sa termini mai repede, poti lucra cu 2 – 3 tigai in paralel, dar asta ramane alegerea ta. Cand uleiul s-a incins ia cu paleta de pe planseta, cu grija, prima placinta pe care ai pregatit-o si pune-o in tigaie cu partea care a stat pe planseta in jos.
10. Focul nu trebuie sa fie iute pentru ca poalele-n brau sa se patrunda, fara sa se arda. Cand s-a rumenit pe o parte, intoarce placinta, cu paleta si pe cealalta parte.
11. Odata ce s-a prajit suficient scoate placinta pe o farfurie intinsa si toarna imediat peste ea 2 – 3 linguri din sosul de smantana pregatit intre timp (pentru sos amesteci bine smantana cu zaharul si zaharul vanilat, asta e tot).

12. Serveste placinta imediat, e minunata calda si imbibata in smantana. Daca nu le pui pe masa imediat, atunci pune-le stiva una peste alta intr-o tava, turnand peste fiecare sosul pe masura ce le-ai scos din tigaie. Sunt foarte bune si reci, dar daca doresti sa le mananci calde si a doua zi pot fi incalzite usor la microunde.

Reteta publicata in premiera pe retetegeniale.wordpress.com

Ciocolata calda

O dimineata molcoma de weekend intr-o toamna oricat de innegurata se inveseleste subit cu aceasta ciocolata calda atat de voluptuoasa, atat de senzuala chiar!  Cu o prajiturica alaturi sau cu un croasant sau doar alaturi de gandurile-ti inca adormite, oricum alegi sa te bucuri de ea, ai parte de un rasfat reconfortant.

Ai nevoie de:
600 ml lapte
100 g ciocolata (pentru ca prefer un gust mai dulce amestec ciocolata amaruie si cu lapte in proportii egale)
3 linguri zdravene de frisca
un varf de cutit de cardamon macinat

1. Pune laptele impreuna cu ciocolata intr-o craticioara pe foc mediu. Amesteca constant pana se topeste ciocolata si se omogenizeaza bine amestecul.
2. Cand ajunge la fierbere ia vasul de pe foc, adauga frisca si praful de cardamon si bate amestecul cu un tel pana se formeaza spuma.
3. Potriveste de dulce dupa propriul gust, adaugand zahar daca doresti.
4. Gata! Toarna ciocolata in cana, aseaza-te confortabil in fotoliu si savureaza pe indelete licoarea! Viata e frumoasa, asa-i?

 

 

Pui cu struguri

Toamna aceasta blanda si prelunga mi-a dat imbold sa iau si mai multa bucurie din roadele ei. Cum strugurii autohtoni imi plac foarte, foarte mult, era inevitabil sa nu incerc sa prelungesc placerea savurarii lor. Asa mi-au aparut in camara borcanelele cu struguri murati, deliciosi ca garnitura la o friptura aburinda in toiul iernii, sau aceasta mancarica rapida in care gustul dulce-acrisor al strugurilor completeaza fericit un piept de pui invelit in sosul onctuos de smantana si vin.

Ai nevoie de:
1 ceapa mica
1/2 cana de boabe de struguri albi sau negri, dupa plac, carora ar fi bine sa le scoti samburii; eu prefer strugurii dulci pentru aceasta retea, dar tu ii vei alege dupa propriul gust
500 g piept de pui
1 lingura unt
125 ml vin alb sec
125 ml smantana
1 lingurita amidon
ulei, sare, piper negru macinat
1. Sareaza si pipereaza bucatile de carne, apoi le inabusi 5 – 6 minute intr-o tigaie cu ulei incins, acoperita. Descopera apoi tigaia si lasa carena sa se rumeneasca frumos pe toate partile. Scoate-le apoi pe o farfurie si lasa-le momentan deoparte.
2. Curata si toaca marunt ceapa. In tigaia in care ai rumenit puiul adauga peste uleiul ramas untul si cand acesta s-a topit, caleste ceapa pana devine lucioasa si moale. Pune inapoi in tigaie puiul si sucul pe care l-a lasat, adauga 1 cana de apa si lasa sa fiarba acoperit la foc mic pana se patrunde suficient carnea, iar sosul a scazut.

3. Desfa amidonul intr-o cantitate mica de vin intr-o farfurie, dilueaza amestecul adaugand intreaga cantitate de vin, apoi toarna in tigaie si lasa pe foc sa fiarba inca 1 – 2 minute, amestecand mereu.
4. Amesteca smantana cu cateva linguri din sosul din tigaie pentru a subtia cat de cat smantana, apoi toarn-o peste carnea si sosul din tigaie. Pune si boabele de struguri, potriveste de sare si piper si lasa sa fiarba inca 1 minut, scururand din cand in cand tigaia.
Mie imi place sa alatur acestui preparat o garnitura din orez cu ciuperci, porumb si ceapa calita.

Tort de bezea sau „tortulet” Pavlova

Va propun inca o reteta pentru un deliciu perfect bazat pe bezea delicata si crema fina de mascarpone:  un tort de bezea sau tort Pavlova. Este o delicatesa cu gust si aparenta sofisticate, dar care nu necesita nici pe departe atat de mult efort pentru pregatire cum s-ar putea crede. Da, este nevoie de ceva mai mult timp pentru pregatirea bezelei, dar, asa cum spuneam si la prezentarea turnului de bezea este un timp de asteptare: coacerea si apoi racirea ei in cuptorul inchis – ideal peste noapte.

Deoarece blaturile trebuie coapte simultan iar cuptorul electric pe care il am nu este prea mare, am optat pentru un tort in forma dreptunghiulara, marcand cu un creion pe hartie de copt 2 dreptunghiuri egale, la distanta de 1.5 cm unul de celalalt. Am pus hartia de copt in tava neunsa, cu partea marcata in jos, iar bezeaua am intins-o usor intr-un strat uniform in interiorul dreptunghiurilor. Cu alta ocazie, pentru un tort mai mare si de forma rotunda am copt 2 blaturi din 2 portii de bezea  in 2 zile succesive, pe care le-am copt pe rand. Bezeaua coapta poate fi pastrata cateva zile cu conditia sa fie ferita de umezeala (nu se pune in  frigider!).

Ingredientele necesare pentru un tort pentru 8 – 10 persoane:

Pentru blatul de bezea:
3 albusuri (ouale trebuie scoase din frigider cu minim 4-5 ore inainte de prepararea prajiturii)
160 g zahar fin/pudra
1 lingurita rasa de amidon
1 lingurita otet
1/2 lingurita esenta de vanilie

Pentru crema:
250 g mascarpone
125 g zahar pudra
200 g frisca (1 cutie mica frisca lichida/smantana pentru frisca)
3 linguri dulceata de capsuni (mai multa sau mai putina in functie de gust)

Pentru decor:
250 g capsuni proaspete

In functie de preferinte se pot folosi alte fructe proaspete:  kiwi, mandarine, portocale pentru o Pavlova „de iarna”  iar in crema se va suplimenta cantitatea de zahar dupa gust si se va adauga si 1 lingura de suc proaspat de portocala sau fructe de padure proaspete pentru o varianta „de vara”.

1. Incalzeste cuptorul la 130 grade C. Trebuie sa precizez ca pentru coacerea bezelei folosesc intotdeauna cuptorul electric, pentru ca pe cel pe gaz nu il pot seta la o temperatura potrivita.

2. Bate albusurile spuma cu mixerul/robotul la inceput la viteza mica, apoi la viteza maxima. Cand spuma de albus s-a intarit pune pe rand cate 1 lingura de zahar si continua baterea albusului pana la incorporarea completa a zaharului. Abia atunci pune urmatoarea lingura procedand la fel pana s-a incorporat tot zaharul, iar spuma este lucioasa si ferma. Pune si un praf de sare.

3. Adauga amidonul, otetul si vanilia in spuma si mixeaza inca 1 minut. Gata, ai o bezea perfecta care asteapta sa fie coapta. Intinde-o in tava, in interiorul dreptunghiurilor si pune la copt.

4. Dupa 10 minute de coacere redu temperatura cuptorului la 120 grade si lasa la copt in continuare pentru inca 50 – 60 min, fara sa deschizi cuptorul. Atentie insa, bezeaua se arde foarte usor, urmareste ce se intampla in cuptor cel putin in ultimele 10-15  minute, pentru a putea opri cuptorul daca marginile blaturilor incep sa se inchida prea tare la culoare. Chiar daca ai oprit coacerea, lasa tava cu blaturile in cuptor peste noapte sau macar 5 – 6 ore sa se raceasca lent. Astfel, suprafata bezelei nu va plesni.

5. Pentru pregatirea cremei bate frisca lichida racita bine pana ajunge la consistenta normala pentru frisca, apoi lasa la rece pentru macar 30 minute.

6. Mixeaza branza mascarpone cu zaharul si dulceata doar 2 – 3 minute, cat sa se incorporeze toate componentele si zaharul sa inceapa sa se topeasca. Atentie, branza mascarpone trebuie sa fie rece si nici nu trebuie mixata prea mult, in caz contrar crema se va inmuia prea tare si vei fi nevoit sa adaugi gelatina pentru a o folosi pe blaturile fine de bezea. Incorporeaza in crema frisca rece. Inainte de a monta tortul lasa crema macar 30 minute la rece.

7. Asamblarea tortului se face cu cel mult 30 min – 1 ora  inainte de servire, evitand pastrarea tortului la frigider – in caz contrar, bezeaua se inmoaie si incepe sa se topeasca. Intinde 2/3 din crema pe prima foaie de bezea, aseaza deasupra cea de a doua foaie peste care pui (de preferat, cu un sprit) restul de crema. Daca doresti, poti sa stropesti primul strat de crema cu sirop din dulceata. Decorezi dupa inspiratie cu capsunele proaspete, iar minunea este gata sa bucure simturile celor ce o vor savura.

Turn de bezea

Un desert ce nu necesita multa munca, chiar daca pentru pregatirea lui trebuie alocat un interval de timp mare este acest turn de bezea. Consumul mare de timp vine din faptul ca bezeaua trebuie sa sa stea mult in cuptor pentru coacere si mai ales pentru racire. In rest, pregatirea este simpla, rezultatul spectaculos si pe masura de gustos. Rabdarea pretinsa de pregatirea blatului de bezea este rasplatita imediat ce asamblezi turnul, pentru ca te poti infrupta imediat din ea.

Iata de ce ai nevoie
Pentru blatul de bezea:
4 albusuri (ouale trebuie scoase din frigider cu minim 4-5 ore inainte de prepararea prajiturii)
200 g zahar fin
1 lingurita amidon
1 lingurita otet
1 lingurita esenta de vanilie
Pentru crema:
300 g ciocolata
150 g frisca lichida
Pentru decor: sos  de zmeura sau alune prajite si tocate marunt.

Evident, inainte de a prepara bezeaua trebuie sa pregatesti o tava de 26×36 tapetand-o cu hartie de copt si marcand pe verso-ul acesteia 2 dreptunghiuri egale despartite de un spatiu de 2 – 3 cm. Incalzeste cuptorul la 140 grade C.

1. Mixeaza cele 4 albusuri cu un pic de sare pana obtii o spuma densa si frumoasa. Te avertizez ca fara un mixer (de preferat robot/mixer fix, nu de mana) obtinerea unei bezele de consistenta corecta este foarte dificila. Adauga zaharul treptat, cate 1-2 linguri continuand mixarea. Doar cand prima cantitate de zahar s-a topit complet o adaugi pe urmatoarea si tot asa pana ai incorportat cele 200 g.

2. In bezeaua lucioasa adaugi amidonul, otetul si vanilia omogenizand compozitia prin mixarea amestecului inca 1-2 minute. Pune bezeaua in tava  in interiorul celor 2 dreptunghiuri trasate pe hartie, in start de aproximativ 2 cm si niveland usor cu spatula. Respecta spatiul de 2-3 cm intre dreptunghiuri pentru a evita lipirea celor doua foi in timpul coacerii

3. Pune bezeaua la copt, reducand dupa 15 min temperatura cuptorului la 120 grade C. Dupa 1 ora, 1 ora si un sfert, cand bezeaua este coapta, stinge focul/inchide cuptorul electric, lasand bezeaua sa se raceasca lent in cuptorul inchis. Pentru racirea completa este nevoie de cateva ore, ideal chiar ar fi sa ramana peste noapte. Daca fortezi racirea scotand bezeaua din cuptor exista riscul ca aceasta sa crape. Evident, va suferi doar aspectul, nu si gustul, insa exista remediu si pentru aceste crapaturi – le acoperi cu crema 🙂

4. Topeste ciocolata in bain-marie. Bate frisca, iar apoi incorporeaza in ea ciocolata  topita si racita usor. Lasa crema la rece pentru 1 – 2 ore pentru a se raci si intari usor.

5. Daca optezi pentru decorarea cu alune atunci zbrobeste sau toaca grosier alunele prajite (evident, nesarate!). Daca preferi sa folosesti zmeura, asa cum am ales si eu, pregateste un sos grosut dintr-o cana de zmeura (poate fi proaspata sau congelata) si 1/2 cana de zahar fierte impreuna la foc mic. Pe masura ce fructele se inmoaie striveste-le cu furculita. Cand zaharul s-a topit complet, trece pasta prin sitaastfel incat sa indepartezi toti samburii. Pune din nou la fiert la foc mic pasta obtinuta pana ajunge la consistenta mierii. Lasa-l sa se raceasca inainte de a-l folosi.

6. Ultimul pas pana la momentul desfatarii cu bunatatea pregatita: asamblarea turnului. Ridica cu grija foile de bezea din tava in care s-au copt si indeparteaza incet harta de copt. Spun cu grija pentru ca foile sunt fragile si se pot rupe foarte usor. Pune prima foaie in tava in care vei monta prajitura si intinde in strat uniform 2/3 din cantitatea de crema rece. Daca preferi alune, acum este momentul sa presari peste crema un strat uniform de tocatura de alune. Daca ai pregatit sosul de zmeura, stropeste crema cu acesta, pastrand 1/3 din cantitate pentru final. Oricare varianta de decor ai ales, aseaza acum deasupra cea de a doua foaie de bezea. Stropeste-o cu restul de sos de zmeura si intinde deasupra restul de crema. Pentru varianta cu alune, peste cea de a doua foaie intinde in strat uniform crema ramasa si presara cu alune tocate. Asta este tot, pofta buna!

 

Saratele de bere

Asa cum am promis cand v-am propus  saratele cu negrilica, revin cu o noua reteta din aceeasi categorie. Plecand de la un aluat ce se pregateste rapid din putine ingrediente – branza dulce, grasime si faina in parti egale – poti obtine in final saratele, placinte de care doresti sau chiar, cu un strop de efort in plus, chiar pizza.

Ai nevoie de:
branza dulce, unt sau margarina, faina in cantitati egale
sare
negrilica, mac, chimen, susan – dupa preferinta
1 galbenus de ou

1. Pregateste tava, punand hartie de copt fara sa o ungi cu grasime.
2. Amesteca cele 3 ingrediente de baza pentru a obtine un aluat omogen. Daca aluatul este prea moale, mai adauga faina atat cat acesta sa nu se mai lipeasca de maini. Daca pregatesti saratele, adauga in aluat  1.5  lingurite de sare. Daca il vei folosi pentru tarte sau placinta pune doar 1/8 lingurita sare.
3. Aduna aluatul intr-o „mingiuta” pe care o lasi la frigider intr-un vas acoperit macar o jumatate de ora, daca nu poti astepta mai mult.
4. Incalzeste cuptorul la 200 – 225 grade Celsius.
5. Intinde pe planseta folie alimentara pe care presari faina, pune aluatul si acopera tot cu folie. Intinde-l cu facaletul (sucitorul sau cum vreti sa ii spuneti) intr-un strat uniform de 1/2 cm daca alegi sa folosesti doua forme de marimi diferite pentru a monta saratelele sau de 3/4 cm daca le pregatesti dintr-un singur strat.
6. Dupe ce le-ai taiat cu forma aleasa sau simplu cu un cutit zimtat (pe cele intr-un strat) le asezi in tava de copt si pe ungi cu galbenusul batut cu un praf de sare. Presari peste saratele condimentele dorite si cateva cristale de sare de mare si dai la cuptor pentru ~ 30 minute sau pana cand s-au rumenit frumos.

7. Scoate-le din cuptor, lasa-le sa se raceasca un pic cat sa nu iti frigi degetele cand le scoti din tava, apoi pune-le pe un platou in fata prietenilor adunati la un pahar de vorba si de bere. Efectul va fi miraculos: vorba va curge mai vioi,  berea va fi mai savuroasa, iar prietenii mai veseli!

Salata de orez si smantana

Un aliment foarte bun si hranitor este orezul. Servit de la mese mai mult sau mai putin bogate pana la cele regale intotdeuna va fi preferatul meu…si la gatiti si la mancat. Il folosesc tot timpul anului si ma pot juca cu el cum vreau. De la alb, rosu, negru, brun, cu forma de boaba rotunda pana la cea foarte ascutita, de la un gust natural sec pana la unul dulce avem posibilitatea la garnituri diverse, deserturi  sau mancaruri principale uluitoare atat prin gust dar si prin forma si culoare.

Fierbe usor iar daca-l bagi doar la cuptor, in functie de soi, intre 30 si 50 de minute e gata fara a-i purta de grija… pui doar ceasul tic-tac sa sune :-).

Desi unii spun ca anotimpul cald a trecut deja, pentru mine septembrie e inca o luna de vara. Asa ca va propun, desi sunt sigura ca doamnele s-au apucat de gogosari, zacusca si anumite dulceturi de toamna… vara :-))))), o gustare simpla, rapida si care te ajuta foarte bine sa te mentii in forma.

Eu am avut nevoie de ce-i mai jos… cantitatile de voi depind:
100 grame orez fiert
50 grame mazare fiarta (poate fi proaspata aleasa din pastaie, sau congelata, sau la conserva). De data asta eu am fiert-o.
50 ml smantana
1 lingura capere
6 felii rosii in ulei
4 fire ceapa verde, mica si frageda. Daca aveti o mica gradina acasa si cultivati ceapa nu o lasati sa imbatraneasca prea mult. Nu lasati frunzele sa creasca mai lungi de 20 cm. Odata cu fragezimea se duce si delicata senzatie de dulce, iar mirosul de ceapa (dupa masa) va persista mult timp.
4 masline in ulei (daca sunt mari si verzi le puteti taia, daca sunt mici si negre le puteti lasa asa… cum va place)
cateva frunze de busuioc si patrunjel proaspete
o lingura ulei de masline
sare, piper

Amestecam intr-un bol orezul, mazarea, caperele, rosiile seci taiate marunt, ceapa verde, maslinele taiate sau nu, uleiul de masline, sarea. Apoi adaugam smantana… cata vrem si ne place iar la final presaram deasupra patrunjelul tocat marunt,frunzele de busuioc si piperul.

Ceea ce este minunat la aceasta reteta este ca se adapteaza foarte usor. Smantana poate fi inlocuita cu branza rasa, peste marinat sau afumat, feliute de piept de pui… si lista poate continua. Pofta buna!

Lampuki la cuptor

Lampuki este numele maltez pentru Maki-maki / Dolphinfish, un fel de pește care migrează in jurul insulelor malteze în timpul toamnei. Sezonul de pescuit pentru lampuki tine de la sfârșitul lunii august pana in decembrie, uneori chiar ianuarie. Este cel mai popular peste din Malta.

Duminica de duminica dimineata e targ de peste la Marsaxlokk. E cel mai mare. De vrei un peste delicios aici gasesti cu siguranta. Pescarii ies foarte devreme in larg pentru a avea pe tarabe peste cat mai proaspat. Desi acum in era pescadoarelor totul e mai usor, maltezii prefera in continuare barcile lor traditionale… Luzzu (lutzu). Barcutelor viu colorate de altfel, nu le lipsesc nici ochisorii, deoparte si de alta in fata, pentru ca pescarii de aici spun ca doar ochii barcii vad ce-i sub apa si ii indruma spre zonele pline de peste :-).

Acum toata povestea pescuitului este usurata de plasele mari si uneori greoaie pe care, maltezii pescari din tata in fiu le manevreaza cu usurinta. In vremi mai indepartate insa pescarii tăiau și adunau frunzele mari de palmieri pe care le teseau în plute plane de mari dimensiuni. Le impingeau apoi in larg. In timpul zilelor calduroase (mai toate in Malta peste an), pentru ca acesti pesti sunt de suprafata, se adunau in bancuri la umbra, sub plute. Si uite asa cadeau prada pescarilor rabdatori ce-i asteptau in liniste in Luzzu, la cativa metri departare. Dupa cum stim oriunde e importanta linistea la pescuit, altfel pestele se sperie si fuge.
Această metodă este cunoscută sub numele de kannizzati și nu s-a schimbat cu mult fata de cea din vremea romanilor, desi acum maltezii nu mai pescuiesc cu plute din frunze de palmieri.

Lampuki sunt comercializati atât pentru consumul local, precum și pentru export, Malta fiind una dintre tarile mari exportatoare de peste, chiar daca ea este o tara mica pe harta lumii.

In caz ca vreti sa stiti mai multe nu doar despre lampuki, am gasit un link interesant in care veti descoperi zeci de feluri de peste si fructe de mare.
http://www.mjseafood.com/fishipedia-seafood-guide/species-information/

Reteta e simpla si sunt convinsa ca o stie oricine… e banala… dar delicioasa. Se poate aplica la aproape ori fel de peste. Eu o recomand cu rosii cheri… dar cum nu am avut in bucatarie am taiat un ardei rosu julien (adica fideluta)… macar culoare sa fie.

Lampuki este un peste hranitor, nu cu multe calorii dealtfel. Nu este un peste foarte gras, nu are multe oase iar carnea este alba, dulce si un pic seaca. Fata de alti pesti pielea nu se mananca, este destul de tare…cel putin dupa mine. Insa nimic pe lumea asta nu il poate face mai bun, indiferent cum este gatit, daca este asortat cu un vin alb si rece… ca orice alt peste 🙂

Ingrediente
1 peste in cazul asta lampuki (sau orice alt peste aveti)
50 ml vin alb
5 masline verzi… de data asta. Pot fi si negre.
1 ardei rosu
o lingura de capere
ceapa verde
patrunjel
cateva felii de lamaie
ulei
sare, piper

Am spalat pestele, l-am curatat (eviscerat e termenul). Am uitat sa specific ca nu este un peste cu solzi, dar oricum v-am atentionat mai sus asupra pielii. L-am uns cu ulei de masline (este fantastic orice fel de ulei… comestibil sa fie :-D) si l-am pus in tava alaturi de ardeiul taiat julien, de capere, masline verzi taiate marunt (de obicei folosesc la peste masline negre mici in ulei… tot pentru un surplus de culoare), ceapa verde proaspata, sare, piper si evident lamaie… cu care l-am „imbalsamat” :-)))) pe toate partile. Si inainte de a-l baga la cuptor l-am stropit cu o cescuta de vin alb.

In maxim 30 minute la foc mediu in cupton minunea a fost gata. L-am servit alaturi de patrunjel verde, lamaie proaspata si patru spirale de paste…  asa doar de divertisment.

Atentie ori de cate ori cumparati peste, va veti da seama daca este proaspat in special dupa limpezimea ochiului si aspectul curat al branhiilor.

Ceapa verde puteti avea aproape tot timpul anului daca va aprovizionati cu arpagic pe care il tineti la racoare in casa. Intr-o jardiniera cu pamant infingeti capatanile mici si nu in mult timp ceapa verde va iesi la iveala exact la dumneavoastra in bucatarieeeeeee :-D.

Smochine la gratar cu crema de mascarpone

Desi nu sunt neaparat fructele mele preferate, de fiecare data cand vad smochine proaspete ma napadeste nostalgia dulce a unei amintiri de cand copila mea era micuta. Retraiesc cu drag momentele unei calatorii spre mare impreuna cu familia si-mi amintesc pasaje intregi dintr-o poveste pe care fetita mea o asculta, iar si iar, la casetofonul din masina:  Muc cel Mic. Evident, ascultand-o de atatea ori, imi amintesc chiar si acum destul de bine intamplarile prin care a trecut Muc, un biet omulet batut de soarta si oropsit de oameni, dar care, datorita sufletului curat si istetimii sale, a reusit sa razbata prin jungla dezamagirilor, minciunilor si nedreptatilor. Bine, bine, veti spune, dar ce legatura e intre Muc cel Mic si smochine?!  Cu smochine si-a potolit foamea, cu smochine si-a rascumparat umilintele, cu smochine si-a asigurat traiul pana la sfarsitul vietii. Iar ce a ramas din povestea aceasta peste multi ani de la acea excursie este replica „iar smochine?!” pastrata in „argoul” de familie si folosita cu haz la momentul oportun. Povestea o gasiti aici si continuarea aici, iar mai jos, o reteta pentru a savura smochinele proaspete.

Ai nevoie de:
12 smochine proaspete, bine coapte, dar nu moi
1/4 cana plus o lingura de miere
1 fir de rozmarin proaspat
150 g mascarpone
coaja de lamaie,  1/2 lingurita esenta de rom

1. Amesteca bine cu mixerul 1 lingura de miere cu branza mascarpone, coaja de lamaie si esenta de rom.
2. Taie smochinele in jumatate pe lungime.
3. Incalzeste mierea impreuna cu rozmarinul intr-o craticioara nu prea adanca, la foc moderat. Cand mierea ajunge aproape de fierbere, redu focul si lasa vasul pe flacara inca 2 minute avand grija ca mierea sa nu fiarba. Stinge focul si cu grija, dar repede, trece jumtatile de smochine prin mierea fierbinte, intorcandu-le pe toate partile si fara sa le lasi prea mult timp in lichidul fierbinte. Ai grija, frige! E mai sigur sa folosesti o lingura sau un cleste, nu degetele 🙂 Asigura-te ca fructele sunt acoperite cu o pelicula de miere peste tot si in mod special,  pe partea taiata. Scoate smochinele pe un platou, cu partea taiata in sus.
4. Pe gratarul deja incins  (eu folosesc un gratar electric, c-asa-i la bloc) aseaza smochinele cu partea taiata in jos.  Cand ai terminat de asezat toate jumatatile, poti incepe sa le intorci pe cele pe care le-ai pus primele si care, daca gratarul a fost suficient de fierbinte, deja s-au facut suficient pe partea taiata. Iti dai seama ca este asa dupa dungile de grill imprimate pe fructe  si dupa faptul ca mierea a inceput sa se caramelizeze. Ia-le de pe gratar cand au deja urme de grill pe ambele parti si s-au incalzit, fara sa se inmoaie insa prea tare, astfel incat le poti lua cu mana.

5. Se servesc calde,  asezate cu partea taiata in sus, pe un strat de crema de mascarpone alaturi de o lingura zdravana de crema, astfel incat inainte de a le duce la gura sa le poti tavali bine in crema de mascarpone.

Extra-pont 🙂
Daca tot vei ispasi prin spalarea gratarului pacatul de a te delecta cu acest deliciu, merita sa incerci si varianta „aperitiv” a acestui preparat: dupa ce le-ai luat de pe gratar presara-le cu piper proaspat macinat, negru si rosu si serveste-le cu branza moale (tip Chevre) si biscuiti crackers. Nu trebuie sa lipseasca un pahar de vin rece demi-sec.

Galuste cu prune

Galuuusteeeee… sa va spun drept toata vara m-am gandit la ele insa nu m-am hotarat sa le fac pana cand cineva pe blog a intrebat de ele. Am cumparat prune de cateva ori… si au ajuns „procesate” ori fresh ori simple la cuptor (cu putin zahar si niscavai condimente). Dar pentru ca reteta ia ceva timp sa fie facuta sa nu mai pierdem timpul si sa trecem la treaba. Aici nu stiu daca putem vorbi de portii. E mai simplu sa numaram prunele 🙂 .

CU ELE SI INCEPEM. Avem nevoie de:

15 prune medii sau 9 prune mari si voi face aici cateva mentiuni. Faceti galustile cu prune traditionale, romanesti am putea spune, alea cu sambure mai mare, sa se poata scoate usor, nu incuiate cum spunea bunica si in mijlocul caruia sa incapa un cub de zahar sau jumatate de lingurita de zahar. Nu am gasit in Malta prune „romanesti”… am cumparat prune mari si rotunde. Sunt la fel de bune dar este mult mai mare stresul :-). Samburele este mic, pulpa mare. Adevarat… de patruns se patrund la fiert oricum insa e mult mai greu de intins aluatul pe ele… si ies foarte mari. La fel de adevarat este ca le puteti taia in doua sau bucatele mai mici, amesteca cu zahar si pune ca umplutura. Galustile in cazul asta le puteti face rotunde, patrate ca placintelele, conice, dreptunghiulare…doar de voi depinde asta. Dar am incercat pe cat posibil sa ma apropii de reteta bunicii, cea cu prunele intregi si am zis sa incerc asa chiar daca prunele s-au dovedit a fi prunoaie :-).
o lingurita de zahar pudra
jumate de lingurita de scortisoara
15 cubulete de zahar cubic sau candel

PENTRU ALUAT
250 – 300 grame branza dulce (de preferinta din cea de vaci, usor uscata nu cu apa multa, altfel sa o lasati la scurs)
300 grame faina alba
500 grame cartofi din care vom face un piure
2 oua
1 lamaie (coaja rasa de la o lamaie si dar daca nu aveti, jumatate de fiola de esenta)
putin ulei
sare

PESMETUL
14 linguri de pesmet (eu pun mai mult de fiecare data… imi place cu pesmet mai mult )
50 grame unt
1 lingurita scortisoara
6 si 10 linguri de zahar depinde cat de dulce vreti sa fie
PENTRU FIERT
50 ml ulei
1/2 lingurita sare
apa (sa fie la cantitate cat le-ar acoperi inca o data cand sunt scufundate in oala)

PREPARAREA: Cartofii ii facem piure. Ii spalam, curatam, spalam iar, taiem cubulete si-i punem la fiert cu apa, sare si coaja rasa de la lamaie. La foc rapid in maxim 20 de minute sunt fierti. Cand sunt gata ii scoatem, ii scurgem de apa si ii zdrobim imediat ca pentru piure. Nu lasati cartofii sa se raceasca… nu se vor mai strivi usor. In caz ca se racesc ii mai dati odata in clocot. Piureul gata facut il lasam sa se raceasca cateva minute. Daca nu aveti lamaie puteti picura jumatate de fiola de esenta dar la final nu la fierbere.

Intre timp spalam prunele, le taiem in doua, dar nu de tot, atat cat sa putem scoate samburii, le lasam putin intr-o sita sa se scurga si apoi le umplem cu putin zahar pe fiecare. Le pudram cu zahar si putina scortisoara si le lasam in asteptare.

Luati piureul si in el incorporati 200 grame de faina, ouale, 50 grame unt, sarea, pana obtinem un aluat relativ lipicios. Cu putin ulei pe maini, ca la cozonac, putem amesteca bine aluatul format. Nu va faceti probleme ca e moale. Cand este gata il dam o ora la frigider. Cand se va raci cartoful si faina se va umfla putin aluatul va deveni numai bun de acoperit prunele.

In timpul asta preparam pesmetul. Luati o tigaie in care sa incapa cantitatea de pesmet care o vreti. Puneti untul si-l lasati sa se topeasca (foc mediu ori 165/170grade) dar nu sa devina uleios. Cand acesta devine moale si curge punem pesmetul si invartim continuu cu o lingura/spatula de lemn. Altfel se va arde imediat. Cand untul este incorporat in pesmet si acesta redevine faramitat luati de pe foc si-l puneti in alt vas. Daca nu aveti alt recipient si il lasati in tigaia in care l-ati facut, alte cateva minute trebuie sa invartiti continuu ca se va rumeni de la tigaia fierbinte. Cand acesta se raceste un pic puteti amesteca cu zaharul.

Scoateti de la frigider aluatul. Tapetati cu faina o tava mai intinsa (bunica avea blat de lemn de framantat aluat, cine nu are foloseste o tava sau chiar pe masa de bucatarie) si in alt recipient puneti faina (celelalte 100grame ramase), in care sa va „inmuiati” mainile din cand in cand pentru a putea sa intindeti aluatul usor.

Impartiti aluatul sa ajunga pentru fiecare pruna in parte. Presati bucatile de aluat usor si asezati prunele deasupra. Ori in mana ori pe tava presam in sus aluatul pana pruna este complet invelita. Asa veti face toate galustile.

In acelasi timp punem la fiert apa cu uleiul si sarea intr-o oala mare. Dati in clocot de cateva ori si apoi lasati focul la minim sa se potoleasca (de la apa in clocot galustile se vor desface).  Abia acum puteti sa le scufundati, usor, una cate una. Una langa alta nu una peste alta. Cand aluatul va fi fiert ele se vor ridica usor la suprafata. Daca cumva vedeti ca acest lucru nu se intampla, in maxim 10 minute impingetile usor cu o spatula de lemn,…. posibil (dar foarte rar se intampla) sa se fi lipit de fundul vasului. Se vor ridica deasupra. Dupa, mai lasatti la fiert maxim cinci minute.

Cu o paleta cu gaurele le scoatem, le scurgem bine si le dam prin pesmet, cat  sunt calde. Daca mai doriti, mai puteti presara deasupra zahar pudra si scotisoara. Se spune ca se servesc atat timp cat sunt calde. Cele care va raman trebuiesc tinute in frigider. Insa va recomand ca inainte de servire sa le dati ceva timp la congelator (fara a lasa ca pruna sa inghete de tot). Daca e foarte cald afaraaa… vor fi minunate.

P.S. Sa stiti ca daca nu aveti branza, o compozitie doar din cartofi si faina e perfecta. Bunica mea nu le facea cu branza si ieseau la fel de delicioase. Incercati!

.

Inghetata de vanilie cu sos de ciocolata

Caldura mare, mon cher, caldura mare vara asta! Galeata cu apa cu gheata, aerul conditionat, apa de la frigider, un pahar de gin tonic „on the rocks”, toate ajuta, cat de cat,  la restabilirea unui oarece confort in astfel de zile fierbinti. Se vorbeste insistent de incalzirea globala,  iar noi parca ii simtim efectele mai acut cu atata „zgomot de fond”… Dar nu-i asa ca si acum 20 de ani sau chiar 30 sau cati ne amintim, cand eram copii si nimeni nu auzise inca de acest efect global, verile erau la fel de toride si tot inghetata era refugiul perfect din calea vipiei?!
Iar daca ne aruncam o privire mult mai in urma, in umbra indepartata a istoriei, aflam ca Alexandru cel Mare cauta savoare si racoare in gheata aromatizata cu miere si nectar, iar imparatul Nero se delecta cu zapada adusa din munti de alergatorii sai si indulcita cu fructe si sucuri de fructe. Sorbeto antic? Precursori ai inghetatei? In Europa, reteta de sorbeto adusa pe la 1300 din fabuloasa-i calatorie in China de catre Marco Polo si daruita Europei via Italia, a avut nevoie de vreo 2 secole pentru a evolua intr-o inghetata demna de mesele regilor si de aproape inca unul pentru a ajunge si la gura plebei.
Nu va promit o ingheteta perfecta, va propun doar o reteta simpla pentru o inghetata cremoasa ce bucura simturile cu aroma intensa de vanilie, savoarea delicata a ciocolatei  si gustul bogat al fructelor. O inghetata pe care o puteti pregati usor acasa, chiar si in absenta unei masini de inghetata.

Ai nevoie de:
1/2 baton de vanilie
150 ml lapte nedegresat (macar 3% continut grasime)
2 galbenusuri
4 linguri zahar fin Tos, nu pudra)
300 ml frisca lichida foarte rece
Nu este necesara masina de inghetata, insa ai nevoie de un mixer de mana.

1. Sectioneaza pe lungime batonul de vanilie si razuieste semintele pe care le pui, impreuna cu cojile ramase din baton dupa extragerea bobitelor aromate, intr-o craticioara cu lapte pe care o pui pe foc pana lichidul ajunge la fierbere. Ia vasul deoparte de pe foc si inlatura bucatile de baton.
2. Intr-un alt vas freaca cu mixerul galbenusurile impreuna cu zaharul pana se albesc. Intre timp, laptele s-a mai racit, astfel incat poti sa il adaugi treptat in amestecul de ou cu zahar si sa continui sa mixezi.
3. Toarna amestecul intr-un vas curat si pune la fiert intr-un vas de bain-marie, amestecand constant pana cand amestecul se ingroasa pana la consistenta  smantanei. Proba ca crema este gata se face simplu, trebuie sa imbrace dosul unei linguri, iar dara lasata de trecerea degetului de-a lungul lingurii nu se acopera din nou cu crema. Pentru aceasta etapa este nevoie de rabdare, daca incerci sa grabesti fierberea marind focul, riscul de taiere este foarte real.
4. Cand crema este gata, ia-o de pe foc si acoper-o foarte aproape de suprafata amestecului cu folie alimentara si las-o deoparte sa se raceasca.
5. Pune frisca foarte rece intr-un vas adanc de mixer si bate-o cu mixerul pana se intareste bine. Amestec-o usor in crema de ou rece, apoi toarna compozitia intr-un vas pe care il acoperi si il pui in congelator pentru 2 ore sau pana este pe jumatate inghetata.
6. Daca ai masina de inghetata, tot ce scrie in acest paragraf nu te priveste. Eu nu am si probabil ca nu sunt singura. Pentru a reduce cat e mult posibil formarea cristalelor de gheata in profunzimea inghetatei, este un pic mai mult de munca, dar nu coplesitor. La momentul mentionat in paragraful de mai sus, scoti vasul din congelator si mixezi din nou amestecul cu un mixer de mana, astfel incat sa sfarami cristalele de gheata formate. Pui din nou la congelator, lasi inca 2 – 3 ore si mixezi din nou compozitia. Repeti inca o data manevra aceasta dupa alte 2 – 3 ore, apoi lasi sa se congeleze complet.
7. Inghetata facuta in casa de regula se intareste mai mult decat cea din comert, de aceea este nevoie sa o scoti din congelator cu jumatate de ora inainte de servire. Pentru servire,  in bolul in care pui inghetata alternezi straturile de inghetata, fructe -in ce combinatii poftesti – si sosul de ciocolata, cald sau rece, dupa propria  preferinta.

8. Pentru sosul de ciocolata pui la fiert 10 linguri de zahar cu 3 linguri de apa, iar cand siropul format este grosut si tot zaharul s-a topit, amesteci in el 1/2 pachet de unt si 2 -3 linguri de cacao cernuta.  Omogenizezi bine, iei de pe foc si lasi sa se raceasca.

Crumble cu fructe

Vara ne imbie cu bogatia ei de fructe si  doar putini raman neclintiti in fata ispitei. Cine sunt eu sa ma opun, cine sunt eu sa ii rezist?!

Si cand le vad atat de apetisante si aromate vreau sa gust din toate, le vreau pe toate si nu ma opresc pana nu am pe masa din toate: piersici, zmeura, prune, pere, mere, pepene, mure, struguri, din toate. Din pacate, ceea ce azi e proaspat si imbietor, pana maine, chiar si pastrat la frigider, nu mai este chiar la fel. Moment in care, ca sa prelungesc desfatarea cu dulceata si aroma fructelor, le pun rapid in cuptor, presarate cu un strop de zahar si invelite cu o paturica de aluat firimicios, sa se imbine intr-un crumble delicat si savuros numai bun de acoperit cu o crema de ou si mancat caldut, la finalul unui pranz de vara.

Ai nevoie de:
O tava neunsa, cu diametrul de 25-30 cm
Un cuptor preincalzit la 190 – 200 grade C
Pentru umplutura de fructe – poti folosi un singur fel de fruct sau poti opt apentru un mix, cu ceea ce ai la indemana sau dupa cum ai … premeditat. Stratul de fructe trebuie sa fie cam de 1.5 cm grosime, cantitatile sunt orientative:
250 g zmeura
2 mere curatate
3 piersici
4 – 5 prune
60 g zahar tos
1/2 lingurita scortisoara macinata

Pentru crumble:
200 g faina alba
100 g unt rece taiat cubulete
100 g zahar pudra
1 lingura zahar brun

Pentru crema de ou:
1/2 baton de vanilie
150 ml lapte
2 galbenusuri
1/2 lingurita rasa amidon alimentar sau faina

Preparare:
1. Taie fructele (evident, nu zmeura :)) in bucati maricele, ca de-o imbucatura.
2. Amesteca toate fructele si aseaza-le in tava de copt, dupa care presari peste ele zaharul tos si scortisoara. Amesteca-le bine pentru a te asigura ca sunt imbracate uniform in zahar si scortisoara.

3. Amesteca in faina cubuletele de unt si cu un praf de sare. Freaca untul in faina cu mana, nu cu lingura sau mixerul, iar cand amestecul incepe sa se omogenizeze intr-un aluat, adauga si zaharul pudra. Incercarea ta de a omogeniza din nou amestecul intr-un aluat nu ar trebui sa reuseasca (doar daca untul nu a fost suficient de rece!), ramanand o compozitie firimicioasa.

4. Presara acest „aluat” peste fructele pregatite cum am povestit mai sus, iar peste stratul de crumble presara zaharul brun.

5. Pune tava intr-o tava de cuptor (in functie de adancimea tavii pe care ai folosit-o este posibil sa curga din siropul obtinut prin coacerea fructelor cu zahar). Lasa la copt 35 – 40 minute, oricum, iti dai seama ca este gata cand crumble-ul devine auriu, iar siropul din fructe incepe sa apara la suprafata prajiturii.
6. In timpul in care prajitura este in cuptor, pregateste crema de ou astfel: pune semintele de vanilie curatate din baton si impreuna cu ce a ramas din acesta, in lapte pe foc, sa se incalzeasca pana la fierbere. Cand a ajuns la fierbere, ia vasul de pe foc si indeparteaza bucatile de baton de vanilie. Separat, freaca galbenusurile cu zaharul pana se albesc si cu 1/2 lingurita de amidon sau faina. Cand laptele s-a mai racit un pic, toarna-l in compozitia de oua, amestecand bine. Pune la fiert pe bain marie amestecand constant pana se ingroasa ca o smantana. Crema este fiarta si e gata cand acopera bine dosul lingurii, iar linia trasa cu degetul pe dosul lingurii nu se acopera de crema. Trebuie un pic de rabdare pentru ca daca focul este prea tare risti ca bunatatea de crema sa se taie.
7. Crumble-ul se serveste cald, nu fierbinte, dar este foarte bun si rece, daca cumva nu a putut fi „dovedit” tot. Atentie, abia scoase din cuptor fructele ard ingrozitor 🙂 Peste portia de crumble toarna cu generozitate crema de ou, calduta sau chiar rece.

 

 

 

Mihaela … cu mere

Prajitura aceasta a fost o lunga perioada de timp numero 1 in preferintele fiicei mele, fiind „chemata la rampa” saptamanal. Tinand cont de cat de usor se pregateste si de cat de putine ingrediente necesita, nu as fi putut fi mai multumita. La un moment dat, insa, mi-a cerut sa nu o mai fac pentru un timp pentru ca nu vrea sa se sature de tot de ea 🙂

Desi acum o pregatesc mult mai rar, ramane una dintre prajiturile pe care ma bazez cand vreau sa „dau lovitura” in situatiile in care trebuie sa fac impresie. Ah, si daca cumva va intrebati de unde pana unde „Mihaela cu mere”, explicatia este banala: reteta o am de vreo 20 de ani, de la Mihaela, o fata pe cat de frumoasa pe atat de priceputa in ale prajituritului. Din pacate, de vreo 18 ani am pierdut orice legatura cu ea, dar de fiecare data cand musc din aceasta prajiturica imi aduc aminte cu drag de ea.

Ai nevoie de:
1 tava de 26 x 36 cm pe care o tapetezi cu hartie de copt unsa cu un strat foarte subtire de unt, tava pe care, ca la orice alta reteta, o pregatesti inainte de a incepe prepararea propriu zisa. De asemenea, cuptorul trebuie incalzit la 220 -230 grade C.
4 cani de mere rase – nu e nevoie sa le cureti de coaja si nici sa te chinui sa le dai pe razatoare, poti sa le razi usor si eficient cu ajutorul robotului
2 cani de zahar tos
2 cani de faina
3 oua mari
1 lingurita rasa de bicarbonat de sodiu
1 praf de sare
2 plicuri de zahar vanilat
1 lingurita rasa de scortisoara macinata

1. Peste merele rase pui zaharul si cele 3 oua batute usor cu praful de sare. Amesteci pana s-a incorporat tot zaharul.

2. Adaugi zaharul vanilat si scortisoara, bicarbonatul si faina in ploaie, amestecand pana aceasta a fost incorporata complet. Bicarbonatul se adauga cat mai aproape de momentul in care tava cu compozitia va ajunge in cuptor.
3. Este important sa nu exagerezi cu amestecarea compozitiei si sa te folosesti de o lingura, nu de mixer. Altfel, vei scoate (prea) mare parte din aerul din compozitie si prajitura nu va mai creste suficient.
4. Torni amestecul in tava, te asiguri ca este intr-un strat uniform si pui la copt pentru aproximativ 45 minute.
5. Te rog, nu deschide cuptorul pana nu vezi ca minunea din tava este rumenita frumos, chiar daca mirosul prajiturii ti-a adus deja la usa vecinii de pe doua etaje. Cand pare coapta, avand o frumoasa nuanta maronie, testezi cu scobitoare. Daca scobitoarea iese curata dupa ce ai intepat prajiturii chiar in zona de mijloc a tavii si pana la fundul tavii, atunci o poti scoate si lasa sa se raceasca usor, pe un gratar.
6. In timpul in care prajiturica se coace in cuptor te ocupi de glazura de ciocolata.
Ai nevoie de:
10 linguri rase de zahar tos
3 linguri pline de apa rece
150 grame unt
2 linguri rase de cacao
1 galbenus de ou cat mai proaspat
7. Pui sa fiarba la foc mic zaharul cu apa intr-un vas micut (eu am o craticoara „dedicata” acestei prajituri, cu diametrul de 10 cm). Nu amesteci, nu adaugi apa, nu dai focul tare nu intri in panica.
8. Cand in craticioara ai un sirop grosut pui untul si amesteci constant astfel incat pe masura ce untul se topeste sa fie omogenizat cu siroup de zahar.
9. Pui in ploaie cele 2 linguri de cacao si amesteci foarte bine pentru a dizolva orice bulgaras de cacao. Iei de pe foc si lasi sa se raceasca 7-10 minute. Daca tot mai sunt cocoloase de cacao, acum este momentul sa iti arati perseverenta, amesteca si sfarama cu dosul lingurii orice rebel, pana cand crema pe care ai obtinut-o este omogena si onctuoasa.
10. Bati usor galbenusul si il adaugi treptat in glazura amestecand foarte bine. Glazura trebuie sa fie inca suficient de calda incat sa asigure coagularea usoara a galbenusului, astfel incat sa fie eliminate riscurile utilizarii unui galbenus crud, dar suficient de rece incat sa nu te alegi cu o glazura cu omleta.
11. Ai ajuns la final, trebuie doar sa tai prajitura in patrate cu latura de 2 cm si sa intinzi glazura peste  ea. Aici ai doua optiuni: daca doresti ca ciocolata sa patrunda cat mai adanc in blat, pui glazura calda peste prajitura de asemenea, calda inca (nu fierbinte). Daca urmaresti mai degraba sa ai un strat tentant de ciocolata peste prajitura, chiar daca aceasta va patrunde doar superficial in blat, astepti ca si blatul si glazura sa fie doar caldute. Oricare varianta alegi, ceea ce vei obtine este foarte, foarte gustos.
Inca ceva: taierea blatului cald poate afecta intr-o oarecare masura aspectul bucatilor obtinute. Pentru a evita ruperea marginilor, eu folosesc un cutit zimtat, de paine, pe care il spal si sterg dupa fiecare taietura.

 

 

Prajitura Sachen cu adaos de susan negru

O minune de prajitura, imperialul tort vienez, l-am gasit in cartea Recipes: The Cookin of Vienna’s Empire, cumparata dintr-un anticariat… de fapt sunt doua retete, asta este una din ele. In timp sa o facem si pe cea de-a doua, zic. 🙂  Adaosul de susan nu ar trebui sa apara, unii ar spune ca e o impietate, dar am zis sa fac o incercare. Si incercarea nu a fost chiar rea. 🙂

O poveste lunga despre acest faimos desert o veti gasi pe wikipedia:http://en.wikipedia.org/wiki/Sachertorte

O alta scurta pe Hystoria.ro la link-ul:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/prajitura-sachertortecreata-cancelarul-metternich

Insa pentru cei care nu pot deschide acest link iata interesantul articol al Simonei Deleanu de pe Hystoria.ro,

Sachertorte (Tortul lui Sacher) este o prăjitură de ciocolată inventată de Franz Sacher, în 1832. Prăjitura era cadou pentru Klemens von Metternich. Astăzi, tortul se găseşte doar în Viena şi în Salzburg, iar în afara Austriei poate fi cumpărată dintr-un magazin din Bolzano, Italia. Sachertorte este cel mai cunoscut desert austriac.

În 1832, Prinţul Metternich i-a dat bucătarului său misiunea de a crea un desert care să impresioneze invitaţii importanţi. Franz Sacher nu era bucătarul-şef, ci ucenicul acestuia, iar el primeşte sarcina de a concepe prăjitura din simplul motiv că mentorul său era bolnav. Tortul nu devine celebru decât odată cu Sacher, care îşi desăvârşeşte ucenicia la Budapesta. După ce se întoarce la Viena, Sacher deschide un magazin de delicatese culinare şi vin.

Reţeta prăjiturii, dar şi ingredientul secret al acesteia sunt transmise din tată în fiu, primul care se îngrijeşte de afacere după moartea lui Sacher fiind fiul cel mare, Eduard. Tortul a fost pentru prima dată servit la Hotelul Sacher. Astfel, începând cu 1876, el devine mândria vienezilor şi unul dintre cele mai cunoscute deserturi.

Hotelul Sacher a fost administrat de Anna Sacher, soţia lui Eduard. În 1930, Anna moare, iar în 1934, hotelul dă faliment, astfel că fiul lor, Eduard Sacher, vinde drepturile de comercializare celor de la Demel. Noii proprietari ai hotelului încep şi ei să vândă originala prăjitură Sacher, astfel că după cel de-al Doilea Război Mondial, Demel şi Sacher vor lupta în tribunal pentru vânzarea prăjiturii originale. Războiul din tribunal are în vedere principalele ingredientele folosite: untul sau margarina, straturile de marmeladă, dar şi numele tortului. Părţile vor ajunge la o înţelegere în 1963, când stabilesc ca Hotelul Sacher să vândă tortul original, care este obligatoriu să aibă această specificaţie. Diferenţa dintre prăjitura vândută de Sacher şi cea comercializată de Demel este că ultima are un singur strat de gem.

Prăjitura este compusă dintr-un amestec inedit de ciocolată, aluat şi gem, trei straturi de aluat, având între ele un strat foarte subţire de gem de caise, totul fiind acoperit generos cu două straturi de ciocolată fină, dar densă, şi servit cu puţină frişcă proaspătă, fără zahăr. Tortul are o glazură de ciocolată neagră. Acest amestec face din Sachertorte o specialitate culinară emblematică pentru Austria.

Prăjitura originală a fost copiată, astfel că pot fi întâlnite numeroase varaţii ale acesteia. Originalul însă a intrat în „Cartea recordurilor” în 1998, când a fost creat un Sachertorte cu un diametru de 2,5 metri.

_________________________

Dar sa trecem la treaba!

BLATUL – se face cu o zi inainte de umplere si eu folosesc mereu pentru el forme (rotunda sau dreptunghiulara) cu partea laterala detasabila

8 oua – care le saparam, in 8 galbenusuri si 8 albusuri

150 grame faina alba de grau

150 grame zahar pudra

150 grame ciocolata de menaj ( eu o prefer pe cea granule ca se topeste mai repede si uniform)

150 g unt lasat din timp la temperatura camerei

20 grame sau doua linguri de cacao (cea neagra e preferata mea)

1 fiola esenta de vanilie

10 grame (un varf de lingurita) praf de copt

un varf de sare 🙂

Inainte de toate pregatiti forma de copt sa o aveti deja facuta cand e gata compozitia. Se unge in interior cu unt si se tapeteaza cu hartie de copt (daca nu aveti hartie peste unt presarati faina).

Se pune ciocolata la topit la bain marie dupa care se lasa deoparte (nu mult sa nu se intareasca iar) pentru a ajunge la o temperatura potrivita sa curga dar sa nu fie fierbinte. Cateva minute. Intre timp frecam untul cu zaharul pudra pana cand compozitia devine ca o crema. Pe rind se adauga galbenusurile si ciocolata care nu trebuie sa fie foarte calda. Se amesteca cu miscari ample si puternice pana totul devine o crema. Albusurile impreuna cu zaharul tos se bat spuma.

In alt bol amestecam foarte bine faina cu praful de copt si cacaoa dupa care le adaugam in crema de ciocolatala impreuna cu circa o treime din spuma de albusuri.Totul se mixeaza bine (de preferat cu un mixer) si cand devine ca o crema fina, la final cu o lingura usor se amesteca si restul de albus batut spuma. Se amesteca si sarea.

Compozitia se toarna in forma tapetata si se niveleaza cu o lingura sau paleta din mijlocul formei spre margini in asa fel incit in aluat sa formeze un usor crater.In acest fel, blatul dupa copt va ramane cat de cat drept, nu va creste ca un bombeu. In cazul in care blatul nu iese drept, partea tuguiata de deasupra se taie si se pastreaza ca se va amesteca in umplutura.

Tava se va introcuce in cuptorul preincalzit si se va coace la 170°C in jur de 40 / 45 min. Nu deschideti cuptorul in primele 15 minute. Ca sa verificati daca blatul este copt introduceti o scobitoare sau o tepusa de frigaruie in blat. Daca aluatul va ramane lipit de bat, mai lasati blatul la cuptor ca nu este copt. Daca scobitoarea va iesi curata din blat atunci inchideti cuptorul si scoateti blatul afara.

Dupa scoaterea din cuptor tava se lasa 5-10 minute si apoi se scoate blatul din forma. Va iesi mai usor. Se lasa afara circa 15 minute pe un gratar de bucatarie, dupa care se pune din nou in forma de copt si se lasa pina a doua zi sa se racesca, la temperatura camerei. Nu fortati racirea.

Pana a doua zi suprafata blatului se mai lasa (daca s-a copt cu mot). Blatul se scoate iar din forma (se scoate motul daca exista), se intoarce pe partea cealata (ca partea care a fost pe tava si e dreapta sa fie deasupra) se aseaza pe un platou la dimensiuni si se se taie in alte doua blaturi egale pe orizontala.

UMPLUTURA

250 g marmelada de caise, daca nu avem marmelada mixam dulceata de caise ca sa zdrobim pulpa si sa o transformam in pasta

1 lingura cacao

100 g apa

1 fiola esenta vanilie

50 grame susan negru optional

Intr-un bol se amesteca trei sferturi din cantitatea de marmelada, restul de blat faramitat, apa, esenta de rom, susanul si cacaoa. Se mixeaza bine si se intinde uniform peste blatul de la baza. Se lasa ceva timp deoparte ( o ora ) pana facem si glazura. Dupa acest timp se aseaza peste blatul de deasupra si se preseaza usor. Restul de marmelada se incalzeste (dar putin) sa fie putin fluida sa se intinda bine (in cazul in care e dulceata din comert cu gelatina in ea) si o turnam pe deasupra tortului. Se da imediat la rece.

GLAZURA

200g unt

200g cicolata amatuie

zeama de la jumatate de lamaie

Untul se pune la topit, la bain marie dar nu sa nu ajunga sa arate si sa curga precum uleiul. Doar sa fie moale. In el punem ciocolata (de preferat granule, va fi mai usor si mai rapid de lucrat cu ea) si amestecam incet pana cand se transforma in crema. Adaugam si zeama de lamaie si invartim continuu. Focul trebuie sa fie mic, si daca vedeti si simtit la invartit ca untul est foarte moale atunci mai luati de pe foc. Dar invartiti continuu pana cand ingredientele sunt foarte bine amestecate. Nu infierbantati glazura pentru ca isi va pierede stralucirea.

Cand glazura obtinuta s-a mai racit putin, dar este fluida si cand curge se intinde usor, se toarna peste tort in mijlocul lui in acelasi timp rotind froma ca aceasta sa inveleasca tot blatul. Daca forma e patrata sau dreptunghiulara acaest lucru se face aplecand tava stanga dreapta.Asa glazura este nivelata perfect, fina si satinata. Se da la rece cateva ore.

Se spune ca se serveste cu frisca. Eu pe deasupra (ca si un umplutura) am pus susan negru. Nu am avut frisca.

Atunci cand vreti sa-l portionati inmuiati cutitul cu care il taiati intr-un vas cu apa fierbinte si lasati-l acolo pana se incalzeste. Il scoateti, stergeti si taiati cu el tortul. Feliile vor fi perfecte. Sper sa va placa. 😀 E delicios!

Mix de legume cu carne tocata

E vara! E cald si nu avem nici timp si nici rabdare sa stam sa taiem legume. O mancare rapida, nu neaparat usoara (pe care o servesti la un vin roze sau negru sec) dar savuroasa este mix-ul de legume congelate cu carne tocata. Si ca sa nu mai pierdem timpul ca afara e cald si ne e foame sa trecem repede la treaba.
In aproximativ 30 de minute, 4 portii de mancare delicioasa sunt gata. Nu trebuie decat sa tocam o ceapa, cativa catei de usturoi si o rosie.

Ingrediente
250 grame mix de legume. Vorbim aici despre mix-ul de legume simple nu cele mexicane (care au boia dulce, dar si alea pot fi folosite la fel de bine), in care avem morcovi mici, boabe de porumb si mazare, pastai de fasole subtire, ardei taiati cubulete).
250grame carne tocata proaspata… neaparat ca este vara
3 catei de usturoi, sau patru dupa plac…sau poate si mai multi 🙂
1 ceapa mare dulce
o rosie sau o lingura de pasta de tomate
50 ml de vin alb
ulei, sare, piper

Prepararea
Curatam ceapa si cateii de usturoi si-i tocam marunt. La fel si rosia. 
Punem intr-o tigaie mai adanca (poate un woc) putin ulei, 2, 3 linguri si il incalzim usor, dar sa nu ajunga sa sara peste tot. In el calim un pic ceapa (o lasam pe foc nu mai mult de 2 minute). Apoi peste punem carnea tocata si invartim continuu (cam 5 minute) pana isi schimba culoarea.

Cand ceapa cu carnea sunt calite le amestecam cu mix-ul de legume, cu vinul, sarea si piperul. Lasam la foc mediu (170gradeC) in jur de 15 minute. Nu uitati ca si carnea si legumele isi lasa sucul propriu, insa daca focul este mai tare si mancarea scade dar nu este facuta, mai adaugati putina apa fierbinte. Dupa cele 15 minute adaugati pasta de tomate sau rosia si usturoiul tocate marunt, marunt. In maxim 10 minute mancarea este gata.

Pofta buna!

Ciorba cu perisoare

Daca o sa va asteptati la supa clasica de perisoare cu orez si fara cartofi va inselati… eu am facut supa de perisoare fara orez si cu cartofi 🙂

E super buna si cea cu orez, insa mie-mi place mai mult asta. Ori pentru ca asa imi amintesc sa o fi mancat prima data (stiti voi ca prima iubire nu se uita :-D), ori pentru ca toate doamnele care mi-au servit aceasta ciorba cu perisoare bagau orez in perisoare… si sa va spun drept, estetic nu mi-au placut niciodata boabele de orez iesind ca viermusii din buletele de carnita :-)))) …Si uite asa mi-am restartat sistemul, ca nu puteam renunta la o mancare foarte gustoasa de altfel si iata ce-a iesit.

Sa va mai spun un mic secret… reteta asta pentru ciorba (partea cu legumele) e generala. Ma rog, nu pentru toate ciorbele, daaaar… in functie de carnea pe care o puneti, puteti crea ciorbe cu diferite gusturi. Vreti de perisoare, adaugati perisoare, vreti de vita folositi cubulete de vita, vreti de pui, aripioarele sunt perfecte, vreti de afumatura iarna, ciolanul de porc e o alegere minunata ori miel la Paste. Si lista poate continua cu oua multe, cu smantanaaa…. E destul sa inveti o singura reteta si ai posibilitatea sa savurezi mai multe gusturi schimband doar un ingredient. Si nu in ultimul rand o puteti servi ca o mancare de post pentru cei interesati. Normal ca fiecare fel de carne are zeci de retete personalizate pentru ciorbe dar pentru cei incepatori in ale gatitului poate fi o motivatie usoara de a se apuca de gatit.

Ingredientele pentru 8 – 10 portii… pot fi modificate in functie de cata cantitate doriti sa obtineti sau/si ce aveti in casa, dar nu trebuie totusi sa va lipseasca cel putin:
1 ardei gras
1 morcov, sau doi daca sunt mici
2 cepe potrivite
2, 3 cartofi depinde ca de mari sunt
2 rosii mici sau 1 lingura pasta de tomate
patrunjel verde neaparat in sezonul cald si cat mai mult daca e sa ma intrebati pe mine
leustean daca aveti e minunat daca nu. nu… dar ceva verde trebuie sa existe, sau poate frunze de telina (au cam acelasi gust cu leusteanul)
ulei, sare, piper
un ou

suplimentar pentru un aspect mai frumos si colorat, puteti avea o mana, doua, de mix de legume congelate, care sa aiba cateva boabe de mazare, fasole verde, bucatele de conopida. Nu schimba gustul la ciorba insa ii da un aspect vesel, bogat in forme.

Pentru buletele de carne, avem nevoie de:
500 grame carne (de vita – eu asta am folosit acum, de porc, sau combinata, se poate si de miel daca o faci in special de Paste)
doua oua
gris (nu am o cantitate anume sa va dau, dar completati cu gris dupa ce amestecati carnea cu ouale, pana cand simtiti ca din compozitie puteti face bile fara sa fie moi si sa se lipeasca de maini)
sare, piper
patrunjel verde

Preparearea si gatirea. Pregatiti buletele de carne. Amestecati carnea cu ouale, grisul cat cuprinde (am scris mai sus), sarea, piperul si patrunjelul tocat marunt. Atentie la gris. Nu puneti mult din prima. Puneti cat sa se inchege un pic compozitia de carne, insa nu asa mult sa simtiti ca este tare. De ce? Pentru ca grisul se va umfla si compozitia va deveni si mai tare. Daca simtiti ca mai este nevoie, mai adaugati dupa 10, 15 minute inca putin, daca nu…nu.

Ca sa va vina usor sa modelati bilele de carne umeziti mainile cu apa rece, si abia apoi ciupiti din compozitie si dati forma. O sa mearga usor si rapid. Daca nu aveti incredere ca veti nimeri marimea perisoarelor, pentru a le avea cat de cat de aceeasi dimensiune va puteti folosi de o lingurita pentru a doza cantitatea de carne.

Intr-o oala de ciorba aruncati ardeiul, ceapa si morcovul (voi alegeti dimensiunea oalei, daca vreti ca ciorba sa aiba mai multa zeama puteti folosi o oala de cinci litri, daca o vreti mai groasa si cu zeama mai putina atunci puteti sa folositit o oala mai mica, de 3, 5 litri spre exemplu).

Peste legume turnati doua, trei linguri de ulei, un pic de apa (cat sa acopere legumele) si lasati pe foc, cu capac, cateva minute doar cat sa se inabuse si ciorba sa se faca mai repede. Daca nu va grabiti atunci puteti pune apa mai multa si lasa la foc mediu pana clocoteste cateva minute. Cand morcovul s-a inmuiat putin, se mai adauga apa (dar fierbinte, de fiecare data fierbinte) si se arunca in oala cartofii. Dupa alte cinci minute de clocot, faceti focul mic, lasati sa se linisteasca si dati drumul la bilele de carne, usor, una cate una si mixul de legume congelate daca aveti. Subliniez!!!. Nu bagati in oala buletele de carne cand apa clocoteste, pentru ca se vor desface.

Se lasa la fiert inca 15 minute si apoi adaugam rosiile tocate marunt, verdeata, si oul batut. Se sareaza, se pipereaza. Inca zece minute si ciorba e gata. Buletele de carne se fierb repede (sunt mici) dar ca sa fiti siguri scoateti una si o taiati in doua.

Pentru o savoare suplimentara va recomand ca in ultimul minut, chiar inainte de a inchide focul sa mai adaugati o mana de patrunjel tocat. Inchideti apoi focul, puneti capacul si lasati macar jumatate de ora inante de a servi. Patrunjelul se va infuza ca la ceai, aroma e minunata. Evident ca-l puteti folosi si proaspat aruncat peste ciorba din farfurie. Iar cu un ardei iute ciorba e o minune!

Sa aveti o saptamana usoara!

 

Piftele cu morcovi la tigaie

Pifteluteeeeeeee… dadaaaaa…ca la mama acasa. Altfel nici nu se putea. O mancare foarte rapida si foarte gustoasa. O mancare de vara, dulce de altfel, pentru cei ce prefera mancarea dulce, dar fara zahar. Desi in Romania si nu numai, sunt multe zone in care la aproape orice fel de mancare se adauga zahar, va pot asigura ca nici nu-mi place si nici nu recomand acest lucru. Pentru a indulci natural o mancare puteti adauga mai mult morcov, ceapa sau ardei copti. Sunt zeci de metode fara a apela la binecunoscutul zahar tos.

Va spun de pe acum, o puteti servi cu un pahar de vin negru, sec… cel mai sec 🙂 la temperatura potrivita, un cabernet spre exemplu. Dar inainte de vin avem nevoie de ingrediente.

Pentru piftelute (aproximativ 20 de bucati medii):
500 grame carne tocata (vita, porc, amestecate, curcan, miel si de ce nu si peste). Eu am ales vita. E de preferat sa cumparati bucata de carne intreaga si sa-i rugati pe cei de la magazin sa o bage la tocator. Sau sa o tocati voi acasa daca aveti masina sau robot de bucatarie.
1 ou, dar puteti pune si doua
1 morcov mai mare
1 ceapa potrivita
1 felie de paine (unii pun doar miez de paine, eu pun o felie intreag, cu coaja cu tot, bine inmuiata in apa)
patrunjel verde din belsug. O parte o puneti la piftelute, cealalta parte o pastram pentru servit. Iarna poate aveti la congelator patrunjel. Este mai bun decat cel uscat.
doi, trei catei de usturoi
ulei, sare, piper

Se spala morcovul si se da pe razatoarea pe partea cu granulatia cea mai mica (sau se da prin masina de tocat), se taie ceapa si se toaca deasemeni foarte, foarte marunt (nu ca pentru supa). Patrunjelul si usturoiul se spala si se toaca marunt. Painea se pune intr-un castronel cu apa, se lasa pana se inmoaie si apoi se scoate, se stoarce bine si se faramiteaza..

Intr-un castron mare se amesteca, morcovul, ceapa, carnea tocata, patrunjelul, oul, usturoiul, painea, sarea si piperul. Mai pe scurt toate ingredientele si se amesteca foarte bine.

Se lasa 10 minute. Poate lasa si zeama. In acest caz puneti compozitia intr-o sita si lasati la scurs. Cand vreti sa le dati forma e bine sa o faceti cu mainile ude (cu apa rece). Compozitia va fi usor de modelat si nu se valipi de maini.

Dati drumul la foc, 170 grade ori la mediu. Intr-o tigaie incingeti uleiul si puneti piftelele una langa alta. Puneti capac si lasati sa se patrunda. La cateva minute le intoarceti pe cealalta parte. Incercati una sa vedeti daca le puteti lua de pe foc. Ele trebuie sa fie doar prajite, nu arse… nu le lasati mult pe foc, nu plecati de langa ele. Daca le faceti rotunde atunci doar rotiti din cand in cand tigaia si ele se vor intoarce singure. Daca le tineti cat trebuie in ulei si nu le lasati acolo sa se imbaieze :-)))) nu vor necesita degresare. Pe care o puteti face cu un prosop curat daca este cazul.

Pentru garnitura de morcovi –  5 – 6 portii.
10 morcovi mici spre medii
1 sau 2 cepe, depinde de marime (eu am folosit 2 mai mici)
ulei, sare, piper

Morcovii se spala, se curata si se taie in cuburi mai mari. Ceapa se taie marunt. Intr-o tigaie se pune ulei si se incalzeste dar nu sa sara pe pereti. Puteti folosi si unt, gustul va fi si mai bun dar e bine sa mancati tot ce gatiti imediat. Mancarea e buna si reincalzita dar nu e acelasi lucru ca cea calda si proaspata. In uleiul fierbinte se pune ceapa apoi se acopera si se lasa cateva minute pana se inmoaie un pic si incepe sa arate aurie. Cand ceapa este gata se adauga morcovii, apa fierbinte cat sa-i acopere nu sa pluteasca in ea, sarea si piperul dupa gust. Se lasa la foc mediu aproximativ 10 minute, si se intorc din cand in cand. Daca apa scade mai puteti adauga un pic, dar tot fierbinte sa fie.

Este foarte important ca morcovul sa se patrunda, nu sa se inmoaie. El trebuie la final sa arate lucios si la mestecat sa se simta putin crocant.

E cam asta e. Cand piftelele sunt gata, morcovii sunt gataaa, voi le puteti combina cum vreti. Eu am ales la portie 3 piftele si 6 linguri de morcovi. Voi puteti schimba numaratoarea, cu 4, 5 sau 6 piftele si mai putini morcovi ori mai putine piftele si mai multi morcovi. Doar de voi depinde. Se asezoneaza cu patrunjel verde tocat marunt si un plus de sare si piper.  Pofta buna!

Farfaline cu pui si dovlecei

Rapid, simplu si gustos, iata o reteta pentru o mancarica potrivita pentru zile de vara fierbinti ca acestea. Nu ai prea mult de lucru, nici pentru a pregati ingredientele si nici pentru a le prepara termic, motiv puternic pentru a alege aceasta combinatie pentru o masa de mijloc de august. Poate fi pregatita si in wok, dar nu e aproape nici o diferenta cu ceea ce realizezi folosind o tigaie de teflon.

Pentru 4 portii ai nevoie de:

2- 3 bucati mari de piept de pui dezosat, fara piele, taiat fasii
2 dovlecei medii curatati de coaja (sau necuratati – daca folosesti zuchini) taiati rondele subtiri, de max 0.5 cm
1 ardei capia rosu, curatat de seminte si taiat julien
1/2 cutie mica de porumb dulce
1 farfurie adanca de farfaline sau orice alt fel de paste doresti
turmeric, usturoi, ulei, sare, piper

1. Sareaza carnea si inabus-o pe foc moderat intr-o tigaie in care ai pus putin ulei, 1 – 2 catei de usturoi curatati, lasati intregi si 1/2 lingurita de turmeric. Cand s-a inmuiat suficient, iar sucul lasat s-a evaporat, scoate carnea pe o farfurie pe un servetel, pentru a se scurge surplusul de ulei.
2. In uleiul ramas dupa ce ai scos carnea pune rondelele de dovlecel si ardeiul si inabusa-le cateva minute, cat sa se inmoaie usor. Adauga peste legume carnea si proumbul si lasa-le in continuare sa se inabuse pe foc moale pentru 5 minute, cat sa faca schimb de arome intre ele 🙂
3. Intre timp, ai pus la fiert in apa fierbinte cu sare, pastele, cam o farfurie adanca pentru 4 persoane. Daca pui pastele la fiert chiar inainte de a pune deovlecelul in tigaie, vor fi gata cam in acelasi moment.
4. Scurge pastele, toarna-le in tigaie peste carne si legume, potriveste de sare si piper si mai lasa-le pe foc 2 minute, cat sa ia si pastele din aroma combinatiei pregatite anterior.
5. Dupa gust, poti sa amesteci si 1/2 catel de usturoi tocat fin si frecat cu 1 lingurita de smantana. Ador usturoiul, l-as manca si cu lapte dulce daca mi-ar placea laptele, dar cum nu imi place, il amestec cu smantana pentru un sos rapid si irezistibil. Rade deasupra pastelor un pic de cascaval si serveste-le cu o bere rece si gulerata.

 Reteta publicata in premiera pe retetegeniale.wordpress.com

Pui cu mar si merisoare

Cand vrei un gust nou, ceva ce sa nu fie deja „uzat” si nici nu ai chef sa te avanti in retete sofisticate, elibereaza-ti creativitatea, elibereaza-te de retineri si experimenteaza. Atat timp cat folosesti doar ingrediente comestibile pe care le combini intr-un mod cat de cat rational, iar la final acorzi incredere totala gustului tau, nu risti nimic.  Iata un exemplu in care combinatia de pui cu mar dulce, merisoare acrisoare, ceapa, ardei si rosii, asezonata cu un buchet de condimente dupa gust, a generat o mancare simpla, dar cu o savoare unica.

Pentru 1 persoana ai nevoie de:

1 piept de pui dezosat taiat fasii
1 ceapa tocata marunt
1/2 ardei rosu taiat marunt
o mana de merisoare congelate
1/2 mar ras pe razatoarea fina
cateva bucati de fasole verde congelata sau proaspata (fiarta)
1 rosie curatata de coaja si taiata cubulete
cate 1/2 lingurita din fiecare: turmeric, sare, chili, cuisoara macinata
usturoi, ulei

1. Sareaza fasiile de pui si caleste-le in ulei incins, intr-o tigaie de teflon acoperita, in care ai adaugat turmericul si doi catei de usturoi intregi, curatati de coaja. Cand carnea este patrunsa bine si este inca suculenta, scoate bucatelele si lasa-le deoparate pana pregatesti sosul. Arunca usturoiul, si-a indeplinit misiunea, nu iti mai trebuie.
2. Caleste ceapa in tigaia in care ai pregatit carnea, adauga ardeiul rosu, bucatelele de fasole verde, chili-ul, apoi marul ras si merisoarele. Adauga si cubuletele de rosie si amesteca, tot pe foc, ingredientele cat sa se lege sosul si sa nu se arda. Adauga si carnea la sosul din tigaie si, cand acesta s-a omogenizat si a scazut prin eliminarea apei din sucul de rosie si mar, potriveste de sare si pune cuisoara macinata.
3. Dupa preferinta, poti indulci sosul cu un strop de zahar (in cazul in care marul nu a fost suficient de dulce) astfel incat gustul sa fie dulce – picant.  Ia de pe foc, pune 1/4 catel de usturoi tocat foarte fin – dar nu mai mult. Este deja gata. Odata ce am gustat-o in aceasta faza am considerat ca nu mai are nevoie de nimic, nici macar de vreo garnitura sau vreo bautura alaturi. Orice altceva ar fi prea mult si i-ar estompa gustul realmente fabulos. Incearca si te vei convinge!

 Reteta publicata in premiera pe retetegeniale.wordpress.com

Legume gratinate cu frigarui

Hehe…seara buna! M-am apucat de gatit iara… de data asta legume gratinate cu ciuperci… si garnitura de frigarui. E! S-a intors roata acum. La mine carnea e garnitura :-))) Nu va pot spune prea multe de istoria legumelor gratinate, gasiti povesti pe net. Trebuie sa fiu atenta la mancarea de pe foc. Abia astept sa fie gata.

Pentru patru portii de legume am folosit:
1 vanata potrivita ca marime
1 ardei mare
1 dovlegel potrivit
500 grame ciuperci, pot fi de oricare fel, comestibile sa fie 😀
5 catei de usturoi
rozmarin
sare, piper,
3 linguri ulei de masline (eu il prefer pe cel de floarea soarelui) sau doua nuci de unt
frigarui (cumparate gata… aranjate pe bete, dar le puteti face si voi acasa) 12 bucati

Pregatirea: Se spala legumele, se usuca, curata si se taie cubulete. Ciupercile se curata si ele de pamant si se taie de asemenea (eu prefer sa le tai pe profil sa se vada forma de ciuperca pentru un aspect mai placut al mancarii). 3 catei de usturoi se taie in bucati mai mari, ceilalti doi se toaca marunt in cazul in care doriti un gust puternic de usturoi la final. La rozmarin se aleg frunzulitele, si o parte din ele le tocam marunt. Doar cele pentru carne. Se aranjeaza frigaruile (carnea pe bete, din timp, in cazul in care nu le cumparati gata facute), se sareaza, pipereaza, arunca peste ele rozmarinul tocat, se acopera cu o folie alimentara si se dau la frigider.

Intr-o tigaie de teflon se pune uleiul la incalzit sau untul la topit (a nu se ajunge la temperatura de a incepe sa sara din tigaie) si cand acesta este cald se arunca usturoiul si rormarinul. Cand ambele incep sa-si schimbe culoarea se scot din tigaie si se arunca. In locul lor punem usor ardeiul cubulete, il lasam un minut, apoi adaugam vanata si o lasam un alt minut si in cele din urma dovlegelul si ciupercile.

Nu se lasa pe foc decat 10 minute maxim, si se invart tot timpul. Miscarea de invartire a legumelor in tigaie se face ca la clatite. Se arunca in sus intr-o miscare de inainte si inapoi si apoi se prind din zbor :-D.  Daca nu va simtiti insa in stare de manevre folositi lingura de lemnn, dar usor.  Aveti grija cand sunt aproape facute sa nu le striviti.

In paralel puneti pe foc mediu un gratar de teflon. Il ungeti cu putin ulei si-l lasati la incins. Cand este bine incins asezati frigaruile pe gratar si aveti grija sa le intoarceti pe toate partile pana se patrund bine. Vor fi gata cam in aclasi timp cu legumele.  Se tin la cald in cazul in care se rumenesc mai repede.

La final legumele trebuie sa ramana crocante. Nu le lasati pana devin moi si nu puneti ulei mult. Nici gustul si nici aspectul nu va vor mai transmite aceeasi savoare cand le mancati. Le puteti servi cu vin alb, roze (eu il prefer) sau negru daca in loc de frigarui combinati legumele cu un gratar savuros de porc. Alegera carnii este alegerea voastra.  O combinatie buna este si cea cu peste la cuptor sau prajit. Tot cu vin alb si rece… bineinteles.

O alta varianta care am incercat-o este cea cu omleta si carnaciori afumati si prajiti. A mers bine cu bere rece. Dar parca nu a fost asa faina ca cea cu frigarui :-P… eee!…o sa vedeti voi!

 

Dulceata de portocale bio

O reteta pe care o voi incerca, cu siguranta!

biovivoblog

Pentru ca nu am vrut sa treaca sezonul portocalelor (care incepe in octombrie si dureaza pana in februarie) fara sa facem si noi o dulceata de portocale, astazi ne-am hotarat sa trecem la fapte.
Portocalele, aceste fructe delicioase si zemoase, contin o lista importanta de substante nutritive, vitamine si minerale, fiind o sursa excelenta de vitamine C, A si B si o sursa foarte buna de minerale, cum ar fi potasiu si calciu.
Ingrediente:
-2 kg portocale bio
-400 g zahar brut bio
De ce avem nevoie de portocale bio ? Pentru ca portocalele, la fel ca toate citricele de pe piata au coaja cerata si tratata cu diversi conservanti. Pai si ce nu putem sa spalam bine coaja ?
Inainte de a folosi coaja de citrice in orice fel de mancare ar trebui sa luam in considerare faptul ca citricele sunt tratate cu diverse substante pentru a le mentine…

Vezi articolul original 272 de cuvinte mai mult

Trufe de ciocolata

A nu fi confundate cu trufele de padure :-D, trufele de ciocolata, le facem noi acasa si sunt delicii cu multa ciocolata si pudra de cacao. La ceaiul d ela ora cinci, la o sueta cu prietenii sau singur la cafeaua de dimineata citind presa sau rascolind prin carti vechi de bucate sa stii ce sa gatesti peste zi, trufele de ciocolata sunt oricand binevenite.

„Trufele de ciocolată se crede că au fost create pentru prima dată de către N.Petruccelli în Chambéry in Franța la finalul anului 1895. Au ajuns sa fie apreciate de catre un public mai larg, cu aparitia magazinului de ciocolată din Londra a lui Antoine Dufour în 1902, care încă mai vinde „ Napoleon III „, trufe dupa reteta originala. In prezent, există trei tipuri principale de trufe de ciocolata: americane, europene, și elvețiene.” Text preluat si tradus de pe Wikipedia. Mai multe gasiti pe adresa: en.wikipedia.org/wiki/Chocolate truffle. Povestea lor este foarte interesanta, merita citita.

 

Cantitatile pe care in general le folosesc eu sunt urmatoarele.
250 grame ciocolata de menaj (o prefer pe cea amaruie, dar puteti folosi si cu lapte. e mai dulce la gust si pentru senzatia de amarui puteti folosi pudra de cacao neagra pe deasupra. Deasemeni prefer ciocolata granule, pentru a nu mai pierde timpul sa o dau prin razatoare. Se topeste repede si uniform.
alte 200 grame ciocolata tot amaruie pentru glazura (poate fi optional)
100grame smantana dulce, grasa (recomand din cea de 40% grasime)
60 grame unt
100 grame (si mai mult) pudra de cacao
70 grame zahar fondant (il gasiti gata facut in supermarket insa il puteti face si acasa sa-l aveti cand aveti nevoie… in viitor si reteta)
20 grame miere de salcam (este cea mai buna miere pentru prajituri. O puteti recunoaste dupa gust si miros si dupa faptul ca nu se zahariseste niciodata. Daca aveti miere zaharisita si pe eticheta scrie miere de salcam atunci e bine sa stiti ca ea a fost amestecata ori cu alt tip de miere, ori cu zahar ori cu glucoza sintetica)
hartie de copt sau siliconata (cine are!)
OPTIONAL: praf de scortisoara, in special pentru zilele de sarbatoare din iarna. Insa aveti mult mai multe variante, cu: migdale, vanilie, rom, piper, nucsoara, lavanda si lista poate continua.

Intr-o craticioara (folisita doar pentru prajituri) puneti la foc mic smantana cu zaharul si mierea. Cand zaharul e topit, adaugati cele 250 grame de ciocolata (deja granule sau sfaramata cat mai marunt) putin cate putin invartind cu o spatula de lemn. Amestecati incet pana cand ingredientele se omogenizeaza formand o pasta fina. Lasati compozitia sa se raceasca si in acest timp frecati untul pana se face crema. Adaugati apoi compozitia de ciocolata pana cand aceasta capata o consintenta semisolida. Odata cu ciocolata amestecati si praful de scortisoara, puteti pune si doua, trei picaturi de rom… optional desigur.
Cu ajutorul unei linguri sau lingurite, depinde cat de mari doriti sa le faceti luati cate putin din compozitie si dati forma trufelor. Le puteti face rotunde sau lasa neuniforme sau orice forma vreti voi. Se lucreaza mai greu…compozitia e un pic lipicioasa :-).
Eu le las neuniforme, ma scutesc de stresul perfectiunii si arata ca „verisoarele” lor din padure :-)))
Dupa ce le-ati dat forma dorita le puneti intr-o tava tapetata cu o hartie de copt. Le inveliti cu o folie transparenta si le bagati la frigider doua, trei ore. Le lasati sa se intareasca.

In caz ca ciocolata este putina si nu aveti extra si pentru glazura, va asigur ca trufele sunt la fel de bune date asa cum sunt doar prin pudra de cacao. Sa le pudrati uniform va ajuta mult sa aveti un bol rotund in care sa puneti pudra si in care sa aruncati usor si trufele. Rotind bolul usor trufele se acopera exact cu cantitatea de cacao de care au nevoie. Le puteti scoate de acolo cu lingurita.

In caz ca aveti si cele 200 grame de ciocolata pentru glazura e perfect, si va place super extra ciocolata. De data asta eu n-am avut 😛 Topiti ciocolata in craticioara, la foc mic, invartind continuu. Cand se topeste (nu trebuie sa fie fierbinte, ci doar calduta si sa curga) scufundati trufele in ea si apoi le scoateti pe hartia de copt. Puteti folosi o tepusa de frigarui pentru a le baga si scoate din ciocolata, sau doua scobitori. Le lasati la racit si apoi le trageti prin pudra de cacao…. si le mancati :-))))))))))

Ce e frumos la acest desert este ca aveti multe posibilitati de joaca. De la ciocolata amara la cea dulce cu lapte, de la cea neagra la cea alba. Le puteti da forme diferite. Le puteti inveli sau baga in compozitie (chiar daca au glazura chiar daca nu au) nuca macinata, migdale macinate, fistic, cocos. Deasemeni puteti pune cand formati trufele, in interiorul lor o migdala, o nuca, un pic de fistic macinat omogenizat bine cu un pic de unt…. siiii… posibilitatile sunt nelimitate.

Pui oriental

Pui proaspat, condimente, legume si cus-cus. Puse impreuna intr-o modalitate ceva „mai altfel” de a pregati puiul, aduc unui pranz un preparat bogat si plin de miresmele Orientului, cu un gust ce satisface si pe mofturosii exigenti. O spun in deplina cunostinta de cauza, reteta a primit deja marca „Geniala!” din partea Pretentioasei-sef din familia mea.

Pentru pregatirea a 6 portii ai nevoie de:
12 pulpe inferioare de pui, fara piele
1 ceapa mare, tocata marunt
3 dovlecei medii, curatati de coaja si taiati in cuburi maricele
1 ardei gras, fara seminte, tocat mare
2 morcovii medii, taiati marunt
150 g cuscus
1 lingura rasa ghimbir proaspat curatat de coaja si tocat marunt (evitati ghimbirul praf la aceasta reteta)
2 lingurite rase de turmeric
1 lingurita rasa din fiecare: sare, scortisoara macinata, chimion macinat, boia, piper macinat si coriandru macinat
700 ml supa de pui sau apa fierbinte
ulei
30 g stafide
seminte de pin, coapte in cuptor, pentru decorare

Preparare:
1. Sareaza pulpele spalate si sterse si lasa-le deoparte.
2. Prajeste ceapa si ghimbirul in ulei incins, doar pana cand se inmoaie. Adauga turmericul, boiaua, scortisoara, coriandrul, chimionul si jumatate din piper, amesteca si lasa sa se prajeasca la foc mic cam 2 minute, cu grija sa nu se arda.
3. Adauga in cratita inca pe foc pulpele de pui si rasuceste-le in amestecul de condimente si ceapa, astfel incat carnea sa fie acoperita pe toate partile cu pasta din vas. Lasa sa se prajeasca usor cateva minute (nu mai mult de 5) si adauga supa de pui/apa si sarea si lasa sa fiarba la foc iute. Cand da in clocot, redu focul si acopera vasul, lasand sa fiarba in continuare la foc mic, inca 30 minute.
4.  Adauga dovleceii, morcovul si ardeiul si lasa sa mai fiarba pana ce puiul este fiert bine, Scoate apoi carnea pe o farfurie, iar in amestecul din cratita adauga cuscusul. Daca vrei ca preparatul sa aiba si ceva sos, pune doar 2/3 din cantitatea de cuscus, daca vrei un preparat mai „uscat”, gen pilaf, poti pune toata cantitatea. Oricare varianta o preferi (mie imi place mai mult prima), acopera vasul si lasa sa stea cateva minute pana sa inmoaie cuscusul si, in functie de varianta aleasa, absoarbe tot sosul.
5.  Adauga si stafidele, apoi pune inapoi carnea in vas si presara deasupra semintele de pin.
6.  Serveste-l cald, insotit de un pahar de vin alb sec, fara paine,

Zmeurica

In plin sezon al acestei esente de gust si sanatate, zmeura, nu putea sa lipseasca din retetarul meu o prajitura savuroasa a carei valoare este data chiar de abundenta cu care este folosit acest fruct. Usor, gustos si placut si ochiului nu doar papilelor gustative, acest desert nu iti va lua mai mult de 40 de minute pentru a-l pregati. De data aceasta, iti propun o varianta de blat pe cat de neobisnuit, pe atat de simplu si rapid de preparat: blatul din napolitane.
Pentru preparare ai nevoie de:
1 cana firimituri de napolitane cu cacao (aproximativ 175 g)
1/4 cana unt foarte moale
1 plic gelatina
1/4 -1/2 cana zahar (in functie de preferinte si de cat de dulce este zmeura)
1 cana zmeura – evident, in afara sezonului poti folosi zmeura congelata
1 cana apa clocotita
1 lingura suc de lamaie
400 g branza tip Philadelpia sau mascarpone
1/2 cana zahar pudra
1 cana de frisca/smantana pentru frisca
un strop de sare
1 tava 23×33 tapetata cu hartie de copt
1. Incalzeste cuptorul la 180 – 200 grade C, sfarama napolitanele (operatiune foarte simpla, le pui intr-o punga sau le lasi in ambalajul lor si le presezi cu mana sau cu o sticla), pregateste tava.
2. Amesteca bine firimiturile cu untul moale, apoi intinde compozitia in tava pregatita. Pentru a obtine un strat uniform si bine tasat pune deasupra compozitiei o bucata de hartie de copt si preseaza bine cu mana peste tot, astfel incat sa nu ramana spatii intre bucatile de aluat din tava. Pune la copt pentru aproximativ 15 minute.
3. Pregateste gelatina – inmoaie cu 50 ml apa rece, apoi incalzeste-o pe bain-marie pentru dizolvare si omogenizare.
4. Intr-un vas, pune zmeura, zaharul tos si toarna peste ele apa clocotita. Amesteca usor pentru a se dizolva zaharul si a sfarma usor fructele. Cand amestecul s-a racit usor, adauga sucul de lamaie si gelatina, amesteca si lasa la frigider pana sa incheaga partial (aprox 1/2 ora).
5. Intre timp, freaca cu mixerul branza cu zaharul pudra si sarea. Separat, pregateste frisca (bate smantana rece pana se intareste suficient). Incorporeaza treptat frisca in crema de branza. Daca folosesti branza tip Philadelpia iti recomand sa adaugi si o lingura din gelatina dizolvata. Lasa la frigider pentru 10 minute.
6. Indeparteaza cu grija hartia de pe blatul acum rece; blatul este destul de fragil, asa ca trebuie manevrat cu delicatete pentru a nu se rupe. Intinde 2/3 din crema de branza peste blat, apoi aseaza in strat uniform 2/3 din amestecul de zmeura acum de consistenta unui jeleu moale. Repeta straturile cu restul de branza si zmeura. Orneaza dupa inspiratie si talent, cu frisca si fructe de zmeura, apoi lasa prajitura la frigider peste noapte sau macar pentru 5-6 ore.
7. Savureaza prajitura alaturi de cei dragi sau de prieteni, pe terasa sau in balconul inflorit, admirand gustul dar si farmecul inserarii.